"Zbor sublim" este un titlu potrivit pentru noua piesă lansată de EMAA. Artista creează prin muzica sa un spațiu intim, în care toate emoțiile sunt trăite la o intensitate amplificată. Ascultând "Zbor sublim" ne reconectăm la acele momente care ne-au definit inconștient percepția despre iubire.
"Am o melancolie incurabilă pentru tot ce n-am putut schimba, deși as fi vrut atât de tare", spune EMAA, anunțând prin acest mesaj lansarea noii sale piese.
Scuzându-se că este "varză atunci când vine vorba de promo și prezențã online sistematică", EMAA are încredere în fanii ei. Drept dovadă, piesa "Zbor sublim" a fost lansată pur și simplu. Fără campanii sau prea multe teasere. Dar cu mesaj.
Melodia este compusă de EMAA (muzică, versuri) împreună cu Costel Dominteanu (muzică, producție). Detalii privind un viitor videoclip nu au fost încă anunțate.
AUDIO: EMAA - "Zbor sublim"
EMAA este o artistă care își invită ascultătorii într-un spațiu unic, purtat de vocea ei pătrunzătoare. Într-o lume divizată de genuri muzicale, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground.
În 2024, EMAA a lansat al treilea album al său, "f r a t e l e. a b i s", succedând "29" și "Macii Înfloresc Iarna", și a trăit un moment memorabil în cariera sa: deschiderea concertului Coldplay de la București, o confirmare a statutului său de artistă de referință pe scena muzicală românească.
Prin originalitatea pieselor și vocea sa inconfundabilă, EMAA continuă să cucerească publicul și să lase o amprentă puternică în muzica contemporană din România.



















































