Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Jenna Ortega este o "prietenă artificială" în filmul "Klara and the Sun" - TRAILER

A fost lansat primul trailer pentru "Klara and the Sun", un film regizat de Taika Waititi, inspirat din romanul cu același nume semnat de Kazuo Ishiguro. În rolurile principale joacă Jenna Ortega și Amy Adams.

Publicat

pe

Jenna Ortega în trailerul "Klara and the Sun"
Jenna Ortega în trailerul "Klara and the Sun" │ FOTO: captură YouTube

Primul trailer pentru "Klara and the Sun" oferă publicului o privire asupra unui viitor în care tehnologia încearcă să răspundă uneia dintre cele mai vechi nevoi umane: nevoia de conexiune. Noua producție este regizată de Taika Waititi și adaptează pentru marele ecran romanul bestseller scris de laureatul Nobel Kazuo Ishiguro.

În centrul poveștii se află Klara, interpretată de Jenna Ortega, un robot creat pentru a combate singurătatea și pentru a deveni un companion emoțional pentru oameni. Totul se schimbă în momentul în care Klara este aleasă de Josie (Mia Tharia), o adolescentă care traversează o perioadă dificilă și care trăiește alături de mama sa, interpretată de Amy Adams.

Pe măsură ce relația dintre cele două se dezvoltă, filmul explorează teme precum pierderea, atașamentul, fragilitatea emoțională și întrebarea dacă empatia poate exista dincolo de natura umană.

Potrivit sinopsisului oficial, Klara este un "prieten artificial" care își dorește să își găsească locul și să ofere sprijin celor care au nevoie de ea. Întâlnirea cu Josie deschide însă un drum neașteptat pentru întreaga familie.

Distribuția filmului este completată de Natasha Lyonne, Steve Buscemi și Aran Murphy. Scenariul este semnat de Dahvi Waller, împreună cu Taika Waititi, iar producția este realizată de David Heyman, Garrett Basch și echipa Heyday Films, pentru 3000 Pictures. "Klara and the Sun" va ajunge în cinematografele americane pe 23 octombrie 2026.

TRAILER "Klara and the Sun":

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică și film

FOTO: Wednesday ajunge pe meleaguri pariziene în cel de-al treilea sezon al serialului de pe Netflix

Cel de-al treilea sezon al serialului "Wednesday" de pe Netflix trezește interesul fanilor odată cu prima fotografie oficială distribuită pe platformele de socializare. În imagine pot fi observați protagonista Jenna Ortega și Thing, favoritul publicului, jucat de actorul român Victor Dorobanțu.

Publicat

pe

Poster "Wednesday", sezonul 3
Poster "Wednesday", sezonul 3 │ FOTO: Netflix www.instagram.com

Wednesday Addams este prezentată stând lângă o motocicletă, cu Turnul Eiffel din Paris pe fundal, ținând în mâini o bucată de hârtie și privind în depărtare cu expresia ei rece caracteristică. Thing stă pe ghidon, ținându-i companie. "Din Paris, cu groază" este textul care însoțește imaginea.

Sezonul anterior s-a încheiat cu Wednesday și Thing plecând în atașul motocicletei unchiului Fester (Fred Armisen) pentru a o căuta pe prietena și colega ei de cameră, Enid (Emma Myers), care a rămas captivă în forma ei de vârcolac și a fugit în sălbăticie. Netflix nu a dezvășuit încă detalii despre intriga celui de-al treilea sezon, dar este posibil ca Enid să fie motivul pentru care Wednesday ajunge în Franța.

Producția celui de-al treilea sezon "Wednesday" a început în luna februarie a acestui an. Tot atunci a fost anunțată și noua distribuție care îi include pe Eva Green în rolul mătușii Ophelia, plus Winona Ryder, Lena Headey, Andrew McCarthy, James Lance, Chris Sarandon, Noah Taylor, Oscar Morgan și Kennedy Moyer în roluri încă nedezvăluite.

Acestora li se alătură actori cu care fanii serialului sunt deja familiarizați precum Hunter Doohan, Joy Sunday, Georgie Farmer, Isaac Ordonez, Billie Piper, Evie Templeton, Luis Guzmán, Catherine Zeta-Jones și Joanna Lumley.

Showrunnerii Al Gough și Miles Millar au descris cel de-al treilea sezon ca o continuare încărcată de secrete săpate adânc în istoria familiei Addams, cu noi studenți, profesori și intrigi savuroase. Noilea episoade sunt așteptate să ajungă pe Netflix în 2027.

FOTO: Wednesday Addams și Thing în Paris

Wednesday, sezonul 3

Wednesday, sezonul 3 │ FOTO: Netflix www.facebook.com

Citește în continuare

Muzică și film

VIDEO: Winona Ryder se alătură distribuției celui de-al treilea sezon "Wednesday"; vezi lista întreagă a actorilor

Netflix și echipa creativă "Wednesday" au dat startul producției celui de-al treilea sezon al serialului fenomen produs de Tim Burton, iar distribuția oficială a fost extinsă cu nume surprinzătoare.

Publicat

pe

Poster "Wednesday", sezonul 3
Poster "Wednesday", sezonul 3 │ FOTO: Netflix www.instagram.com

Pe lângă cei mai cunoscuți membri ai distribuției, cel de-al treilea sezon îi va aduce în prim-plan pe Winona Ryder, care se alătură ca guest star într-un rolul Tabithei, reunindu-se cu Jenna Ortega și Tim Burton după colaborarea lor din "Beetlejuice Beetlejuice", Eva Green ca Ophelia, sora Morticiei Addams, un personaj enigmatic și cu un trecut tulburător, precum și Chris Sarandon (Balthazar), Noah Taylor (Cyrus), Oscar Morgan (Atticus) și Kennedy Moyer (Daisy).

"Sunt atât de fericit că Winona ni s-a alăturat, se integrează perfect în această lume. Și este o prietenă dragă. Mă simt întotdeauna norocos să lucrez cu ea", a declarat Tim Burton.

De asemenea, vor reveni marii favoriți ai fanilor: Jenna Ortega ca Wednesday Addams, Catherine Zeta-Jones și Luis Guzmán ca Morticia și Gomez Addams, Emma Myers (Enid Sinclair), Hunter Doohan (Tyler Galpin), Joy Sunday (Bianca Barclay), Moosa Mostafa (Eugene Ottinger), Georgie Farmer (Ajax Petropolus), Isaac Ordonez (Pugsley) și Billie Piper (Isadora Capri).

Alte reveniri confirmate îi includ pe Fred Armisen (unchiul Fester), Joanna Lumley (bunica Hester Frump) și Luyanda Unati Lewis-Nyawo (șeriful Santiago).

Showrunnerii Al Gough și Miles Millar au descris cel de-al treilea sezon ca o continuare încărcată de secrete săpate adânc în istoria familiei Addams, cu noi studenți, profesori și intrigi savuroase. Noilea episoade sunt așteptate să ajungă pe Netflix în 2027.

Distribuție "Wednesday", sezonul 3:

Citește în continuare

PROMO

Concert Empire of the Sun la Arenele Romane Concert om la lună la Arenele Romane

Trending