Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

VIDEO: Delia a interpretat piesa "Analog" alături de Orchestra Simfonică București

Delia ne cam dă de înțeles că viața se trăiește în adevăratul sens al cuvântului doar "Analog". Artista a lansat o variantă specială a melodiei alături de tenorul Bogdan Mihai și Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor.

Publicat

pe

VIDEOCLIP: Delia - Analog (versiune simfonică)
VIDEOCLIP: Delia - Analog (versiune simfonică) │ FOTO: captură YouTube

"Analog" este un manifest împotriva unei vieți trăite excesiv în era digitală și puternic acaparate de inteligența artificială, cu repercusiuni în mai multe planuri creative. Pentru a evidenția și mai tare importanța contribuției umane în artă, Delia a pregătit o versiune simfonică, plină de emoție și trăire. Instrumentele clasice, atent dirijate de Andrei Tudor, demonstrează că talentul autentic și anii de repetiții nu pot fi înlocuiți de AI.

Contrar versurilor "Induși în eroare, vrem doar validare / Că ce cântă gura mea n-are valoare", vocea Deliei reușește să transmită fiorul uman și autenticitatea mesajului pe care îl conține piesa "Analog". Dacă în varianta originală, vocea masculină era generată artificial, gândită ca o antiteză la cea umană, în versiunea simfonică acea parte din melodie este interpretată de tenorul Bogdan Mihai.

Coleg cu Delia la Colegiul "Dinu Lipatti", Bogdan a avut ocazia să cânte de-a lungul timpului în cele mai prestigioase locuri și să cunoască nume sonore din industrie, precum Luciano Pavarotti, Plácido Domingo sau Lara Fabian. Tenorul a cântat la inaugurarea Operei din Dubai, a fost invitatul Angelei Gheorghiu pe scenă, la Tokyo, și este primul tenor român care a inclus în spectacolul "Bărbierul din Sevilla" scena și aria finală a Contelui Almaviva - "Cessa di piu resistere" - interpretând-o în premieră absolută în România, pe scena Operei Naționale din Bucureşti. Aceste reușite profesionale și bagajul sentimental pe care îl au în spate nu pot fi puse niciodată în umbră de inteligența artificială.

Andrei Tudor: "Mă bucur de această nouă întâlnire artistică"

Dirijor și compozitor, distins cu peste 30 de premii de creaţie și interpretare, Andrei Tudor s-a declarat încântat de colaborarea realizată alături de Delia și a transmis un mesaj pe platformele de socializare:

"Ne cunoaștem de mult timp, dar până acum nu am avut ocazia să colaborăm profesional. Mă bucur de această noua întâlnire artistică. Dacă am reușit să aduc împreună lumi sonore diferite în noul aranjament simfonic al piesei <<Analog>>, interpretat alaturi de Orchestra Simfonică București, mă declar foarte happy.

Mulțumesc, Delia, Alex Cotoi, Bogdan Mihai și tuturor celor implicați pentru încredere și colaborare. Mult succes în continuare!"

Cum a fost primită de ascultători noua variantă a piesei "Analog"?

Piesa "Analog", atât originala, cât și versiunea simfonică se bucură de aprecieri din partea ascultătorilor. Videoclipul oficial are deja peste 1,6 milioane de vizualizări, cumulate în câteva săptămâni, iar interpretarea simfonică, filmată la Casa Poporului, a emoționat parcă și mai tare internauții:

  • "Atât de mult ne-am obișnuit cu haosul cotidian, încât melodia asta pare adusă din cer. Mulțumim, Delia! Orchestra top!"
  • "Asta da replică la AI! Magnifică Delia, la fel și orchestra condusă de Andrei Tudor."
  • "Ce compoziție muzicală! Un manifest, un îndemn spre a încetini ritmul acesta nebun al digitalizării artei și vieții în general. De jumătate de oră o ascult și găsesc sensuri noi. Versurile fără această interpretare și-ar fi pierdut emoția, însă orchestra și vocile au îmbrăcat magnific mesajul!"
  • "Am rămas impresionată de această variantă simfonică. Melodia are deja o încărcătură emoțională puternică, dar acompaniamentul orchestrei îi oferă o dimensiune complet nouă. Fiecare instrument pare să contribuie la povestea piesei, iar vocea Deliei se îmbină perfect cu aranjamentul orchestral. Este genul de interpretare care demonstrează că muzica de calitate poate depăși orice gen și poate transmite emoție autentică. Felicitări pentru acest proiect extraordinar și pentru curajul de a aduce publicului astfel de reinterpretări spectaculoase!"
  • "Absolut superb! Delia este definiția artistului complet care ne surprinde mereu. Felicitări pentru decizia de a aduce în prim-plan un tenor de valoare internațională precum Bogdan Mihai, dar și pentru magia creată alături de compozitorul Andrei Tudor. Într-o lume tot mai tehnologizată, piesa aceasta este exemplul perfect că talentul autentic bate detașat AI-ul. Jos pălăria pentru o interpretare cu adevărat <<analog>>!"
  • "<<Analog>>?! Nu! <<Prolog>>, este începutul unei ere în care oamenii talentați se ridică remarcabil în fața oricărui element fals. Splendidă, Delia, cu tot ce este ea!"

VIDEOCLIP: Delia - Analog (versiune simfonică)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Un tricou semnat de Smiley, Delia și ZAZ este oferit într-o campanie care strânge bani pentru copiii bolnavi de cancer

Un tricou semnat la Flight Festival de artiști precum Delia, Smiley, Theo Rose, ZAZ și Tinie Tempah este oferit într-o campanie de strângere de fonduri pentru Spitalul "Louis Țurcanu" din Timișoara. Donațiile se pot face online, cea mai generoasă urmând să primească tricoul.

Publicat

pe

Tricoul se,mnat de Smiley, Delia, Zaz și mulți alți artiști în cadrul Flight Festival 2026
Tricoul se,mnat de Smiley, Delia, Zaz și mulți alți artiști în cadrul Flight Festival 2026 │ FOTO: PR

Un tricou purtat timp de trei zile la Flight Festival 2026 s-a transformat într-o mărturie a întâlnirilor, emoțiilor și energiei unei întregi comunități. Acum, creatorul proiectului unudintm vrea să transforme această amintire într-un ajutor concret pentru copiii tratați în secția de oncologie a Spitalului "Louis Țurcanu" din Timișoara.

Pe tricou se regăsesc semnăturile unor artiști precum Delia, Smiley, ZAZ, Tinie Tempah, Theo Rose, Guess Who, Mihail, COMA, Jurjak, Rareș și Cojo, alături de cele ale membrilor trupelor și ale altor artiști prezenți la festival.

Tricoul semnat de artiști la Flight Festival 2026 (față/verso)

Tricoul semnat de artiști la Flight Festival 2026 (față/verso)

"Valoarea acestui tricou nu stă în numele artiștilor și nici în numărul semnăturilor. Valoarea lui stă în povestea pe care o spune: povestea unei comunități care a ales să se unească în jurul unei idei simple – aceea de a face bine", spune inițiatorul proiectului unudintm.

De la o amintire de festival la un ajutor real

Campania lansată pe platforma 4fund.com are ca obiectiv strângerea sumei de 5.000 de euro. Toate fondurile colectate vor fi donate secției de oncologie a Spitalului de Copii "Louis Țurcanu". Banii strânși vor contribui la îmbunătățirea condițiilor și la sprijinirea copiilor care trec prin una dintre cele mai grele încercări ale vieții lor.

La momentul redactării acestui articol, campania ajunsese la 2073 de euro. Pentru atingerea obiectivului mai trebuie strânși 2927 de euro.

Tricoul va ajunge la persoana care face cea mai mare donație

În semn de recunoștință pentru implicare, persoana care va face cea mai mare contribuție individuală în cadrul campaniei va primi tricoul înrămat.

Tricoul este o piesă unică, care spune povestea celor trei zile de Flight Festival 2026. Fiecare semnătură reprezintă un om, o amintire și un moment din povestea comunității.

"Dacă, prin ceea ce construiesc, pot deveni o punte între oamenii care au posibilitatea de a ajuta și cei care au nevoie de sprijin, atunci simt că proiectul unudintm își îndeplinește cu adevărat scopul", adaugă inițiatorul.

Cum poți dona

Donațiile pot fi făcute direct pe pagina campaniei. Orice contribuție, indiferent de valoare, apropie campania de obiectivul său și poate transforma o amintire de festival într-un sprijin real pentru copiii tratați la Timișoara.

Despre 4fund.com

4fund.com este una dintre principalele platforme europene de crowdfunding, care sprijină persoane fizice, organizații și inițiative sociale în strângerea eficientă de fonduri. Platforma a fost fondată în Polonia, iar astăzi gestionează aproape un milion de campanii și reunește sute de mii de utilizatori.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Nibiru se deschide azi; Cine cântă și care e programul festivităților pe 16 iulie

Deschiderea stațiunii Nibiru are loc astăzi, pe 16 iulie. Programul artistic al zilei include concerte Delia și Puya, spectacole de circ, dans și acrobații, artiști stradali și show de artificii. La ceremonia de deschidere vor fi prezenți Selly, Dan Negru și Dumitru Prunariu. Vezi programul complet al zilei.

Publicat

pe

Stațiunea Nibiru
Stațiunea Nibiru │ FOTO: Captură Facebook Selly

Nibiru se deschide oficial astăzi, 16 iulie, la ora 18:00, în Costinești. Publicul se va bucura de un program vast și variat de momente artistice. Delia, Puya și Mario Fresh vor concerta pe Center Stage, unde accesul este gratuit, achitând biletul de 25 de lei care include o băutură. În ziua deschiderii vor avea loc, de asemenea, show-uri acrobatice, spectacole de dans, show-uri aviatice și spectacol de artificii.

Selly: "Este incredibil ce va fi aici"

"Azi noapte au avut loc ultimele repetiții ale show-urilor acrobatice pentru Marea Deschidere. Sute de costume de zeci de mii de euro, un spectacol absolut incredibil regizat de Razvan Ioan Dinca, zeci de toboșari din Columbia, Brazilia și Portugalia sunt pregătite pentru voi. Este incredibil ce va fi aici", a spus Selly într-un mesaj postat online în urmă cu câteva ore.

Nibiru rămâne deschis zilnic, până la finalul lunii august. Ora de acces este 18:00, iar programul general este până la ora 03:00. Pentru festivaluri, concerte și alte evenimente, orele de acces pot fi diferite și sunt afișate în calendarul fiecărui eveniment.

Detalii de acces pentru copii și tineri:

  • Copiii sub 5 ani au acces gratuit.
  • Studenții au acces gratuit. Pentru revendicarea accesului trebuie completat formularul dedicat pe studenti.nibiru.net și încărcată o fotografie cu legitimația sau carnetul de student vizat pentru anul în curs.
  • Tinerii care nu au împlinit 15 ani trebuie să fie însoțiți și supravegheați de un adult pe durata vizitei.

Ce se întâmplă la Marea Deschidere Nibiru:

Center Stage (Scena Centrală)

  • Circus of Wonders
  • Spectacol de dans & acrobații
  • Concerte pregătite de către Delia, Puya și Mario

Momente speciale în ziua deschiderii Nibiru

  • Ceremonia de deschidere: Selly vs. Dan Negru x Dumitru Prunariu
  • Balon cu aer cald, Sumii România
  • Show aviatic: Aeroclubul României
  • Rave party Zoom Mueve to Nibiru
  • Sunset Ceremony – Muzeul Planetelor – Ainjina
  • Show acrobatic, tiroliană și show de artificii
  • Mascote / Caricaturiști / Street artists
  • Acrobații pe sârmă

Experiențe

  • Muzeul Planetelor • Taranterra • Expo reptile
  • Parc de distracții • Proiecție imersivă Mina
  • Hype Play • Skill Games

Day Zero Pre-Party Galaxia Festival /Astral Night (Biletul Galaxia îți oferă acces gratuit la Galaxia Day & Astral Night Party)

  • Lineup: Dirty Nano / Pado Belu / Deny / Ozlemex / Alina Eremia / Jo / ADI

Music Spots

  • Retrograde Party – Odometrie Metrie – DJ Fly
  • Nebula X Party – Eclipse – Sebastian
  • Galaxia Party – Pizza Mafia – Alzaro x Sky Show
  • Rock Days Party – The Bus
  • K-Pop Party – Piațeta Nibiru – Ioni

The Fool

  • Open Mic: MCs Gherghe & Moise

Berăria Nibiru

  • Meteor, Bogdan DLP & DJ: Crisko

Programul pe ore al principalelor atracții la Marea Deschidere Nibiru

18:00

  • Zbor cu balonul cu aer cald cu ridicare de la Muzeul Planetelor
  • Deschiderea Berăriei Nibiru – DJ Crisko

18:45

  • Show aviatic Șoimii României

19:00

  • Concert de pian & voce – Daniel Crețu & Adrian Stănescu

20:00

  • Opening Party – DJ Fly – Domeniile Mitroi
  • The Sky Show – DJ Sebi – Eclipse Bar

20:20

  • Show aviatic Șoimii României

20:25

  • Concert Mario – Center Stage

20:45

  • Dumitru Prunariu × Dan Negru + Răzvan Dincă
  • Latino Drum Show Aainjaa – Muzeul Planetelor

21:00

  • Proiecție interactivă – Peretele Mina
  • Open Mic – MCs Gherghe & Moise

21:30

  • DJ Alzaro – Pizza Mafia

21:40

  • Concert Delia – Center Stage

22:00

  • Galaxia Day 0 Pre-Party – Nibiru Arena

22:30

  • Ozlemek × Pado & Belu – Nibiru Arena
  • The Sky Show – Pizza Mafia

22:40

  • Concert Puya – Center Stage

23:00

  • Bogdan DLP – Berăria Nibiru
  • Street Party cu DJ Ioni – Piațeta Nibiru

00:00

  • Dirty Nano – Alina Eremia, Adi Istrate, Giulia, JO – Nibiru Arena

01:30

  • Deny – Nibiru Arena

Bilet de intrare la Marea Deschidere Nibiru de pe 16 iulie:

  • Ai acces gratuit pe promenadă (fără consumație minimă) dacă ai mers anul ăsta la Beach, Please! sau ai bilet la oricare dintre festivalurile de la Nibiru (Galaxia, Nebula X, K-Pop Days, Rock Days, Stardust, Pong Fest, Retrograde).
  • 25 de lei, achiziționat online (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).
  • 35 de lei, achiziționat la fața locului (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces pe Promenada NIBIRU, însă atracțiile și experiențele cu plată, precum Hype Play sau activitățile din Parcul de Distracții, se achită separat. Accesul poate necesita un bilet dedicat, tokenuri sau plata directă a atracției respective.

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces la concertele și spectacolele organizate pe Center Stage, zonele de entertainment, activările și accesul la restaurantele și cafenelele din Promenadă. Biletul standard luat online înainte de ora 17:00 include și un voucher de 25 de lei pentru băuturi.

Citește în continuare

Muzică nouă

Abuzurile au chip în piesa lui Cojo și Delia, "Nu e despre tine" - AUDIO

Nu e ușor să vorbești despre abuzuri ce li s-au petrecut celor din familie, însă Cojo o face, dând astfel chip unor oameni ce se ascund în spatele unor poziții de putere. Ironic, piesa lui cu Delia se numește "Nu e despre tine", chiar dacă abuzatorul vine aici cu o identitate.

Publicat

pe

Cojo / Delia
Cojo / Delia │ FOTO: Colaj capturi Instagram

Abuzurile lasă urme adânci, care nu se vindecă ușor. Afectați sunt atât cei direct implicați, cât și restul familiei și oamenii apropiați. Cojo are curajul să vorbească despre proprii părinți și să deschidă o rană a lui, dar și a societății în care trăim. Pentru că piesa "Nu e despre tine" pornește de la o traumă personală, dar oferă o pârghie pentru toți cei care au trecut prin experiențe similare.

"Am început să simt că urăsc bărbații de la 5 ani,

Când o auzeam pe mama cum îi povestea lui tata că o hărțuiește șefu

Și vedeam pe fața lui tata cum vrea să meargă să-l omoare

Și mama-i spunea c-o să facă mai rău și că n-o să creadă restul.

Când am auzit prima oară de-o fată care să vorbească public despre abuzatorul ei

Simțeam că prin curajul ei se vindecă și mama

Și când am început să simt cât de sensibil sunt cu nervii

A durat o vreme să-ncep să vorbesc", spune Cojo în versurile sale.

Împreună cu Delia, Cojo pune o lupă acolo unde mulți se feresc să privească. Deschis, vulnerabil, atent la propriile emoții, artistul le oferă o voce celor care au amuțit în fața propriilor frici. Refrenul interpretat de către Delia se simte ca o sabie în mâinile celor care a fost până acum dezarmați. Nu e vorba despre a răspunde cu violență la abuz, ci despre a avea curajul să spui ceea ce simți.

"Nu e despre tine, dacă nu te simți (...)

Nu e despre tine cu noduri în gât

Sper să simți pe pielea ta cum se simte ce-ai făcut", spune Delia pe refren.

Piesa "Nu e despre tine" se regăsește pe albumul "Erupt" al lui Cojo, versiunea Deluxe. Melodia este compusă de Cojo (muzică, versuri), Delia (muzică) și Alina Elena Anghel (versuri). În curând va fi lansat și videoclipul piesei, Cojo anunțând online că a fost deja filmat.

AUDIO: Cojo și Delia - "Nu e despre tine"

Citește în continuare

Trending