Raisa Radu, una dintre concurentele de 16 ani care au întors 4 scaune la audiții, a avut un moment extrem de apreciat în etapa Knockout. Irina Rimes i-a ales Raisei o doină intitulată "I-auzi, mândro, pițigoiul", iar intepretarea sa "cu măsură" a fost "impecabilă", potrivit lui Tudor Chirilă.
"Ești un antrenor excelent în momentul în care alegi această doină și nu faci ceea ce m-am așteptat să faci. Să explodeze și să se ducă cu vocea pe sus și să intre și Bubu cu tot band-ul. N-ai făcut, adică ai avut foarte multă măsură", i-a spus Tudor Irinei Rimes după momentul Raisei.
La fel de impresionată a fost și Theo Rose, deloc reținută în complimente, chiar dacă Raisa nu este în echipa sa. "Doina asta te lasă fără cuvinte. Copilul ăsta a cântat de-a stat mâța-n coadă", a spus Theo.
Aprecierile nu au venit doar din partea juraților, ci și de la public. În comentariile de pe YouTube, mulți și-au luat din timp pentru a-i transmite felicitări Raisei. Mai jos puteți citi o selecție.
- "Raisa, un moment absolut excepțional. Momentul serii cu siguranță."
- "Cred că am ascultat-o de 500 de ori...."
- "Dacă în seara asta era finala, probabil Raisa câștiga premiul. Felicitări, m-a cutremurat."
- "Doamne, ce moment! Ce moment! M-au trecut toți fiorii, toate frigurile, toate lacrimile! Nu mă satur să o ascult! Bravo, Raisa, copil frumos și talentat!"
- "Raisa a dat șah-mat emisiunii"
- "Uluitoare interpretarea copilei! Magie pură"
Radu Raisa a fost aleasă de Irina Rimes să meargă mai departe, în detrimentul lui Daniel Șveț și a Irinei Pătrașcu, cu care s-a duelat în Knockout. Puteți urmări momentul Raisei în clipul de mai jos, de la minutul 5.
Cine este Raisa Radu
Raisa Radu avea la momentul audițiilor 16 ani. Născută la Slobozia, concurenta face parte dintr-o trupă de aproximativ un an. Potrivit declarațiilor din blind-uri, a cântat, de asemenea, în corul bisericii.
"Îmi place foarte tare să cânt, bineînțeles. N-am făcut cursuri de canto. Cânt totul autodidact. Învăț piesa și o cânt de pe YouTube așa cum mă pricep. Mi-aș dori să fiu o cântăreață când o să fiu mare, sincer", spunea Raisa în clipul de prezentare difuzat de PRO TV înainte de momentul ei de la audiții.
Raisa Radu se pregătește pentru etapa live-urilor de la Vocea României 2025. Ea îi are drept colegi în echipa Irinei pe Tony Baboon (Adrian Cârciova) și Andrei Duțu. Încă un concurent, salvat de public, li se va alătura vineri seară, în emisiunea care se va difuza pe 5 decembrie.
























































