Peaky Blinders: the Immortal Man suferă de aceeaşi boală ca şi filmele lui Guy Ritchie: repetă prea mult aceeaşi reţetă şi nu merge asta la infinit. E o colecţie de cadre frumoase, actori talentaţi, muzica excelentă, care sunt plimbate în faţa ta ca la expoziţie. Te poţi uita, dar nu poţi atinge, simţi. Cillian Murphy revine în rolul lui Tommy Shelby, şef de grupare interlopă din Birmingham, mai nou în rol de salvator al naţiunii şi luptător contra naziştilor.
Asta când nu îşi pune fiul la punct, bătându-se cu el în noroi, între porci. Sau când nu evocă blesteme ţigăneşti sau citit în palmă de la sora geamănă a fostei soţii. Arthur Shelby s-a dus, nu mai e în cast, actorul era prea greu de strunit, aşa că i-au făcut de petrecanie off screen. Ni se propune un Tim Roth anemic ca antagonist principal, dar nu prea convinge, e grădiniţă şi creşă pe lângă naziştii reali din recentul Nuremberg.
Muzica:
"The Immortal Man" există ca să pui muzica cool peste oameni cool făcând lucruri cool. Massive Attack primeşte chiar două piese aici, "Angel" şi "Teardrop", ambele în varianta cover, absolut superbe. Sunt interpretate de trupa irlandeză de folk Girl In The Year Above. Avem şi un Nick Cave ameninţător şi întunecat, Fontaines D.C. evident, care se tot aude şi pe genericul lui "Mobland".
Mai avem şi trupă de doom Lankum cu o piesă şi chiar o formaţie hardcore din Wales, Mclusky. E un mix nu foarte eclectic, nu ne-am îndepărtat deloc de insula nervoasă a Britaniei şi de sonorităţile înrudite cu punk-ul şi electronică timpurie a britanicilor, convertite în coveruri pe alocuri. Grian Chatten (solistul Fontaines D.C.) are un rol central, contribuind cu cinci piese noi scrise special pentru film.
Coloana sonoră oficială conține 36 de piese și include atât compoziții originale, cât și coveruri sau piese licențiate de la artiști contemporani de succes. E mai savuroasă decât filmul, asta e sigur.
Trailer:
Revenind la film, e gol, gol de sens şi conţinut, momentele când Barry Keoghan, Duke Shelby se intersectează cu Cillian nu au greutatea necesară. Pe de altă parte Barry a devenit deja expert în a juca o "lepră". Un laş, un om alunecos, care pendulează între a face lucrul corect şi a îi trăda pe toţi. O face confuz, împleticindu-se, nu cu perfidie şi precizie. Cum se ducea Ragnar la luptă în Vikings sau în Warcraft acelaşi actor australian, fără chef şi trezit din somn, aşa trădează Barry. Parcă din greşeală, prostie, lene de a gândi mai bine.
Cillian îşi face treaba bine, culmea e că mi-a plăcut cel mai mult partea de la începutul filmului, când stă singur într-o casă părăsită şi scrie o carte. Pot rezona cu aşa ceva. Dar faptele lui de vitejie sunt la nivel de John Wick de buget, cu sculele lui 1940. Şi-a pierdut şi el muşcătura, ameninţarea şi băieţii Peaky nu par să mai sperie pe nimeni. Iar însăşi ideea că golanii ar dejuca un atac nazist undercover e hilară...
O să o spun clar: nici Breaking Bad nu avea nevoie de El Camino şi nici Peaky de acest film. Ah şi era să uit: nici The Sopranos de prequel.
