Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Actrița Dominique Tipper, cunoscută pentru serialul "The Expanse", vine la Comic Con Romexpo 2026

Dominique Tipper, cunoscută pentru rolul lui Naomi Nagata din serialul Amazon "The Expanse", face parte din lineup-ul actorilor de la Comic Con Romexpo, din aprilie 2026.

Publicat

pe

Dominique Tipper la Comic Con Romexpo 2026
Dominique Tipper la Comic Con Romexpo 2026 │ FOTO: East European Comic Con

O nouă ediție Comic Con România are loc în perioada 24-26 aprilie, la Romexpo. Iubitorii de filme, seriale, jocuri, cosplay, benzi desenate și nu numai se vor delecta, de-a lungul celor trei zile, cu numeroase surprize și activități pregătite atent, ca în fiecare an.

Actorii din producțiile îndrăgite de la Hollywood care se vor întâlni cu fanii în cadrul evenimentului sunt Toby Sebastian ("Game of Thrones"), George Webster ("The Doll Factory"), trei actori din "Shadow and Bone" - Freddy Carter, Amita Suman și Danielle Galligan - iar lor li se alătură și Dominique Tipper. Actrița va fi prezentă pentru panel, autografe și fotografii cu fanii sâmbătă, 25 aprilie. 

Timp de șase sezoane, Dominique Tipper a interpretat-o pe Naomi Nagata, unul dintre personajele centrale ale serialului, o ingineră genială și un membru esențial al echipajului navei Rocinante. "The Expanse" este considerat unul dintre cele mai apreciate seriale science-fiction ale ultimului deceniu, fiind lăudat pentru realismul său științific, construcția complexă a universului narativ și personajele puternice.

Pe lângă succesul din "The Expanse", Dominique Tipper a apărut și în filme precum"Vampire Academy", "Fantastic Beasts and Where to Find Them" - parte a universului "Harry Potter", dar și în thrillerul "The Girl with All the Gifts", o producție apreciată de critici și public.

Cariera sa artistică nu se limitează însă la actorie. Dominique Tipper este și muziciană, poetă și performer, fiind implicată în numeroase proiecte creative care îmbină muzica, spoken word-ul și storytelling-ul. De-a lungul anilor, ea a lansat și materiale muzicale sub numele de scenă Miss Tipper.

Prețuri bilete Comic Con Romexpo 2026

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 60 lei și 180 lei. Tichetele speciale pentru actori (foto, autograf) vor putea fi achiziționate în curând. Pentru mai multe detalii și actualizări, stai cu ochii pe agenda InfoMusic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Trending