Madonna și-a făcut apariția în timpul show-ului susținut de Sabrina Carpenter vineri seară, urcând pe scenă spre finalul programului pentru a interpreta "Vogue", "Like a Prayer" și o piesă nouă, nelansată încă.
Carpenter se afla la mijlocul piesei "Juno", momentul din turneul său, "Short 'n Sweet", în care obișnuiește să "aresteze" câte o celebritate, când a invitat-o pe Madonna. Regina muzicii pop a extaziat audiența cu prezența sa și cu interpretarea piesei "Vogue". Apoi, cele două au cântat în premieră o melodia nouă, despre care se spune că va apărea pe viitorul album al Madonnei, "Confessions II".
"Acum 20 de ani, chiar în această zi, am cântat la Coachella. Eram în cortul de dance și a fost prima dată când am interpretat <<Confessions on a Dance Floor Pt. 1>> în America. A fost incredibil de emoționant pentru mine așa că vă puteți imagina ce înseamnă să mă întorc 20 de ani mai târziu, în aceleași cizme, cu același corset, cu jacheta pe care am purtat-o mai devreme, o jachetă Gucci. E un moment complet, știți? Are semnificație aparte pentru mine", le-a mărturisit Madonna festivalierilor.
Sabrina și Madonna au făcut echipă pentru clasica piesa "Like a Prayer" și au fost acompaniate de o serie de dansatori îmbrăcați în costume inspirate din veșminte religioase. Așa cum a menționat și artista, apariția sa în show-ul lui Carpenter vine la 20 de ani de la debutul ei la Coachella, în 2006, când a urcat pe scena Sahara Tent, nu pe scena principală, pentru a interpreta piese de pe albumul "Confessions on a Dance Floor". Ulterior, ea a revenit în deșert în timpul concertului susținut de Drake în 2015, când a cântat "Human Nature" și "Hung Up" și i-a oferit rapperului un sărut discutat îndelung de presa internațională.
Revenirea Madonnei la Coachella coincide cu anunțul noului său album, "Confessions II", făcut în urmă cu câteva zile. Proiectul, programat pentru lansare pe 3 iulie prin Warner Records, marchează primul său album de studio din ultimii șapte ani, precum și reuniunea cu Stuart Price, producătorul materialului original "Confessions on a Dance Floor".



















































