"Eu încerc din răsputeri să fiu mai bun decât ieri", spune Guess Who în piesa "Ghici Cine?", a doua din tracklistul albumului "Tot Ce Audio". Acesta este motto-ul după care se ghidează rapper-ul și ni-l împărtășește pentru a-i lămuri pe cei care-l critică. Dorința de a demonstra că locul său în industrie e meritat se simte pe parcursul întregului album, cele 14 piese având, fiecare, rol de confesiune. De la piesa cu diss "Scandal", la piesa radio-friendly "Totul pe nimic" (feat. Smiley), publicul e părtaș la un jurnal audio în rime.
"Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au înțeles, m-au ajutat și m-au încurajat să duc albumul până la capăt. Am lucrat mult la el și sper să vă placă, să îl adăugați la colecție sau în playlist și să îl țineți pe repeat până în toamnă, când vine "Vol. II"", a spus Guess Who într-un mesaj postat online.
Tracklist "Tot Ce Audio" - Guess Who:
- Restart
- Ghici cine?
- Scandal (feat. Bahoi & IDK)
- Totul pe nimic (feat. Smiley)
- Eu sunt (feat. Satoshi & Iustin)
- Rewind
- Gândul (feat. Macanache)
- Știm deja (feat. Misha Miller)
- Până te-am găsit
- În prezent (feat. Deliric)
- Nimic nou
- Vorbești de bani (feat. Connect-R)
- Primul loc
- Visul ăsta
Albumul integral "Tot Ce Audio" a fost lansat pe 5 iunie și este disponibil online și pe majoritatea platformelor. Mai jos puteți asculta colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric. Piesa "Totul pe nimic" ar putea călca pe urmele hitului "Pierdut buletin", colaborarea cu Misha Miller este, poate, cea mai senzuală lansare a lui Guess Who de până acum, iar piesa cu Deliric vine cu un mesaj introspectiv.
AUDIO: Guess Who și Smiley - "Totul Pe Nimic"
AUDIO: Guess Who și Misha Miller - "Știm Deja"
AUDIO: Guess Who și Deliric - "În Prezent"
După o perioadă de pauză, fără lansări muzicale, Guess Who a revenit în octombrie 2024 cu o piesă ce a oferit un răspuns fanilor și publicului interesat de incidentul de la UNTOLD 2024. În luna august, în baia din zona VIP a festivalului, rapper-ul a fost prins cu un plic ce conținea cel mai probabil cocaină. La momentul respectiv artistul nu a dorit să comenteze cele întâmplate. Single-ul "*exemplu" a oferit un răspuns celor interesați să-i afle poziția. A urmat apoi piesa cu mesaj politic "Nimic nou" și colaborarea cu Macanache pentru piesa "Gândul".



















































