Jocurile Olimpice nu sunt doar despre sport, ci și spre divertisment și spectacol în adevăratul sens al cuvântul. Ceremonia de deschidere a ediției din acest an, organizată în Italia, s-a ridicat la cele mai înalte standarde. Pe scenă au urcat artista americană, câștigătoare a cinci Premii Grammy, Mariah Carey, artista italiană Laura Pausini, tenorul italian Andrea Bocelli, dar și actorii Pierfrancesco Favino, Sabrina Impacciatore și Matilda De Angelis.
Mariah Carey a fost una dintre principalele atracții ale serii, oferind un recital în care a cântat clasicul italian "Nel blu, dipinto di blu" (cunoscut și ca "Volare"), în italiană, precum și piesa "Nothing Is Impossible" din propriul repertoriul.
Dacă Mariah Carey a adus ceremoniei un puternic element pop, Andrea Bocelli a infuzat atmosfera cu o doză de solemnitate și emoție. Celebrul tenor a interpretat aria clasică "Nessun Dorma", construind artistic o punte între sport și moștenirea muzicală italiană.
Laura Pausini, una dintre cele mai apreciate artiste italiene contemporane, le-a oferit spectatorilor un moment emoționant în deschiderea ceremoniei cu imnul național al Italiei. Cântăreața a interpretat partitura acompaniată de un cor ce se afla în Cortina d'Ampezzo, reușind astfel să conecteze simbolic cele două orașe gazdă ale Jocurilor Olimpice.
Despre Jocurile Olimpice, ediția Milano-Cortina 2026
Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026 reprezintă cea de-a 25-a ediție a competiției şi se desfășoară în nordul Italiei între 6 și 22 februarie. Evenimentul include peste 3.500 de sportivi din aproximativ 93 de țări, care concurează în 16 discipline olimpice pentru 195 de medalii.
Ceremonia de deschidere s-a desfășurat într-un mod inedit, cu momente simultane în patru locații (Milano, Cortina d'Ampezzo, Predazzo și Livigno), un concept menit să ilustreze unitatea, armonia și diversitatea culturii italiene, dar și tradiția sportivă a regiunii.



















































