Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Alexandra Căpitănescu lansează "Heat", "un cântec fierbinte și metal", dezvăluind ce a învățat din experiența Eurovision

Finala Eurovision 2026 i-a adus Alexandrei Căpitănescu lacrimi de bucurie, dar și o adrenalină cum nu a mai simțit până acum. Noul ei single, "Heat", surprinde exact momentul de maximă intensitate din acest parcurs plin de suișuri și coborâșuri, în care neprevăzutul te face să pierzi controlul. Și pentru că experiența Eurovision, relatată în această piesă, a avut și clipe încărcate, Alexandra a povestit public, pentru prima oară, cât de mult a suferit că la Viena vocea sa nu a fost la "100% capacitate".

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu - "Heat" (single artwork)
Alexandra Căpitănescu - "Heat" (single artwork) │ FOTO: Luca Șofron (toboșarul)

Ediția 2026 a competiției Eurovision a lăsat în urmă multe comentarii în spațiul media. De la persoane care i-au transmis felicitări Alexandrei, la voci critice care și-au arătat nemulțumirea față de voturile juriului de specialitate, toate aceste reacții continuă să mențină în atenția publicului subiectul Eurovision.

Pentru Alexandra Căpitănescu, muzica rămâne modalitatea prin care își exprimă cel mai ușor emoțiile, așa încât, următorul ei single, "Heat", va da glas focului din interior. Pe 22 mai, când piesa va fi lansată, publicul va afla cum a fost pentru ea experiența Eurovision.

"("Heat") Este un cântec rock. Este un cântec fierbinte și metal. Este un cântec foarte special, deoarece vorbește exact despre bulgărele ăsta de adrenalină. Fix despre asta este piesa: despre momentul în care deja sunt chestii pe care nu le poți controla tu. Sunt foarte curioasă să văd care va fi reacția publicului la piesa asta", a spus Alexandra Căpitănescu în emisiunea Drumul spre Viena de la TVR 1.

Noul single va oferi și o privire spre sound-ul pe care trupa și-l dorește.

""Heat" e ceva mai apropiat de ce vrem să facem noi în viitor", a menționat Thomas, clăparul.

Alexandra Căpitănescu vorbește despre lacrimi ținute în frâu și regretul că vocea sa nu a fost "la 100% capacitate" la Eurovision

Întrebată de Liana Stanciu dacă a plâns pe parcursul competiției Eurovision, Alexandra a mărturisit că nu și-a dat voie.

"N-am reușit să plâng. A fost un moment pe 13 mai, seara, înainte de semifinală. Am vrut să plâng, eram foarte încărcată, dar am zis să mai aștept, fiindcă de la plâns, știm foarte bine, se irită gâtul", a povestit Alexandra.

Alexandra despre răceala care i-a afectat vocea: "Eu am suferit foarte mult"

Zvonurile privind faptul că Alexandra a fost răcită au fost confirmate. Artista și colegii ei au fost răciți, iar din acest motiv, prestația a fost afectată. Alexandra i-a mărturisit Lianei că a suferit "foarte, foarte mult" din acest motiv. Și-a cerut, totodată, scuze, față de public pentru că a ascuns acest aspect.

"Știm că am dat mesaj și am anunțat oamenii din țară că nu s-a întâmplat nimic, dar sper că nu sunteți supărați pe noi. N-am vrut să alarmăm. N-am vrut ca românii să fie stresați din cauza noastră. (...)

Eu am suferit foarte mult (că am răcit). Pentru mine, cel mai important, pe lângă oamenii din jurul meu, e vocea mea. Și am suferit foarte, foarte mult că, fix când ajung la Eurovision, visul meu de o viață, vocea mea să nu fie la 100% capacitate. Dar asta m-a învățat și că trebuie să mă adaptez. Eu nu sunt artist pentru un concurs. Eu sunt artist care are concerte și fiecare concert este diferit. Asta înseamnă să fii artist: să te adaptezi. Asta a trebuit să fac. Sunt momente în care oboseala, vocea, răgușeala...nu contează. Trebuie să te adaptezi și să livrezi foarte bine."

Întreaga discuție de la TVR poate fi urmărită mai jos. Alături de Alexandra, în platou au fost prezenți colegii ei (cu excepția toboșarului Luca Șofron), managerul Dan Fințescu și Victor Rebenciuc de la Universal Music.

VIDEO: Alexandra Căpitănescu discută cu Liana Stanciu despre experiența Eurovision

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Alexandra Căpitănescu are turneu în Europa și cântă la UNTOLD 2026

Alexandra Căpitănescu va ajunge toamna aceasta în mai multe orașe europene. Fanii câștigați în urma apariției sale pe scena de la Eurovision vor avea ocazia de a o asculta cântând live un set complet, care va include atât hitul "Choke Me", cât și noul single "Heat". Artista va urca, de asemenea, pe două dintre scenele festivalului UNTOLD 2026.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu
Alexandra Căpitănescu

Energia pe care Alexandra Căpitănescu a adus-o la Eurovision 2026 a ajuns la public. Și pentru că fanii și-au dorit, toamna aceasta, Alexandra și colegii ei vor susține concerte în țări precum Anglia, Germania, Suedia, Polonia și Finlanda.

"Se întâmplă! Haideți să facem ca toamna să sune rock!", a spus Alexandra Căpitănescu într-un mesaj postat online.

Here To Obey Me - Alexandra Căpitănescu - Datele turneului european

  • 14.10 — Underworld — Londra, UK
  • 15.10 — Satans Hollow — Manchester, UK
  • 16.10 — Toekomstmuziek — Amsterdam, Olanda
  • 17.10 — Bi Nuu — Berlin, Germania
  • 19.10 — Voodoo Club — Warsaw, Polonia
  • 20.10 — Hus 7 — Stockholm, Suedia
  • 21.10 — Kuudes Linja — Helsinki, Finlanda
  • 24.10 — Stroeja — Sofia, Bulgaria

Alexandra Căpitănescu susține două concerte la UNTOLD 2026

Anul acesta, Alexandra Căpitănescu va fi singura artistă care va susține două concerte la UNTOLD 2026. Organizatorii festivalului de la Cluj-Napoca anunțaseră un concert pe 6 august la scena Alchemy, însă fanii nu au fost mulțumiți, cerând un show live pe scena principală. Mesajele au fost atât de multe, încât organizatorii și-au reconsiderat programul.

"Ați cerut să fie pe Main Stage. Noi am ascultat. Iar Alexandra Căpitănescu a spus da. Așa că iată surpriza: va performa pe ambele scene la UNTOLD ONE", au anunțat organizatorii într-un mesaj postat online.

Așadar, vara aceasta Alexandra Căpitănescu și colegii eu vor concerta la UNTOLD atât pe Main Stage, cât și la scena Alchemy.

La ce festivaluri mai cântă Alexandra Căpitănescu

Tot vara aceasta, Alexandra va concerta și la Rockstadt Extreme Fest. Evenimentul se desfășoară între 27 și 31 iulie la Ghimbav, într-un nou spațiu de desfășurare.  Din lineup fac parte Marilyn Manson, The Prodigy, Soulfly, Sabaton, Helloween, Accept și mulți alții. Programul Rockstadt Extreme Fest 2026 poate fi consultat pe InfoMusic.

Artista a fost adăugată și în lineup-ul festivalului Rock Days de la Nibiru. Concertul Alexandrei va avea loc pe 8 august, în aceeași zi fiind confirmate și trupele Vama, Vița de Vie, Zdob și Zdub și HVNDS.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Beth Hart vine la Ziua Timișoarei 2026; Ce alți artiști sunt confirmați

Artista americană Beth Hart susține primul concert la Timișoara pe 31 iulie. Evenimentul se va desfășura în cadrul festivalului cu intrare liberă Ziua Timișoarei 2026. Alături de Beth, organizatorii au dezvăluit și o serie de artiști locali confirmați în lineup, cum ar fi Irina Rimes, Alexandra Căpitănescu, Dora Gaitanovici și Satoshi.

Publicat

pe

Beth Hart
Beth Hart │ FOTO: Captură afiș

Una dintre cele mai puternice și apreciate voci contemporane ale muzicii blues ajunge pentru prima dată la Timișoara. Beth Hart va susține un concert pe Bulevardul I.C. Brătianu vineri, pe 31 iulie, în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei 2026| Timișoara City Celebration. Evenimenul va fi cu intrare liberă și va începe de la ora 21:45.

Nominalizată la Premiile Grammy și considerată una dintre cele mai impresionante prezențe scenice ale generației sale, Beth Hart a cucerit publicul din întreaga lume prin vocea sa inconfundabilă și prin sinceritatea dezarmantă cu care își transformă trăirile în muzică. După o carieră de aproape trei decenii, în care a urcat pe scene emblematice din Europa, America de Nord, Australia și Asia, artista va concerta pentru prima dată la Timișoara și va oferi publicului unul dintre cele mai așteptate concerte din programul ediției 2026.

Prezența sa la Timișoara vine într-un moment special al carierei, marcat de succesul albumului "You Still Got Me", ajuns pe primul loc în clasamentele blues din Statele Unite și Marea Britanie. Albumul confirmă încă o dată capacitatea artistei de a traversa cu naturalețe granițele dintre blues, rock, soul și americana, oferind un repertoriu profund personal și emoționant.

Piesa care dă titlul albumului, "You Still Got Me", vorbește despre puterea sprijinului uman în cele mai dificile momente ale vieții și a devenit una dintre cele mai apreciate creații recente ale artistei. Concertul de la Timișoara va include atât piese noi de pe acest material discografic, cât și unele dintre cele mai iubite cântece din întreaga sa carieră.

LYRIC VIDEO: Beth Hart - "You Still Got Me"

Lineup-ul festivalului Ziua Timișoarei 2026 a fost completat și de o serie de artiști locali, precum Dora Gaitanovici, Satoshi, Irina Rimes și Alexandra Căpitănescu. Mai jos găsiți lista actualizată a tuturor artiștilor anunțați. Programul artistic se află încă în curs de completare.

Lineup-ul și programul actualizat cu artiștii confirmați la Ziua Timișoarei 2026:

Vineri, 31 iulie

  • JazzyBIT & K-lu - Vor concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Alexandra Căpitănescu - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 20:15.
  • Beth Hart - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:45.

Sâmbătă, 1 august

  • Dora Gaitanovici - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 18:00.
  • Satoshi - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Irina Rimes - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 20:15.
  • The Script - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:45.

Duminică, 2 august

  • Monica Anghel - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 18:00.
  • Nico - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Ansamblul Timișul și invitații - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Daniel Iordăchioaie - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Marija Serifovic - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:35.

Ziua Timișoarei 2026 are loc între 31 iulie și 3 august, în Parcul și Bulevardul I.C. Brătianu, Parcul Civic și alte peste 30 de locații din Timișoara. Accesul la toate cele peste 100 de evenimente din programul ediției 2026 va fi gratuit.

Mesajul central al ediției 2026 a evenimentului "Ziua Timișoarei" - "Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate", reflectă varietatea experiențelor pe care programul le va propune și invită fiecare participant să descopere propriul mod de a explora și de a celebra Timișoara.

Evenimentul Ziua Timișoarei 2026 | Timișoara City Celebration este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, coordonat și co-organizat de Centrul de Proiecte și Casa de Cultură.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Bikers for Humanity revine în iunie 2026; Vezi programul pe zile

Phoenix, Trooper, Cargo, Timpuri Noi, om la lună, Alexandra Căpitănescu și mulți alți artiști urcă pe scena Bikers For Humanity în perioada 18 - 21 iunie, ediția din 2026 marcând un deceniu de solidaritate. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori, fiecare din cele patru zile având nume sonore în lineup.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu live în Londra
Alexandra Căpitănescu live în Londra │ FOTO: Captură YouTube

Mai mult decât un simplu concert, festivalul Bikers for Humanity este o platformă amplă de strângere de fonduri. În acest an, obiectivul este construirea unui centru de terapie pentru copiii cu autism din satul Farcaș, județul Vrancea, la propunerea Asociației "Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor" Pavilionul "Bikers For Humanity" va deveni un spațiu dedicat activităților de consiliere și recuperare pentru copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist și familiile acestora.

În ce privește lineup-ul ediției din 2026, în perioada 18 - 21 iunie, pe scena Bikers for Humanity vor urca nume mari ale rock-ului românesc: Cargo, Compact, Celelalte Cuvinte, Dirty Shirt, Bosquito, Trooper, Phoenix, Timpuri Noi, Bucovina, Alexandra Căpitănescu, Om la lună și mulți alții. Evenimentul se desfășoară în locația consacrată Summer Camp Brezoi.

În timpul zilei, experiența se extinde atât în locația evenimentului (Live Music Summer camp Brezoi) cât și la Centrul Cultural Bikers for Humanity din Brezoi, unde vor avea loc activități dedicate copiilor și părinților: ateliere de muzică și pictură și întâlniri cu artiștii.

Bilete Bikers for Humanity Rock Fest 2026

  • Abonament - 500 lei
  • Bilet de o zi (18 iunie / 19 iunie / 20 iunie / 21 iunie) - 150 lei
  • Camping cort - 50 lei
  • Camping rulote - 50 lei

*Copiii cu vârsta sub 13 ani au acces gratuit.
*Persoanele cu dizabilități certificate au acces gratuit cu însoțitor sau fără, în baza unui certificat VALID și a cărții de identitate. Însoțitorul persoanei cu dizabilități este obligat să prezinte documentele emise de instituția statului care atestă că are această calitate.

Program Bikers for Humanity Rock Festi 2026

Fanii vor avea parte de un maraton sonor diversificat, organizat după cum urmează:

Joi, 18 iunie

  • Phoenix
  • Dirty Shirt
  • Antract
  • E-AN-NA
  • Scarlet Aura
  • Overburn

Vineri, 19 iunie

  • Trooper
  • Bucovina
  • Timpuri Noi
  • Alexandra Căpitănescu
  • Lovebite

Sâmbătă, 20 iunie

  • Cargo
  • Bosquito
  • om la lună
  • Dora Gaitanovici
  • Outflow

Duminică, 21 iunie

  • Subcarpați
  • Compact (Paul Ciuci)
  • Celelalte Cuvinte
  • Gothic
  • Revolter
Citește în continuare

Trending