Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Filmul-concert "VOIEVOD", realizat de muzicianul Alex Calancea, va putea fi urmărit la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2026

Conceput ca o producție scenică de mari dimensiuni, "VOIEVOD" a reunit peste 200 de artiști pe scena de la Chișinău Arena, într-o construcție care traversează genuri și epoci. Rock-ul și orchestrația simfonică se întâlnesc cu vocile tradiției, iar componenta coregrafică aduce în același spațiu mișcarea ritualică și expresia scenică contemporană. Proiectul a fost gândit nu ca un concert extins, ci ca o operă cu structură narativă.

Publicat

pe

Alex Calancea și Cristian Ursache în "VOIEVOD"
Alex Calancea și Cristian Ursache în "VOIEVOD"

"VOIEVOD", proiectul rock-operă coregrafică realizat de muzicianul și producătorul Alex Calancea, va fi proiectat pe 22 august în cadrul Festivalul de Film și Istorii Râșnov. O proiecție este programată și pe 4 iulie, la Mereni, în Republica Moldova, în cadrul ediției organizate acolo a festivalului.

Pe scenă au evoluat artiști și instituții reprezentative pentru cultura din Republica Moldova: Lupii lui Calancea, nucleul creativ al producției, Baletul Național "Joc", Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale "Serghei Lunchevici", Capela Corală "Moldova", dar și artiști invitați precum Surorile Osoianu și Guz. Această întâlnire creativă pe scena actuală a creat un dialog între tradiție și contemporan. Nu este o simplă juxtapunere de stiluri, ci o formulă scenică în care repertoriul tradițional, orchestrația simfonică și energia rock coexistă într-o construcție coerentă.

În centrul spectacolului se află un parcurs dramatic amplu, pe care Alex Calancea îl descrie drept "o poveste despre cădere, ridicare, credință și neam". Tema identității este tratată prin muzică, cor, orchestră și mișcare scenică, într-o formulă care alternează forța și fragilitatea. Transpunerea în film permite publicului să urmărească integral această producție într-un cadru festivalier care pune în dialog arta și istoria, oferind o nouă perspectivă asupra unui spectacol conceput inițial pentru scena live.

Alex Calancea este muzician, compozitor și producător, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, cu experiență în proiecte de jazz fusion, rock și producții orchestrale. "VOIEVOD" marchează o etapă importantă în parcursul său artistic, prin dimensiunea scenică și ambiția conceptuală a proiectului.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

A apărut un nou "festival": Neversea Nights 2026 - Vezi programul

În perioada 4 iulie - 15 august, fiecare weekend aduce muzică live la Neversea Nights 2026. Artiști români îndrăgiți de public, precum Cargo, Vița de Vie, Mira, Vunk și Andrei Bănuță urcă pe scena de la Neversea Beach. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori.

Publicat

pe

Plaja Neversea Beach
Plaja Neversea Beach

Vara aceasta, scena de la Neversea Beach aduce pe nisip artiști populari, muzică live, apusuri spectaculoase și nopți care se trăiesc aproape de mare. Zdob și Zdub, Damian Brothers, Acoustic Boyz, Cargo, Florin Ristei, Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks, Lupii lui Calancea, VUNK, The Motans, Irina Rimes și mulți alții pregătesc un sezon complet de experiențe live.

Neversea Nights 2026 se desfășoară în perioada 4 iulie - 15 august, weekend de weekend publicul având ocazia de a asista la câte 2 sau 3 concerte live. Programul concertelor este disponibil mai jos.

Programul concertelor la Neversea Nights 2026:

  • Zdob și Zdub (Sâmbătă, 4 iulie)
  • Damian Brothers (Vineri, 10 iulie)
  • Acoustic Boyz (Sâmbătă, 11 iulie)
  • Cargo (Duminică, 12 iulie)
  • Florin Ristei (Vineri, 17 iulie)
  • Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks (Sâmbătă, 18 iulie)
  • Lupii lui Calancea (Vineri, 24 iulie)
  • Trupa lui Smoothie (Sâmbătă, 25 iulie)
  • Vița de Vie Acu2tic (Duminică, 26 iulie)
  • Mira (Vineri, 31 iulie)
  • Ștefan Știucă (Sâmbătă, 1 august)
  • Vunk (Duminică, 2 august)
  • Andrei Bănuță (Vineri, 7 august)
  • Mihai Mărgineanu (Duminică, 9 august)
  • The Motans (Vineri, 14 august)
  • Irina Rimes (Duminică, 15 august)

Transport gratuit la Neversea Beach

Organizatorii Neversea Nights pun la dispoziția publicului mijloace de transport gratuite:

"Ajungi în parcarea Modern, ne suni de la pick-up point, iar noi te aducem direct pe plajă cu mașinuțele Neversea Beach. Pick-up point: 0723 034 341."

Bilete la Neversea Nights 2026

  • Prețurile biletelor vor fi dezvăluite în curând. Biletele vor fi puse în vânzare online.

Neversea Kapital a fost reprogramat în 2027

Cea de-a doua ediție Kapital Festival, ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3 - 5 iulie la Arena Națională, a fost anulată.  Potrivit organizatorilor, "din cauza unui cumul complex de factori externi, (festivalul) se reprogramează pentru 2027". Organizatorii promit că ediția din 2027va fi spectaculoasă și va continua povestea începută în 2025.

Kapital Festival a fost gândit ca primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din lineup au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci,

Citește în continuare

Concerte & turnee

Kimaro Festival revine în Piața Constituției în iunie 2026 - program muzical

Trei zile de muzică, distracție și voie bună - asta promite noua ediție Kimaro Festival, organizată peste doar câteva săptămâni în centrul capitalei. Detalii despre artiștii care vor urca pe scenă, dar și despre pass-urile de acces găsești în articol.

Publicat

pe

Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers
Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers │ FOTO: InfoMusic

Kimaro Festival revine cu o nouă ediție, programată pentru 12-14 iunie în Piața Constituției din București. Unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români au acceptat invitația de a urca pe scenă și de a susține concerte de neuitat.

Accesul este gratuit

IMPORTANT! Accesul la eveniment se va face DOAR cu pass pe care îl poți descărca gratuit online. Tot aici, vei găsi puse la vânzare abonamente VIP la prețul de 199 lei ce includ: acces prioritar în locație, platformă dedicată cu cea mai bună vizibilitate a scenei, un pahar de vin la alegere (alb, rosé sau roșu) și un bar dedicat

Acces minori:

Copiii sub 7 ani nu au nevoie de bilet separat. În cazul în care copilul are peste 7 ani, este necesar să fie descărcat un pass gratuit și pentru acesta.

Program Kimaro Festival 2026

Vineri, 12 iunie

  • Mario
  • Theo Rose
  • Robin and the Backstabbers

Sâmbătă, 13 iunie

  • Alex Velea
  • Ștefan Bănică
  • Lupii lui Calancea

Duminică, 14 iunie

  • Smiley
  • Bere Gratis
  • Trooper

Inițiativa Kimaro Open Stage

Anul acesta, organizatorii Kimaro Festival au lansat inițiativa KIMARO Open Stage, din dorința de a oferi o șansă trupelor aflate la început de drum de a urca pe scenele Kiss FM, Magic FM și Rock FM din Piața Constituției și de a cânta live în fața a mii de oameni. 74 de trupe s-au înscris în competiție, iar artiștii din linup-ul Kimaro 2026 au ales câștigătorii, care vor cânta în deschidere. În urma voturilor, iată cine sunt finaliștii:

Scena KISS FM: Highlife Show Band, Cireșan, Tibi Scobiola Band

Scena MAGIC FM: Tudor Miron, Raluca Radu & the Brass Band, Trupa Exact

Scena ROCK FM: The Groovy Bastards, Armand Popa, Floarea Soarelui

Mai multe despre artiștii care vor urca pe scena Kimaro Festival 2026

Mario aka Mario Fresh și-a început cariera devreme, participând la competiții vocale și emisiuni precum Românii au talent. Din 2014, a lansat hituri precum "Solo", "Brațe străine", featuring Andra, "Caliente" și "Săracă inima mea". Una dintre cele mai remarcabilte reușite de până acum a venit în 2022, când piesa "Necesar" în colaborare cu Renvtø a strâns peste 80 de milioane de stream-uri și a urcat pe primul loc în topurile românești timp de mai multe luni. Melodia s-a bucurat de succes și în străinătate, ocupând poziții fruntașe în topurile din mai multe țări.

Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, Theo a reușit să cucerească inimile publicului cu numeroase piese și colaborări de impact precum: "Roata", cu Damian Drăghici, "Stinge Luminile" (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, "Ca-n România" cu MIRA și "Sângele Frate Nu Te Face" (OST Clanul) cu IAN.

Printre piesele care au s-au remarcat în ultimii ani se numără colaborarea cu Smiley pentru melodia "Ultimul Dans", și featuring-ul cu Andrei Ursu pentru "Noaptea ne fură iubiri", piesă care a staționat 21 de săptămâni în topul celor mai ascultate piese de la radio. De asemenea, piesa "Nu mă duc la club", alături de DOMINO și Alessanda, a ajuns în Top 10 Media Forest, devenind virală și pe platforma TikTok.

Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept "pop melodramatic". Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul "Graceland" al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice.

Alex Velea a devenit cunoscut publicului larg cu hit-ul "Yamasha", dar și cu "Ce ți-aș face (Selecta)" alături de Anda Adam. Abordarea sa muzicală, marcată de influențe pop, r&b, hip-hop, latino și dance, a cucerit ascultătorii.

De-a lungul timpului, Alex Velea ca lucrat cu artiști ca Smiley, Antonia, Lino Golden sau Mario Fresh. Și-a dat interesul în a promova o nouă generație de cântăreți, astfel că a pus bazele casei de discuri Golden Boy Society.

Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producător, cu o carieră de peste 35 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști români. A deschis drumul producțiilor muzicale de amploare din România. Numeroase albume de studio, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru și nenumărate alte premii și distincții ce vin în completarea palmaresului său impresionant, Ștefan Bănică reprezintă un adevarat brand în showbiz-ul românesc.

Trupa fondată de Alex Calancea electrizează folclorul moldovenesc cu rock, funk, chiuituri și energie teatrală. Muzicienii au colaborat cu Surorile Osoianu și Guz au susținut spectacole ample la Sala Palatului și în Chișinău și recent au prezentat "VOIEVOD", o rock-opera coregrafică, ce a combinat muzica simfonică, rock-ul, folclorul, dansul și teatrul într-un spectacol-concept construit în jurul ideilor de cădere, ridicare, credință și identitate. Proiectul a fost ulterior transpus și într-un film-concert și a consolidat stilul cinematic și teatral care definește astăzi universul artistic Lupii lui Calancea.

Smiley a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 ca membru al trupei Simplu, una dintre cele mai populare formații de breakdance și hip-hop din România. În 2008, și-a lansat primul album solo, "În lipsa mea", urmat de "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017). Pasiunea lui pentru muzică a fost consolidată de înființarea casei de producție HaHaHa Production, care a lansat numeroși cântăreți de succes. Smiley a colaborat cu o suită de artiști, atât ca interpretare, cât și ca producător/compozitor. Recent, artistul a lucrat alături de Alex Velea și Connect-R la un album de studio.

Încă de la înființare, Bere Gratis s-a impus rapid pe scena muzicală autohtonă printr-un sound melodic, versuri sensibile și un stil care combină rock-ul alternativ cu accente pop și romantice. De-a lungul anilor, formația a lansat o serie de albume devenite repere pentru publicul din România, printre care "Vino mai aproape", "Post Restant", "Revoluție de catifea", "Pe marele ecran" sau "Tonomatul de vise". Piese precum "Vino mai aproape", "Poveste de oraș", "Ultrafete" sau "La tine aș vrea să vin" au fost intens difuzate la radio și au devenit imnurile mai multor generații de ascultători.

Trooper este printre cele mai de succes trupe din România, având o carieră de 30 de ani fără pauze. Formația a influențat generații întregi de muzicieni și fani, a împărțit scena cu Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Deep Purple, Europe, Prodigy, Manowar, WASP, Sepultura, iar fiecare album lansat conține piese care au devenit adevărate imnuri pentru iubitorii de rock.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Lupii lui Calancea și Guz aduc la Arenele Romane "Pădurea Domnească", un show care îmbină rock-ul cu folclorul autentic

Alex Calancea și colegii de trupă, alături de Guz, promit un spectacol de neratat la Arenele Romane, construit în jurul noului album de studio, "Pădurea Domnească". Mai multe detalii despre concert găsești în articol.

Publicat

pe

Lupii lui Calancea și Guz (captură afiș)
Lupii lui Calancea și Guz (captură afiș)

"Pădurea Domnească" este noul album semnat de Lupii lui Calancea și aduce în prim-plan un amestec de rock și folclor, centrat pe teme legate de memorie, spațiu rural și identitate. Materialul merge pe o linie mai personală, cu piese construite în jurul unor imagini și povești recognoscibile, totul într-un show care te poartă din inima codrilor până pe marile scene urbane. Alex Calancea, inițiatorul proiectului, leagă direct albumul de copilăria sa: "Este pădurea copilăriei mele. Un loc plin de mister și povești".

Pe 28 mai, la Arenele Romane din București, trupa va prezenta în premieră absolută piesele de pe album, alături de melodii mai vechi, rearanjate pentru noul concept. Pe scenă, Lupii lui Calancea vor cânta alături de Guz, combinație care a fost deja testată în turneul național din România și Republica Moldova, cu opriri în Cluj, Iași, Brașov, Constanța și Chișinău.

Turneul "Pădurea Domnească" continuă direcția artistică deschisă de proiectul "VOIEVOD", unul dintre cele mai ambițioase proiecte semnate de Alex Calancea. Lansat ca o rock-operă coregrafică, "VOIEVOD" a combinat muzica simfonică, rock-ul, folclorul, dansul și teatrul într-un spectacol-concept construit în jurul ideilor de cădere, ridicare, credință și identitate. Proiectul a fost ulterior transpus și într-un film-concert și a consolidat stilul cinematic și teatral care definește astăzi universul artistic Lupii lui Calancea.

RECOMANDARE: Alex Calancea, despre artă, identitate și proiectul "VOIEVOD": "Inspirația cea mai sinceră vine din interior. Dar acel interior trebuie hrănit mereu"

Fondatorul proiectului Lupii lui Calancea, Alex Calancea, este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni și producători din Republica Moldova, basist și compozitor. Format la Conservatorul din Chișinău și activ inițial în zona jazz fusion, artistul și-a construit în timp un stil propriu, bazat pe fuziunea dintre rock, folclor și elemente orchestrale.

Prețuri bilete concert Lupii lui Calancea la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 100 lei și 160 lei (+comision) în funcție de categorie.
Citește în continuare

Trending