Ca om care a copilărit printre conaţionali care îşi rotunjeau veniturile prin "combinaţii", Marty Supreme e greu de privit. Şi tot greu de privit sunt şi postările din social media ale laudacilor săi, altminteri oameni cu capul pe umeri, care laudă "the hustle" şi spun că "filmul i-a inspirat să pornească o afacere". Departe de mine aşa ceva.
Marty Supreme este lepra supremă. Nu ştiu ce a vrut să facă fratele Safdie care nu a făcut filmul cu The Rock, dacă a vrut să ne arate un "AȘA NU", să facă o metaforă, dar a riscat să facă antieroul... erou. În ţara combinatorului suprem american, care vrea tari şi bucăţi de continente. O minte fragedă îl va lua pe Marty Supreme ca erou şi mă simt precum CTP acum, când se declară speriat de primul "Joker" şi de idolatria pe care o va putea isca.
Marty Supreme este influencerul şi jurnalistul român, “badigardul” care nu păzeşte corpuri, ci magazine şi sedii şi care vinde şi telefoane, patronul de firma care închide firma în faliment şi face alta. E fiecare taxă neplătită de tine, fiecare fentă legală şi moment când ai mituit un agent de poliţie. Fiecare pilă şi cumetrie, fie contract acordat pe nemerit. E anti meritocraţie. Gwyneth Paltrow îi pune oglinda în faţă când îl întreabă sec "da' tu ce munceşti, cum îţi vei obţine următoarea ta masă?".
Marty Supreme este "da şi mie 200 până la salariu" şi apoi îţi dă block şi cere altuia. Marty Supreme abandonează un câine într-un incendiu şi o femeie pe care a lăsat-o gravidă, chiar şi în luna a opta.
Şi pozează în geniul chinuit al ping pong-ului, care sacrifica tot şi pe toate pentru a fi cel mai bun. Pardon, pentru a demonstra că e cel mai bun. O credeam mai degrabă pe "I, Tonya", acolo sacrifica orice, rupea picioare, plângea la comandă, făcea ilegalităţi, dar Marty... e o lepră aparte. Visul său e neclar, nu are neapărat de-a face cu tenisul de masă, vrea să facă "ceva", după tenisul de masă. O combinaţie cu mingi de tenis portocalii, să fie pe cutia de cereale.
Marty Supreme este perechea de adidaşi Balenciaga şi ceasul Patek al fiecărui trapper roman. Este side hustle-ul fiecărui hustler.
Este băiatul urât care pleacă cu fata frumoasă de la bar, după ce a băut pe datorie.
Ce face special acest film e că spre deosebire de "Catch Me If You Can" cu DiCaprio, protagonistului nu îi iese NIMIC. Merge din rău în mai rău, ca în recentul "Caught Stealing". E fugărit, bătut, pierde bruma de bani pe care o are, de fiecare dată când se căpătuieşte fie şi numai pentru a plăti o amendă sau a lua un zbor.
Joacă Timothee Chalamet bine? Greu de zis, să zicem... poate în registrul unui antierou cu ADHD, un fel de King Joffrey din Game of Thrones dacă era combinator şi petrecea mult timp la masa de tenis. O menţiune specială pentru love interest-ul sau, fata joacă binişor şi nici Gwyneth Paltrow nu e de lepădat, deşi modul în care îi tot cade pradă lui Chalamet e ridicol... sau pur şi simplu vedem un pic de autodistrugere, care e seducătoare uneori pentru o femeie fără scop.
Gwyneth Paltrow in Marty Supreme │ FOTO: A24 www.youtube.com
Mă temeam înainte să văd filmul că mă va obosi frenezia lui Safdie, erupţia de evenimente rapide, ADHD-ul, camerawork-ul, ca la "Uncut Gems". Nu a fost cazul şi chiar şi hiperactiv, Marty nu e Adam Sandler (alt hustler, la alt nivel). E ciudat: vrei ca eroul să nu reuşească, nu reuşeşte şi tot te simţi prost.
Eşecul duşmanului tău nu te satisface. Iar dacă ţii cu el şi eşti mereu la un pas de victorie, eşecurile repetate devin deja refren şi le vezi venind, aşa că nu mai crezi victoria nici când apare. Cum are acest film 9 nominalizări la Oscar... nu ştiu. Încrederea în sine a lui Chalamet e cu atât mai fascinantă, când vine din spatele unui fizic de pui de găină, care se dă constant vultur.
Şi nu se teme să sară la bătaie, să ameninţe, să fure, să promită, să mintă, dar niciodată sau aproape niciodată să îşi calce pe inimă şi să se umilească. Spre final îl vedem coborând spre umanitate, cu un arc pe care nu îl cred, pentru că lepră se schimbă greu.
Marty Supreme e cel mai bun film despre dependentul de păcănele care ar face orice să îşi satisfacă viciul, doar că aici procesul de a cere, împrumuta, obţine, minţi e viciul şi nu pacaneaua în sine. It's the journey of being a scumbag, not the destination. Şi abuzurile pe care le face el asupra iubitei, unui câine, celor dragi se fac din prostie, nepăsare, lipsa de empatie, sentimentul de intangibilitate. Măcar atât, nu există intenţionalitate.
Bonus: mi-a plăcut să o văd pe Fran Drescher, Dădaca din celebrul serial după atâtea decenii. Rol mic, dar trigger de nostalgie.
Pot să recomand filmul? Da, ca test de personalitate, pentru că dacă îţi place de Marty Supreme voi şti că e ceva serios în neregulă cu tine. Şi dacă îl admiri nu voi dori să fim amici, cunoştinţe, prieteni, colegi.
