Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Thirty Seconds to Mars dezvăluie "God's Eye", un single nelansat de pe albumul "A Beautiful Lie" - AUDIO

Thirty Seconds to Mars continuă să celebreze aniversarea a 20 de ani de la albumul "A Beautiful Lie" cu o lansare specială. Artiștii au scos la lumina piesa "God's Eye" și au împărtășit-o cu fanii. O poți asculta și tu în articol.

Publicat

pe

Primul concert Thirty Seconds to Mars în Romania pe 5 iulie 2014 la Romexpo │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Nelansată până acum, "God's Eye" provine din arhiva "A Beautiful Lie", un material care a propulsat formația spre faima mondială. La 20 de ani de la acel album, "God's Eye" nu este doar o piesă aniversară, ci o declarație despre longevitate, transformare și continuitate. Thirty Seconds to Mars demonstrează că, dincolo de schimbările de sound sau de direcție, nucleul său artistic rămâne același.

Trupa a pregătit o ediție aniversară a întregului album "A Beautiful Lie", ce va fi disponibilă din 27 martie 2026 în mai multe formate (CD, LP și o ediție deluxe cu două LP-uri). CD-urile și ediția deluxe cu două LP-uri includ trei piese nelansate anterior din sesiunile originale de înregistrare a albumului. În plus, ediția deluxe cuprinde o interpretare acustică a cântecului "The Kill".

Lansat în 2005, "A Beautiful Lie" este albumul care a transformat Thirty Seconds to Mars dintr-o trupă promițătoare într-un fenomen global. Materialul a adus un sound mai accesibil decât debutul, fără a renunța la profunzimea tematică, și a inclus piese devenite emblematice precum "The Kill (Bury Me)", "From Yesterday" sau "Attack". Albumul explorează teme precum alienarea, lupta cu sinele și dorința de autenticitate, iar impactul său a fost amplificat de estetica vizuală puternică și de videoclipuri cu abordări cinematografice, neobișnuite pentru rock-ul alternativ al perioadei.

Înființată la finalul anilor '90 de frații Jared și Shannon Leto, trupa Thirty Seconds to Mars și-a construit cariera pe ideea de evoluție constantă și reinventare. De la rock-ul progresiv al debutului, la anthems alternative și ulterior la un sound orientat mai spre pop și electronic, trupa a refuzat să rămână încadrată într-o singură zonă stilistică. Albume precum "This Is War", "Love, Lust, Faith and Dreams" sau "America" reflectă această dorință de explorare.

AUDIO: Thirty Seconds to Mars - God's Eye

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Trending