Noile concerte pe care Horia Brenciu le va susține la Sala Palatului la sfârșitul lui 2026 poartă denumirea uneia dintre cele mai populare piese din cariera sa: "Fac ce-mi spune inima". Pe 21 și 22 noiembrie, îndrăgitul artist și trupa sa, HB Orchestra, vor cânta cele mai iubite cântece din repertoriu, promițând un show senzațional.
Conceptul artistic nu doar că va pune în lumină portofoliul muzical al lui Brenciu, dar va prezenta evoluția acestuia, de la emisiuni de televiziune la cariera de cântăreț, de la concerte la musicaluri, de la cântări în cluburi la concerte desfășurate la Sala Palatului.
Horia Brenciu este un entertainer înnăscut care de-a lungul timpului a cucerit publicul din postura de solist vocal, actor sau gazdă a unor emisiuni TV. În anul 2002, Horia Brenciu a înființat trupa HB Orchestra alături de care a susținut concerte de excepție prin toată țara. Primul album a ieșit la lumină sub numele de "35" și a dat lumii cunoscutele piese ca "Funky Party", "Cine ești tu?", "Septembrie, luni" sau "Prolog". Au urmat discurile "37" și "40+".
Artistul a revenit în 2025 pe micile ecrane în cadrul celui de-al 13-lea sezon Vocea României, făcând din nou echipă cu Theo Rose. Cei doi au ajuns în marea finală a emisiunii cu Eva Nicolescu.
Prețuri bilete concerte Horia Brenciu "Fac ce-mi spune inima" la Sala Palatului
Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 119 lei și 359 lei în funcție de categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Info acces concert Horia Brenciu "Fac ce-mi spune inima" la Sala Palatului
- Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fără loc asigurat, doar însoțit de cel puțin un părinte cu bilet valabil.
- Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.
















































