Pe 30 martie, chiar în ziua în care a împlinit 58 de ani, Celine Dion și-a surprins plăcut fanii cu un mesaj video emoționant, în care a confirmat revenirea pe scenă, asta după ce, în urmă cu câteva zile, au ieșit suprafață zvonuri care dădeau de înțeles că artista ar urma să susțină câteva concerte în Paris în perioada septembrie-octombrie.
O etapă de presale a biletelor este programată pentru marți, 7 aprilie (fanii se pot înregistra până pe 2 aprilie prin intermediul site-ului oficial al lui Celine Dion). Biletele rămase vor fi apoi puse în vânzare pentru publicul larg începând de vineri, 10 aprilie, la 11:00, ora României.
"Am înregistrat o mulțime de mesaje pentru zile de naștere, dar acum este pentru prima dată când am înregistrat unul pentru propria zi de naștere.Vreau să vă anunț că mă descurc grozav, îmi gestionez sănătatea, mă simt bine. Cânt din nou, chiar dansez puțin", începe Celine Dion mesajul.
Îndrăgita cântăreață își continuă discursul mulțumindu-le fanilor pentru că au susținut-o în timpul luptei sale cu sindromul persoanei rigide care, până acum, i-a limitat capacitatea de a cânta live:
"Chiar și în cele mai dificile momente ale mele, ați fost acolo pentru mine. M-ați ajutat în moduri pe care nici nu le pot descrie. Am simțit rugăciunile și sprijinul vostru, bunătatea și dragostea voastră."
Artista a conchis:
"Anul acesta, primesc cel mai frumos cadou de ziua mea. Am șansa să vă văd, să cânt pentru voi încă o dată la Paris, începând din septembrie! Mă simt bine. Sunt puternică. Sunt entuziasmată, evident și puțin emoționată, dar, mai ales, recunoscătoare tuturor."
Ultima dată când Celine Dion a cântat în fața unui public a fost în 2024, când a interpretat emoționanta piesă "Hymne A L'Amour" a lui Edith Piaf la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Anterior, artista s-a văzut nevoită să-și anuleze turneul "Courage World" din cauza condiției medicale.
Program concerte Celine Dion la Paris în 2026
- 12 septembrie - Paris, Arena La Défense
- 16 septembrie - Paris, Arena La Défense
- 19 septembrie - Paris, Arena La Défense
- 23 septembrie - Paris, Arena La Défense
- 26 septembrie - Paris, Arena La Défense
- 30 septembrie - Paris, Arena La Défense
- 3 octombrie - Paris, Arena La Défense
- 7 octombrie - Paris, Arena La Défense
- 10 octombrie - Paris, Arena La Défense
- 14 octombrie - Paris, Arena La Défense


















































