La 4 ani de la prima sa participare la Eurovision, WRS a revenit pe scena care l-a lansat la nivel internațional. Artistul s-a calificat în finala Selecției Naționale de pe 4 martie cu piesa "All The Way", similară ca stil melodiei din 2022, "Llamame". Întrebat în podcastul dedicat Eurovision România de ce a ales aceeași direcție, artistul a mărturisit că aceasta este muzica cu care se identifică.
"E muzica pe care eu o scriu. Dacă era să nu scriu eu piesa și să-i cer cuiva: <Te rog, scrie-mi> și să fac un prompt ca pentru Sunno, era mult mai ușor, și puteam să abordez altă rețetă. Dar eu am rețeta mea. Am adaptat-o pentru 2026, clar. Nu pot să zic că-i o rețetă, neapărat, dar e felul meu de a scrie muzică. Deja lumea îmi recunoaște scriitura. (...)
Dacă am vrut, la începuturile carierei mele, să fiu într-un fel, acum vreau să fiu efectiv cum simt. Eu n-am crescut cu muzică rock. Eu am crescut cu Stana Izbașa, cu muzică sârbească, cu muzică de petrecere, balcanică și asta îmi curge prin vene. Asta mă face pe mine autentic."
WRS despre punctajul obținut de la juriul Selecției Naționale: "Eu îmi știu valoarea acum"
Inevitabil, artistul a fost întrebat și cum s-a simțit când nu a reușit să obțină voturile juriului.
"(Am fost) Trist, dar după m-am simțit provocat. Pentru că eu îmi știu valoarea acum. Au trecut deja ceva ani, n-o să mai joc cartea aia: <O, vă rog>. Eu îmi știu valoarea, știu poziția mea, sunt sigur pe ceea ce am, am muncit foarte mult pentru ceea ce am. Merg la terapie, am grijă de sănătatea mea psihică. Nu voiam să las eșecul ăsta să mă doboare, pentru că dacă aș fi fost slab, aș fi leșinat, aș fi început să plâng, ceva de genul."
WRS: "Nu m-am auzit bine și am cântat varză și poate n-am avut o zi bună la semifinale (...) Pot să am zile mai proaste"
WRS a primit comentarii de hate la adresa momentului său din semifinale, însă nu s-a lăsat afectat.
"Am citit comentarii că n-am evoluat vocal din 2022 până acuma, că am cântat slab. N-am auzit bine, nu m-am auzit bine și am cântat varză și poate n-am avut o zi bună la semifinale, dar nu mai las comentariile astea să ajungă la mine. La concerte cânt live 100%, lumea mă ascultă. Pot să am zile mai proaste."
WRS: "Am spus:< Ne retragem>, pentru că era deja prea mult întuneric cu ce se întâmpla"
Pentru că mulți au criticat decizia TVR de a introduce două Wild Card-uri, WRS a luat în considerare retragerea din concurs.
"Am spus:< Ne retragem>, pentru că era deja prea mult întuneric cu ce se întâmpla. Mult scandal, primeam mesaje. Dar după m-am gândit: nu e drept. Fac asta și pentru mine, dar fac asta și pentru oamenii care ascultă muzica mea. S-au mobilizat atât de frumos, că nu pot să-i trădez pe oamenii ăștia. Uite ce le place piesa asta, le place momentul. N-a fost cel mai strălucit, repet, dar le place, ceva a fost drăgut."
WRS despre algoritmi: "Vreau ca totul să fie organic. Să știu câți oameni sunt interesați"
În ce privește posibilitatea de a-ți promova piesele online și de a obține vizualizări, WRS spune că preferă ca totul să se întâmple organic.
"Chiar dacă am 100.000 de vizualizări sau 50.000 de vizualizări la o piesă la care noi ne așteptam să prindă, vreau ca totul să fie organic. Să știu câți oameni sunt interesați. Degeaba o să am acolo 3 milioane, 7 milioane, dar nu-mi plătește lumea bilet la concert."
WRS simte că anul acesta competiția este puternică, menționând că i-a plăcut piesa Alexandrei de la prima ascultare.
"De când am auzit primul snippet din piesa Alexandrei Căpitănescu, mi s-a ridicat așa părul", a spus WRS, considerând-o pe Alexandra un competitor redutabil.
WRS: "Oricine ar câștiga anul ăsta, sper să facă față"
Experiența din 2022 de la Eurovision l-a învățat că presiunea la nivel internațional este foarte mare.
"Oricine ar câștiga anul ăsta, sper să facă față. E foarte mult (de luat în considerare). Acolo totul e ceas, nu e nimic lăsat la voia întâmplării. Există ședințe tehnice unde ai un timer. Și tu trebuie să știi momentul tău. Le spui: <Se filmează din unghiul ăla, din unghiul ăla>. Toată echipa TVR-ului trebuie să comunice foarte bine. Și în momentul ăla tu simți că discuția de acolo este despre cariera ta. Orice se întâmplă greșit acolo, îți va afecta cariera și imaginea. Nu e ușor."
WRS a folosit prilejul acestui podcast și pentru a le mulțumi fanilor pentru susținere.
"Vă mulțumesc tare mult. Ăsta e încă un moment de cotitură în cariera mea. Am realizat că muzica mea depășește bariere, că unește oameni și despre asta este vorba."






















































