Reinterpretarea șlagărului clasic "Îți pare rău" aduce un suflu proaspăt uneia dintre acele melodii care au rămas în memoria mai multor generații, fără să îi șteargă emoția. Simona Delegeanu propune o abordare personală, pe aceeași direcție nostalgică prin care reconectează trecutul cu prezentul. Prin abordarea ei, transformă sensibilitatea unei piese clasice într-o manieră care să rezoneze cu propria ei identitate și cu publicul de azi.
Simona și-a adus aportul creativ și asupra videoclipului muzical care a fost realizat în totalitate de ea și de prietenii săi.
"<<Îți pare rău>> este una dintre piesele cu care am simțit mereu că am o legătură specială. E o piesă cu care am crescut, asta pentru că tata asculta foarte mult Dan Spătaru, și a fost una dintre primele melodii pe care le-am învățat la chitară. În adolescență a devenit una dintre piesele pe care le cântam la aproape fiecare concert și una dintre piesele preferate ale publicul meu. Chiar dacă în ultimii ani m-am focusat mai mult pe folclor, piesa asta a rămas mereu undeva cu mine iar acum am simțit că a venit momentul să mă întorc la ea și să îi dau o formă mai apropiată de cine sunt astăzi ca artist și de stilul muzical pe care mi l-am conturat în timp", a detaliat Simona.
Simona Delegeanu este o tânără artistă remarcată pentru vocea sa expresivă și abordarea autentică a muzicii. Cunoscută publicului larg odată cu participarea sa la Vocea României, artista și-a început apoi parcursul muzical independent. Acest moment a marcat lansarea primului său single și debutul unui proiect artistic construit în jurul autenticității și al explorării creative.
Ea este o artistă completă, implicată în toate etapele procesului creativ: de la compoziție de versuri și muzică, la realizarea videoclipurilor. Se remarcă prin combinația vocii cu chitară, sintetizatoare și cavalul tradițional românesc. Stilul ei îmbină R&B contemporan, soul și influențe de folclor autentic, conturând un univers sonor eclectic și recognoscibil.













































