Miruna Fecioru are 12 ani, a descoperit pasiunea pentru muzică la șase ani și a crescut într-un mediu în care a fost încurajată să își urmeze visul. De-a lungul timpului, a participat la numeroase concursuri și a urcat pe scenă ori de câte ori a avut ocazia. Dincolo de muzică, este o fire creativă și energică, pasionată de dans, desen digital și modeling. Cu toate acestea, drumul ei nu a fost lipsit de provocări: experiențele din mediul școlar au învățat-o să fie mai puternică și să își găsească echilibrul prin muzică.
"Cred că Românii au talent este un vis care este de foarte mult timp în inima mea. Este ceva ce îmi doresc de foarte mult timp, de când eram mică. Mă uitam la alte sezoane, la alți concurenți care participau și mă gândeam: <<Uau! oare cât de mare e scena aia? Oare ce se întâmplă când oamenii sunt pe scenă?>>"
Pasiunea pe care Miruna o are pentru artele frumoase o are, în același timp, și pentru științele logice:
"Dacă nu merg mai departe cu muzica, aș vrea foarte mult pe criminalistică. Mi se pare un subiect foarte complex pentru că criminalistica este un puzzle."
Aseară, concurenta a urcat pe scenă și a interpretat melodia "The Moment of Silence", a lui Ovidiu Anton, iar, la doar câteva secunde după, Mihai Bobonete s-a ridicat în picioare și a apăsat butonul auriu.
Emoționat și surprins de prestația copilei, Bobonete a declarat:
"Ce mai e de zis? Miruna, îmi pare rău, n-am știut ce să zic și tot aveam un Golden Buzz și m-am gândit că poate ție îți trebuie. Ești foarte talentată, felicitări!
E un moment care nu necesită foarte multe vorbe. E foarte talentată și are ceva aparte față de tot ce am văzut până acum".
Andra a adăugat:
"Miruna, ești extraordinară! Meriți din plin să fii în semifinală! Ești un copil foarte talentat și ai cântat extraordinar de bine! Bravo!"
StelaLuna, Karina Peisker, Grupul Noi și Vechi, Malik Dope, Roberto Bunea, Claire Theault și Anthony Figueriredo, The Rromerican Life, Mukhamadi Sharifzoda, Kev, Theo Focșăneanu, Krisztina Vellai și Miruna Fecioru sunt concurenții care au primit aseară 3 sau 4 de DA și merg în etapa următoare.
VIDEO: Miruna Fecioru la Românii au talent 2026
Ediția de vineri seară a fost lider absolut de audiență! În intervalul orar 20:27 - 24:01, la nivelul publicului național 4+, 3,8 milioane de români au dat check-in, aseară, la Românii au talent, iar, în medie, peste 1,8 milioane de telespectatori s-au bucurat de spectacolul suprem, cu aproape un milion mai mult față de televiziunea de pe locul doi. În minutul de aur, la ora 21:18, peste 2,1 milioane de telespectatori urmăreau programul PRO TV.
În rândul publicului național, format din persoane cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a înregistrat 9,9 puncte de rating și 32,7% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul secund avea 4,5 puncte de audiență și 14,8% share.




















































