În urmă cu puțin timp, Adrian Despot anunța publicul că în perioada următoare vor urma o serie de surprize muzicale. Pentru a păstra suspansul, vocalistul nu a oferit atunci prea multe detalii. A cerut doar "un subscribe discret" pe canalul său de YouTube.
Câteva zile mai târziu aflăm că primul său single solo se numește "Lorelai". Piesa va fi lansată vineri, pe 12 iunie, la ora 17:00. Melodia apare cu videoclip, artwork-ul fiind realizat de Grafic Skull.
Despot a publicat trei teasere pentru această piesă: una pe YouTube Shorts (o puteți asculta mai jos), una pe facebook și una pe Instagram. Din aceste fragmente putem deja deduce că "Lorelai" este o baladă rock și că Soundgarden este una dintre trupele de suflet ale muzicianului.
"Dac-ar trebui acum să o descriu,
În cuvinte n-aș putea, fiindcă nu există literă ca ea.
N-aș putea nicicum acum s-o desenez,
Fiindcă pagina e ea,
Iar creionul e o săgeată-nfiptă-n inima mea", spune Adrian Despot în versurile noii piese "Lorelai".
Teaser Video: Adrian Despot - "Lorelai"
În 2024, Adrian Despot lansa alături de colegii de la Vița de Vie albumul "Lacrimă și fier". LP-ul include piese precum "Nimeni, nimic", "Între Valuri", "Fluturi", "On And On", o colaborare cu rapperul Nane, precum și un cover după o piesă de la Timpuri noi, "Becule".
La începutul anului, Adrian Despot a fost unul dintre invitații lui Gojira în podcastul Aproximativ Discuții. Vocalistul Vița de Vie și-a exprimat opinia cu privire la evoluția AI-ului pe piața muzicală din România. Vocalistul Vița de Vie consideră soft-urile care folosesc AI (Artificial Intelligence) o nouă etapă, așa cum au mai fost și altele în trecut. Acesta crede, de asemenea, că AI-ul înlocuiește "șobolanul de studio", cel care făcea hiturile.
"Nu vorbim despre muzică, vorbim despre bani. Și cred că din această cauză "șobolanul de studio" este îngrijorat. Că bucata lui de cașcaval se mută de la el la un prompter", a spus Adrian Despot.




















































