Intitulat "Finding Harry: The Craft Behind the Magic", documentarul de aproximativ 30 de minute explorează procesul creativ din spatele primului sezon al serialului "Harry Potter", de la alegerea distribuției până la realizarea efectelor vizuale și a decorurilor. Este o mișcare creativă atipică, de obicei astfel de lansări apărând după ce proiectul principal a văzut lumina zilei. Însă, cum seria "Harry Potter" este subiectul fierbinte al momentului pentru cinefili, documentarul "Finding Harry: The Craft Behind the Magic" este mai mult decât binevenit; el reușește să uimească, să stârnească curiozitatea și să captiveze telespectatori de toate vârstele.
"Poveștile <<Harry Potter>> sunt un fenomen extraordinar de acum 30 de ani pentru tineret, dar au emoționat oameni de toate vârstele. Și, ca să reimaginezi canonul <<Harry Potter>>, ca să-l lași să respire, ca să spui o poveste în opt episoade în loc de un film de două ore, ca să descoperi toate misterele minunate...Povestea există, dar noi punem în scenă toate lucrurile de care știți că se întâmplă în culise, dar pe care nu le vedeți. Aștepți o veșnicie să faci ceva care să-nsemne atât de mult pentru oameni și cred că așa va fi. Și au făcut o treabă excelentă cu alegerea acestui ansamblu extraordinar", a fost de părere John Lithgow, actorul care îl interpretează pe Albus Dumbledore.
Unul dintre cele mai importante aspecte evidențiate în documentar se referă la procesul de casting, descris drept unul dintre cele mai extinse din ultimii ani. Producătorii au organizat audiții ample pentru a găsi noii interpreți ai lui Harry, Ron și Hermione, punând accent pe descoperirea unor actori tineri, capabili să definească o nouă generație a francizei. Peste 40.000 de copii au intrat în competiție pentru a face parte din "trioul de aur". Alastair Stout (Ron Weasley) a dat audiții în Manchester, regizorii considerându-l "fermecător și amuzant de la bun început". Arabella Stanton (Hermione Granger) și-a demonstrat talentul în Londra, interpretând poezia "Invictus", precum și o scenă mai umoristică, semn că poate jongla cu diferite stări și emoții. Dominic McLaughlin (Harry Potter) a dat audiții în Glasgow, cu o poezie pe care a scris-o el însuși despre un weekend din viața sa, cucerindu-i imediat pe membrii echipei.
Designul serialului "Harry Potter" este adânc înrădăcinat în realismul magic
Serialul promite să aducă pe ecran creaturi nemaivăzute până acum, mizând nu doar pe CGI, ci și pe utilizarea animatronicelor, o alegere care sugerează o întoarcere la efecte practice și la un realism vizual mai pronunțat. Fiecare animal fictiv se bazează pe ore întregi de cercetare și observare a omologului său din natură. Bufnițele, de exemplu, care joacă un rol important în universul "Harry Potter", sunt fabricate din metal și plastic, "îmbrăcate" în peste 36.000 de pene (per bufniță) și concepute pentru a imita mișcările celor reale.
"La fiecare creatură pe care o proiectăm în Creature Effects, fie că e bufniță, șobolan, creatură sau făptură umană, totul începe cu același proces. Practic, cercetarea profundă a naturii. Observăm și urmărim cum s-ar putea mișca o bufniță. Arată încredibil și încercăm să copiem mișcarea și să o repetăm folosind animatronice și efecte. În animatronice avem puncte pivotante, bucăți de metal și plastic și servomotoare și încercăm să le facem să pară organice", a detaliat John Nolan, șeful departamentului de creature effects.
Printre alte necuvântătoare remarcabile care vor apărea pe micile ecrane se numără o versiune nouă și îmbunătățită a lui Scabbers, șobolanul de companie al lui Ron, o broască râioasă nemaivăzută până acum, ale cărei mișcări și detalii (ochi, limbă și nări) au fost preluate din natură, viermi Flubber acoperiți cu mâzgă și crabi animatronici controlați de la distanță.
Costumele personajelor reflectă diferențele dintre Încuiați și Vrăjitori
Atenția la detalii se reflectă și în zona de costume și design de producție. Acțiunea este plasată în anul 1991, iar echipa și-a propus să redea fidel estetica perioadei, de la uniformele elevilor până la costumele profesorilor de la Hogwarts. Creatorii de costume s-au inspirat din vestimentația caracteristică anilor '90, au colindat magazine de mâna a doua și târguri de antichități și au ajuns la concluzia că garderoba Încuiaților este orientată spre culori reci, pastelate, cu accent pe țesături sintetice. Pentru Harry, echipa s-a asigurat că hainele vor fi largi și decolorate, ele fiind în esență îmbrăcămintea uzată a vărului său Dudley.
"Am făcut un studiu complet despre ce purtau oamenii în 1991. Am încercat să-i facem pe Încuiați să pară cât mai verosimili. Am încercat să creăm un constrast puternic. Găsim haine adevărate. Căutăm în multe curți cu vechituri și depozite angro de vechituri și găsim. Cu cât găseam mai multe, cu atât se contura cromatica în mod natural. Astea sunt culorile din 1991", au declarat Holly Waddington, designer de costume, și Beth Collins, asistent designer de costume.
Pentru oamenii magici, costumierii s-au inspirat din nou din natură, ca designerii de efecte speciale. Pentru a marca o dihotomie între Încuiați și Vrăjitori, au ales o paletă de culori întunecate, melancolice, naturale și au folosit tehnici precum imprimarea cu frunze, pictura manuală sau marmorarea. Uniformele elevilor de la Hogwarts au fost confecționate din lână britanică, bumbac organic, nasturi din lemn și tartan scoțian.
"Când imprimi cu frunze, se produce un proces natural, magic. Nu știi ce obții, depinde de frunză. Trebuie să accepți ce obții. Pentru Dumbledore, am vrut să folosim imprimarea cu frunze pentru că am vrut să-i facem o haină de tip camuflaj. Și am vrut să creăm senzația unui proces natural, spontan, necontrolat. Imperfecțiunea aduce frumusețea", a adăugat Waddington.
Documentarul "Finding Harry: The Craft Behind the Magic" este completat de interviuri cu câțiva actori din distribuție, inclusiv John Lithgow (Dumbledore), Paapa Essiedu (Snape) sau Janet McTeer (Minerva McGonagall).
"Știam că, în timp ce lucram la primul sezon din <<Harry Potter>>, urma să împlinesc 80 de ani. Asta însemna că urma să am cam 88 de ani când se va fi terminat totul. E foarte greu să iei în considerare un asemenea lucru. Sunt un ansamblu uimitor. Toți. Arabella, Alastair și Dom. Și toți se adoră. Vor crește în mediul ăsta. Și eu o să îmbătrânesc cu ei", a mărturisit Lithgow.
Noua serie "Harry Potter" este concepută ca o reinterpretare amplă a poveștii, cu scopul de a aduce universul creat de J. K. Rowling în fața unei noi generații de spectatori, păstrând în același timp fidelitatea față de materialul original. Primul sezon al serialului, care se concentreză pe prima carte din serie, "Harry Potter și Piatra Filosofală" va ajunge pe HBO de Crăciun. Documentarul "Finding Harry: The Craft Behind the Magic" este deja disponibil de vizionat pe aceeași platformă.




















































