Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Kapital Festival se reprogramează pentru 2027: "cumulul de factori externi face imposibilă organizarea Kapital în această vară"

Organizatorii Kapital Festival au anunțat că ediția din 2026 nu va mai avea loc conform planului inițial, urmând să fie reprogramată pentru 2027. Decizia a fost influențată de mai mulți factori externi care afectează în prezent industria evenimentelor. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Kapital Festival 2025 - Ziua 2
Kapital Festival 2025 - Ziua 2 │ FOTO: Kapital Festival

Cea de-a doua ediție Kapital Festival ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3-5 iulie la Arena Națională. Potrivit organizatorilor, peste 100 de oameni au lucrat încă de la finele ediției de anul trecut pentru a putea duce experiența Kapital la următorul nivel, cu un format îmbunătățit, așa cum merită bucureștenii, dar și fanii din țară și din străinătate.

"Festivalul Kapital, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat în 2026 din cauza unui cumul complex de factori externi, se reprogramează pentru 2027", declară organizatorii Kapital Festival.

Dincolo de simpla amânare a festivalului, mesajul organizatorilor face trimitere și la contextul dificil în care se află industria evenimentelor. Aceștia au menționat că modificările legislative care afectau capacitatea de organizare a unui festival pe Arena Națională, criza economică actuală care a impactat marea masă a populației din România și din regiune, instabilitatea generată de factorul politic, precum și suprataxarea evenimentelor au făcut imposibilă organizarea festivalului în luna iulie a acestui an.

Ce se întâmplă cu biletele deja achiziționate?

Fanii festivalului care au achiziționat până în prezent un bilet vor primi pe adresa de email de pe care s-a făcut achiziția toate detaliile și opțiunile pentru ediția din 2027, precum și opțiunea de refund. Toate aceste detalii vor fi comunicate prin email posesorilor de bilete începând cu data de 5 iunie 2026.

Bogdan Buta, CEO & Fondator Kapital Festival: "Avem inima frântă că nu ne vom putea întâlni în acest an"

Reprogramarea ediției din acest an a fost văzută ca singura decizie responsabilă care se impunea într-un asemenea context, care să nu afecteze calitatea proiectului și standardele cu care oamenii au fost obișnuiți.

"Fanii festivalului sunt sufletul Kapital. Avem inima frântă că nu ne vom putea întâlni în acest an, după atâta muncă și efort depus pentru a le oferi o experiență memorabilă. A fost una dintre cele mai dificile decizii pe care a trebuit să o luăm, însă este singura decizie responsabilă care să ofere oamenilor garanția că se vor putea reîntâlni la a doua ediție KAPITAL cu experiența completă. Sperăm că și din perspectiva predictibilității politice și economice, lucrurile se vor îmbunătăți rapid, pentru că un festival de asemenea anvergură are nevoie de predictibilitate și luni bune de organizare."

Organizatorii festivalului promit că ediția din 2027 va fi spectaculoasă și va continua povestea începută în 2025, în jurul căreia s-a coagulat o comunitate loială.

"Situația din acest an ne ambiționează să dăm tot ce putem mai bun și să depășim așteptările tuturor în 2027. Planul nostru este ca și cea de-a doua ediție să se desfășoare în aceeași locație, în aceeași perioadă, cu aceleași ingrediente care știm că au plăcut fanilor. Am început deja pregătirile pentru 2027, vă vom ține la curent negreșit", a adăugat Edy Chereji, Co-fondator & Chief Public Affairs Kapital Festival

Kapital Festival a fost gândit ca primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din lineup au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Claptone, Tujamo, Sickick, dar și John Summit, Charlotte de Witte, Deborah de Luca, Nina Kraviz sau Mau P. Aceștia au susținut show-uri electrizante pe cele trei scene pregătite de organizatori: Mainstage, The Ark și Temple.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Trending