După Alexandra Căpitănescu, Paula Seling și Jamala, organizatorii Pre-Party-ului Eurovision de la București dezvăluie un nou artist. Dara se alătură lineup-ului, urmând să interpreteze piesa "Bangaranga", cu care a câștigat Selecția Națională din Bulgaria.
"Dara, una dintre vocile noii generații din Eurovision 2026 🇧🇬, urcă pe scena Eurovision Pre-Party București!", a anunțat EMAGIC.
DARA este una dintre cele mai cunoscute artiste pop din Bulgaria și a devenit, de asemenea, o figură proeminentă pe scena muzicală balcanică.
Dara a schimbat imaginea pop-ului bulgar contemporan prin vocea ei, prezența sa impunătoare pe scenă și amestecul neîngrădit de genuri muzicale. Artista a avut multiple hituri în clasamentul oficial Bulgarian Airplay. A fost, de asemenea, inclusă în listele de redare New Music Friday din toată Europa, iar melodiile și videoclipurile ei au acumulat până în prezent peste 80 de milioane de ascultări și vizionări.
VIDEO: DARA - "Bangaranga" | Live în finala Selecției Naționale din Bulgaria
Bilete la Eurovision Pre-Party București 2026:
- Pre-Sale - Acces General: 98,10 lei (Sold Out)
- Sale - Acces General: 108 lei
Reguli de acces:
Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului și include respectarea tuturor restricțiilor și ale posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului. Mai multe detalii privind regulamentul de acces vor fi comunicate în zilele din apropierea evenimentului.
Alexandra Căpitănescu este în Top 10 favoriți la câștigarea trofeului Eurovision 2026
În ultimele zile, Alexandra Căpitănescu a urcat multe poziții în Topul favoriților Eurovision realizat de casele de pariuri. Dacă în urmă cu 4 zile era pe locul 13, acum reprezentanta României este pe locul 10.
Această urcare spectaculoasă pare să vină după show-ul live incendiar pe care Alexandra și colegii ei l-au oferit în cadrul Nordic Eurovision Party din Oslo. Neintimidată de artiști precum Delta Goodrem (reprezentanta Australiei), reprezentanta noastră a cântat ca la un concert propriu, aducându-i pe cei din sală alături de ea.
După acest moment, Henrik Larsson, unul dintre cei mai exigenți vloggeri care urmăresc concurenții de la Eurovision, a realizat o predicție mai mult decât flatantă. Acesta a mărturisit că își dorește să vadă România în top 5 la finalul competiției.



















































