Compozitor, interpret, autor, actor, activist, Sting s-a născut în orașul englez Newcastle. În 1977 s-a mutat la Londra pentru a forma trupa The Police, alături de Stewart Copeland și Andy Summers. Formația a lansat cinci albume, a câștigat șase Premii Grammy, iar în 2003 a fost introdusă în The Rock and Roll Hall of Fame. Ca artist solo, Sting are în palmares alte 11 premii Grammy, trei trofee Brit, un Golden Globe, un Emmy, patru nominalizări la Oscar, o nominalizare la premiile Tony, precum și distincția "Personalitatea anului", oferită în cadrul MusiCares 2004.
Cel mai recent album al lui Sting, "The Bridge", a fost lansat în noiembrie 2021 și prezintă prolificitatea și diversitatea artistului în materie de compoziție. Scrisă și înregistrată într-un an de pandemie globală, această colecție l-a găsit pe Sting meditând asupra pierderilor personale și tulburărilor sociale și politice. Reprezentând diferite etape și stiluri din întreaga sa carieră și inspirându-se din genuri precum rock n' roll, jazz, muzică clasică și folk, albumul captează sunetul chintesențial al lui Sting. Pe acest material se regăsesc piesele "Rushing Water" și "If It's Love".
Sting se va întoarce la Cluj-Napoca la 4 ani de show-ul susținut în martie 2022 la BT Arena. Evenimentul intitulat My Songs a inclus în setlist cele mai îndrăgite cântece din repertoriul lui Sting. La UNTOLD, muzicianul va urca pe scena principală a festivalului și va fi unul dintre headlineri, alături de Lewis Capaldi și Flo Rida.
Abonamente la UNTOLD ONE 2026
- Abonamentele sunt disponibile pe untold.com, iar fanii își pot rezerva experiența UNTOLD ONE 2026, cu abonamente care pot fi achiziționate cu posibilitatea de plată în rate.
Despre UNTOLD ONE 2026
UNTOLD ONE va avea loc între 6 și 9 august 2026, în Cluj-Napoca. Timp de patru zile și patru nopți, fanii din toate colțurile lumii vor trăi cea mai intensă ediție de până acum și se vor bucura de experiențe de neuitat, create special pentru ei. În 2026, publicul va avea parte de premiere internaționale, show-uri unicat și producții vizuale impresionante, cu artificii, drone și lasere ce vor redefini spectaculosul.























































