La Comic Con Romexpo 2026, fanii vor avea ocazia de a se fotografia individual cu Amita Suman, de a obține un autograf personalizat sau de a-i adresa întrebări în cadrul panelului de Q&A, duminică, 26 aprilie.
De origine nepalezo-britanică, actrița s-a remarcat rapid în industria de film și televiziune prin roluri importante în producții fantasy și seriale de succes. Născută pe 19 iulie 1997, în Nepal, ea s-a mutat în Marea Britanie la vârsta de șapte ani, unde și-a descoperit pasiunea pentru actorie și a urmat cursurile prestigioasei Academy of Live and Recorded Arts, absolvind în 2018.
A atras atenția, în special, pentru interpretarea lui Inej Ghafa în "Shadow and Bone", serial inspirat din universul literar Grishaverse creat de Leigh Bardugo. Personajul său, supranumit și "The Wraith", este o spioană acrobatică și o luptătoare abilă, membră de bază a grupului "The Crows", condus de Kaz Brekker (Freddy Carter), și contribuie decisiv la misiunile riscante ale echipei. Amita Suman a primit numeroase aprecieri pentru intensitatea și autenticitatea cu care a construit un personaj feminin puternic și memorabil.
Pe lângă succesul din "Shadow and Bone", Amita Suman a apărut și în alte producții cunoscute, precum "The Outpost", unde a interpretat-o pe Naya, dar și în seriale populare precum "Doctor Who" și "The Sandman".
La Comic Con România, de-a lungul celor 12 ani de existență, au participat numeroși actori cunoscuți de la Hollywood, dintre care îi amintim pe Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Jamie Campbell Bower (Stranger Things, Twilight saga), Ed Westwick (Gossip Girl), Paul Wesley (The Vampire Diaries), Mark Sheppard (Supernatural), Alfred Enoch (How to Get Away with Murder, Harry Potter), Tom Wlaschiha (Game of Thrones, Stranger Things), Andrew Scott (Sherlock), Clive Standen (Vikings), Jim Beaver (Supernatural), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr. Who, The Hobbit), precum și mulți alți actori de seamă din producții de top ca House of the Dragon, Lord of the Rings: The Rings of Power, La Casa de Papel, Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings.
Prețuri bilete Comic Con Romexpo 2026
- Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 60 lei și 180 lei. Tichetele speciale pentru actori (foto, autograf) vor putea fi achiziționate în curând. Pentru mai multe detalii și actualizări, stai cu ochii pe agenda InfoMusic.

















































