Deși la prima vedere "O să vină ziua" pare să vorbească despre o relație de dragoste, piesa s-a născut dintr-o situație ce nu are legătură cu iubirea.
"Știți cum am făcut piesa? Vă spun sincer, am făcut-o din frustrare personală. Nu este despre iubire, sau cel puțin nu era atunci când am făcut-o.
A venit în urma frustrării că am trimis trei piese la trei artiști ca să colaborez cu ei și n-am primit niciun răspuns. Nici da, nici nu, nici pas, nici nu-mi place, nici nimic. Colaborările nu sunt ceva ce trebuie să luăm for granted, aparent. Sunt ceva care vine de sus și cred că asta cu Erika a venit de sus. Vă pup", a spus Liviu Teodorescu.
"O să vină ziua" este compusă de Liviu Teodorescu împreună cu Erika Isac. Producția este semnată de Liviu.
AUDIO: Liviu Teodorescu și Erika Isac - "O să vină ziua"
Liviu Teodorescu este un artist apreciat, care a reușit să-și lase amprenta în muzica românească. A intrat în lumina reflectoarelor în 2012, după ce a impresionat la Vocea României, iar de atunci și-a consolidat cariera cu o serie de hituri. Pe lângă timbrul său recognoscibil, Liviu este și un instrumentist talentat, cântând la pian și chitară. Totodată, talentul de a compune piese cu refrene memorabile l-a transformat într-un nume de referință.
Erika Isac este una dintre tinerele artiste ale scenei urbane din România. Cu o experiență de peste 10 ani în industrie, Erika a participat la multiple talent show-uri (One True Singer, X Factor România).
În 2023, odată cu apariția sa de la Urbanist Sessions, a început să se facă remarcată pe scena urbană a muzicii, mai ales datorită piesei "Tap Tap", prima care a deschis seria lansărilor cu mesaj dedicat femeilor. În 2024, Erika a generat milioane de reacții cu piesele "Macarena" și "Femei în Parlament", single-uri care au devenit adevărate mișcări sociale, abordând probleme actuale dintr-o perspectivă feministă. Au urmat apoi colaborările cu Delia pentru "Abracadabra" și "Ratat.























































