Pe vremuri un astfel de film ar fi fost primit prost la debut şi ar fi devenit cult classic peste ani şi ani. Caseta sau DVD dat peste mâna şi un fanbase uriaş. Acum se propagă mult mai uşor şi are receptaculi mult mai abili în a îi prinde "şopârlele". Se ştiu mult mai multe despre relaţiile de cuplu, despre gaslighting, despre abuz şi traume. Curry Barker, la cei 26 de ani ai săi transpune clasică relaţie toxică într-o poveste horror.
"Bear", jucat de Michael Johnston este tocilarul timid, căruia îi place în secret de o fată, Nikki Freeman. Poreclită şi "Freaky Nikki", doar să nu te audă că îi zici aşa, că se supără. Romanii au tradus "Nikki Sucita", ceea ce mă intrigă. Ei bine Bear, în loc să ia taurul de coarne decide să recurgă la magie pentru a o face pe Nikki să îl placă. Rupe o "trestie Wish" şi îşi pune o dorinţă, care se adevereşte... şi chiar mai mult de atât.
Aparent trestia are grijă şi la formularea, deoarece Bear îşi doreşte ca "Nikki să îl iubească mai mult decât pe oricine în lume". Ce urmează e ca Nikki îşi bifurcă fiinţă în două: latura posedată de un demon al iubirii, care face ORICE pentru a îl satisface pe Bear şi a îl ţine în relaţie şi Nikki cea originală, care vrea doar să scape din închisoarea propriului corp.
Evident, Bear e copleşit de ceea ce a făcut...
Şi nimic din ce am zis, poate nici chiar filmul, regia, Bear, atmosfera nu se compară cu modul în care joacă Inde Navarrette. A apărut de nicăieri când s-a filmat "Obsession", acum 2 ani, a primit cei 20.000 de dolari salariu şi... a dispărut. Şi-a petrecut vremea făcând streaming de jocuri pe YouTube şi recent a apărut în videoclipuri. Ei bine, de 2 luni e peste tot. E chemată pe covorul roşu, la emisiuni şi podcasturi. E mascota genului horror.
Şi pe bună dreptate. Devreme să o uităm pe Amy Madigan şi vrăjitoarea din "Weapons", dar da, putem să o înlocuim cu Inde. Marele său merit e că manifestă multiple personalităţi şi mişcări care te bântuie. E clară inspiraţia din Hereditary, de altfel o şi recunoaşte actriţă în interviuri. Avem body horror destul, momente de groază şi neprevăzut, când Nikki se uită la Bear când doarme şi utilizarea vocii ca o armă, un atac la timpane, o superputere.
Scena Film Obsession 2026 │ FOTO: Blumhouse
Nikki e scream queen fără să fie scream queen. Adică nu ţipă din cauza fricii de ceva supranatural sau diabolic. Ţipătul său e cel al demonului care tocmai se pregăteşte să te înfulece. De privire şi ochii lucioşi în întuneric nu mai zic. De alternarea sa între waifu dorit de 4chan-eri şi iubita toxică, care nu te lasă în pace nici la baie sau la bere cu prietenii.
Curry Barker a luat absolut toate clişeele relaţiei toxice şi abuzive şi le-a turnat într-o poveste cu magie. Avem gelozie, obsesie, minciună pentru a ţine partenerul în relaţie, distorsionarea realităţii, violenta, îndepărtarea de prieteni, bipolaritate între laude excesive şi ameninţări, ba chiar şi câte ceva plantat în mâncare.
E uimitor cum Curry a reuşit să facă atât de mult cu buget atât de mic. Cumva înţeleg meritul filmului, doar că social media l-a trimis în panteonul horror prea devreme şi o vede pe Inde nominalizata la Oscar prea devreme.
Poate cel mai impresionant lucru e că "Obsession" rămâne relevant în anul cu cele mai multe horror-uri bune. Cu anul care a început cu "28 Years Later Bone Temple" şi se termină cu "Werwulf". Să nu mai zic "Hokum", "Whisper", "Passenger", "Backrooms", "Iron Lung" şi acestea doar aşa, din scurt, cât îmi amintesc.
Scena film Obsession 2026 Curry Barker (1) │ FOTO: Blumhouse
Am putea spune că refulează canalul imaginaţiei întunecate a unor oameni profund afectaţi de pandemie şi singurătate şi acum culegem... "roadele"? Obsession va deveni studiu de caz şi exemplu pozitiv, coşmarul Hollywood-ului, care nu reuşeşte să obţină aşa rezultate nici cu buget de marketing de zeci de milioane de dolari şi actori de top.
Pur şi simplu subiectul unic şi actoria excelentă, plus apelarea la trăgaciuri emoţionale au dus la succes. Iar eu simt, că deşi bunicel "Obsession" ar putea fi victima propriului succes. Apare obligaţia unui sequel, unui univers, a lui Inde de a livra iar şi iar, a lui Curry de a nu fi "one hit wonder". Dacă vor reuşi asta aflăm în următorii ani.
Nici nu ştiu dacă să recomand filmul, pentru că te va lăsa cu grijă, groază, scârbă, traume, îndoială, anxietate, frustrare. Dar poate e nevoie şi de ele, pentru a te bucura mai mult de opusul lor.
