"Iubirea noastră e cel mai tare refren/ Cu fiecare notă te iubesc, am curaj și mă tem", cântă Horia Brenciu și Theo Rose într-un teaser care anunță lansarea unui nou videoclip. Melodia va deveni disponibilă pe 27 mai, Horia presărând suspans cu un fragment din clipul ce va apărea, cel mai probabil, odată cu piesa.
Acest single așteptat la final de mai / început de sezon estival adaugă în repertoriul lui Horia și Theo cea de-a doua colaborare. Prima piesă lansată împreună a fost "Dacă ai ști", o baladă de dragoste compusă de Constantin Crețu, cu versuri semnate de Andreea Miclici. Melodia apărea în 2022, împreună cu videoclipul regizat de Iura Luncașu.
Despre Horia Brenciu
Horia Brenciu este un entertainer înnăscut, care de-a lungul timpului a cucerit publicul din postura de solist vocal, actor sau gazdă a unor emisiuni TV. În 2002, artistul a înființat trupa HB Orchestra, alături de care a susținut concerte prin toată țara. Primul album a ieșit la lumină sub numele de "35" și a dat lumii cunoscutele piese ca "Funky Party", "Cine ești tu?", "Septembrie, luni" sau "Prolog". Au urmat discurile "37" și "40+".
Despre Theo Rose
Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, Theo a reușit să cucerească inimile publicului cu numeroase piese și colaborări de impact precum: "Roata", cu Damian Drăghici, "Stinge Luminile" (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, "Ca-n România" cu MIRA și "Sângele Frate Nu Te Face" (OST Clanul) cu IAN.
Printre piesele care au s-au remarcat în ultimii ani se numără colaborarea cu Smiley pentru melodia "Ultimul Dans", și featuring-ul cu Andrei Ursu pentru "Noaptea ne fură iubiri", piesă care a staționat 21 de săptămâni în topul celor mai ascultate piese de la radio. De asemenea, piesa "Nu mă duc la club", alături de DOMINO și Alessanda, a ajuns în Top 10 Media Forest, devenind virală și pe platforma TikTok.

















































