Din echipa Theo Rose & Horia Brenciu merg mai departe Eva Nicolescu și Paul Ananie, în timp ce din echipa Smiley, Anita Petruescu și Andreea Dobre au reușit să-i convingă pe cei de acasă. Echipa Irina Rimes rămâne în competiția vocilor cu Andrei Duțu și Raisa Radu, iar echipa Tudor Chirilă merge mai departe cu Alessia Pop și Briana Magdaș.
Povestea semifinaliștilor Vocea României 2025:
Eva Nicolescu (echipa Theo Rose & Horia Brenciu)
Eva Nicolescu a fost una dintre cele mai apreciate prezențe din cadrul celei de-a doua runde de audiții pe nevăzute de la Vocea României. Pasionată de muzică de la o vârstă fragedă, adolescenta are deja în palmares reușite pe care și le-ar dori și artiștii mai în etate. Are un portofoliu cu piese proprii, a participat la emisiunea Românii au talent și la Il Concerto di Natale, un eveniment de anvergură din Italia, unde l-a cunoscut pe Papa Francisc.
Revenind la competiția de voci de la PRO TV, Eva a interpretat "Rumour Has It" și a întors toate scaunele. A ales să meargă în echipa Theo Rose & Horia, după o luptă crâncenă între antrenori, în urma căreia Tudor Chirilă a fost blocat.
În etapa Confruntărilor, Eva a făcut duet cu Andreea Silvestru pe melodia "Pretty Little Baby" și a fost selectată să meargă mai departe în concurs. În Knockout-uri, concurenta i-a impresionat pe antrenori cu "Hit The Road Jack". Toți i-au lăudat interpretarea, Smiley considerând că "a făcut slalom printre note, și sus, și jos".
Concurenta a pregătit pentru live-uri piesa "Over the Rainbow", cucerindu-i atât pe mentori, cât și pe cei de acasă.
"Mă bucur că există o asemenea interpretare! Excepțional, Eva! O maturitate extraordinară vocală, un cântec condus excelent!", a fost de părere Tudor Chirilă.
Paul Ananie (echipa Theo Rose & Horia Brenciu)
Participarea lui Paul Ananie la Vocea României 2025 reprezintă o oportunitatea de a-și explora vasta paletă muzicală. Pe lângă afinitatea pentru muzica populară, încununată de două albume folclorice, numeroase concerte în țară și în străinătate, concurentul a mărturisit că mereu a fost atras de pop. Dorința lui de a testa și alte genuri muzicale a prins viață în cadrul celui de-al 13-lea sezon al emsiunii, unde Paul a reinterpretat "Lie ciocârlie" și a întors trei scaune. În final, a ales echipa Theo Rose & Horia.
Etapa Confruntărilor l-a provocat pe Paul să adopte stilul folk prin "Nebun de alb", piesă pe care a cântat-o alături de duo-ul Valentin Slabu & Ștefan Capătă. A mers mai departe, iar în Knockout-uri și-a arătat o nouă fațetă artistică cu "Skyfall", melodia lui Adele, extrasă de pe coloana sonoră a filmului "007: Coordonata Skyfall".
În prima rundă de live-uri, Paul Ananie s-a întors la origini și a emoționat cu melodia "Bulgăraș de gheață rece".
"Eu trebuie să-mi revin dupa interpretarea ta. Eu mă bucur foarte tare că ai ajuns până aici. Am mare încredere că o să știi ce o să faci cu cumul asta de popularitate pe care îl capeți aici. Când o să ai concertul tău la Sala Palatului, te rog să mă inviți să cânt cu tine", a spus Irina Rimes.
Anita Petruescu (echipa Smiley)
Anita Petruescu a avut una dintre cele mai remarcabile audiții de la Vocea României 2025 și a continuat să impresioneze cu vocea sa în fiecare etapă a show-ului. Concurenta este originară din Sinaia, dar locuiește în Rotterdam, unde a urmat cursurile unui master muzical. A rămas acolo și a hrănit visul său artistic, cunoscând numeroși colegi de breaslă din toate colțurile lumii și susținând variate concerte și recitaluri.
A declarat că parcursul la Vocea României ar putea-o convinge să se mute înapoi în țară și, având în vedere reușitele sale de până acum, Anita ar fi bine să aibă bagajul deja pregătit. După o primă prestație, în care piesa "You Put A Move On My Heart" i-a adus 4 întoarceri de scaun, tânăra l-a ales pe Smiley.
În Confruntări, Anita s-a duelat cu Adelina Chivu pe melodia "Cry me a river" și a ieșit învingătoare, exact ca la Knockout-uri, unde a cântat "What A Girl Wants". În prima rundă a live-urilor, concurenta a cutremurat platoul cu șlagărul "De-ai fi tu salcie la mal". Cei de acasă o iubesc pe Anita, iar acest lucru s-a văzut atât prin voturi, cât și prin mesajele de susținere pe care concurenta le-a primit de la apariția sa în emisiune.
"Ești o voce unică din toate sezoanele de Vocea României! Sunt foarte bucuros să lucrez cu o voce ca a ta! E o voce care mă inspiră, care mă zduguie! Ascult cu uluire ce poți să faci cu vocea", i-a transmis Smiley Anitei.
Andreea Dobre (echipa Smiley)
Andreea Dobre aka Dreea nu este străină de concursurile muzicale, participând în trecut la X Factor și One True Singer. Aceste prezențe pe micile ecrane au confirmat pasiunea tinerei pentru muzică, însă, cum se întâmplă uneori să ne pierdem încrederea în noi și în visurile noastre, concurenta din echipa lui Smiley a fost cât pe-aci să treacă în uitare această afinitate artistică. Un impuls sau o intuiție a făcut-o să se înscrie la Vocea României. În audiții a ales să cânte "De la 1 pân' la 3" și a întors toate scaunele. Cu toate că nu a putut să își verbalizeze intențiile din cauză că i-a fost apăsat butonul MUTE, Smiley a reușit să o convingă pe tânără să vină în echipa lui.
Andreea a continuat să fie un membru valoros al acestui grup. În Confruntări a interpretat "Don't Speak" alături de Charlize Maalouf, iar în Knockout-uri a ajuns la sufletele ascultătorilor cu "Între noi". Prestația l-a impresionat și pe Tudor Chirilă, fiind de părere că Andreea "a murit și a înviat pe piesa asta și asta este foarte important."
Etapa live a prezentat o Andreea puternică și conștientă de atuurile sale, scoase la lumină de piesa "Ploaia" de la Cargo.
"Personalitatea Andreei se vede, se simte în fiecare piesă. Nu încearcă să imite alți artiști. Are o personalitate foarte frumoasă, e un om foarte luminos, zâmbește foarte mult, simte foarte intens și îi place foarte tare muzica", a observat Smiley.
Andrei Duțu (echipa Irina Rimes)
Pasiunea lui Andrei Duțu pentru muzică a luat naștere în adolescență, iar de atunci a hrănit-o constant. A studiat în U.K., a cunoscut artiști și oameni din industrie, reușind chiar să colaboreze cu chitaritul lui Amy Winehouse. În urmă cu patru ani, Andrei s-a numărat printre finaliștii X Factor România, iar în 2025 a venit momentul să își încerce norocul și la Vocea României. În etapa audițiilor pe nevăzute, concurentul a pregătit piesa "Make It Rain" și a întors două scaune: Irina și Smiley.
În Confruntări, Irina Rimes l-a provocat pe Andrei cu "Oscar Winning Tears" de Raye. Cu toate că este o piesă potrivită pentru o voce feminină, concurentul i-a făcut onoare compoziției, interpretând-o impecabil. În Knockout-uri, tânărul nu doar că și-a etalat din nou calitățile vocale, dar, de data aceasta, a scos din mânecă și câteva nuanțe actoricești, creând un moment complet cu "You'll Be Back".
Pentru live-uri a pregătit "Un albastru infinit", o melodie cu valoare sentimentală pentru că a fost în trecut interpretată și de mama lui.
"Eu nu mai văd un concurent pe scenă, eu văd un artist. Ăsta mi se pare un compliment foarte tare. Cel mai mult îmi place la tine e că ai un soi de ambiție care o să te ducă departe în viață", a declarat Irina Rimes.
Raisa Radu (echipa Irina Rimes)
Raisa Radu nu a luat lecții de canto, a studiat totul singură și exersează așa cum se pricepe mai bine. Adolescenta și-a demonstrat și în trecut apetența pentru cântat când a participat la Românii au talent 2022. Atunci, i-a impresionat pe jurați cu o piesă de la Billie Eilish, Bobonete chiar oferindu-i Golden Buzz.
Nu cu mult timp în urmă, Raisa s-a alăturat unei trupe de tineri, împreună susținând concerte și învățând unul de la celălalt. În audițiile de la Vocea României, concurenta a interpretat "Don't You Remember" și a întors toate scaunele. A ales să meargă în echipa Irinei Rimes alături de care a și cântat aceeași "Don't You Remember", acompaniate pe alocuri de Tudor Chirilă.
Dacă Raisa s-a făcut remarcată la audiții, în restul etapelor nu a făcut decât să evolueze. Confruntările au găsit-o în duel muzical cu Maria Petre pe melodia "I Am Woman". În ceea ce privește Knockout-urile, adolescenta a impresionat cu doina "I-auzi, mândră, pițigoiul", făcându-l pe Smiley să declare:
"Raisa, chiar ne-ai băgat în atmosfera aia! Eu n-ascult doine acasă niciodată, dar când am ocazia să ascult doine, foarte bine interpretate, mă bucur și intru în atmosfera asta."
Ajunsă în live-uri, în una dintre cele mai mari realizări ale sale, după cum însăși a declarat, Raisa a transpus publicul într-o poveste, prin intermediul cântecului "Derniere Danse".
"Ești minunată! Cred că ai o inocență și un adevăr care sunt aproape imposibil de reprodus", i-a mărturisit Irina Rimes.
Alessia Pop (echipa Tudor Chirilă)
Alessia Pop are 16 ani și este din Suceava. A început să cânte de mică, "terorizându-și" familia cu toate piesele pe care le auzea la radio. Deși copilăria sa nu a fost lapte și miere din cauza tatălui alcoolic, Alessia s-a refugiat mereu în muzică, declarând că "scoate tot ce e mai bun din mine". Își dorește atât de mult să aibă o carieră muzicală încât în fiecare vineri face naveta Suceava-București pentru lecții. La Vocea României, Alessia a urcat pe scenă cu piesa "Dzelem Dzelem" și a întors toate scaunele, lăsându-i pe antrenori în stare de șoc. Impresionați de momentul concurentei au fost și internauții, la momentul redactării acestui articol, audiția Alessiei având peste 1 milion de vizualizări pe YouTube.
Smiley a apăsat butonul MUTE pentru Theo Rose și Horia Brenciu. Aceștia nu și-au putut verbaliza dorința de a o avea pe Alessi în echipa lor, însă tot au reușit să o convingă. Ba mai mult, tânăra a interpretat în duet cu Theo Rose melodia mai sus menționată.
Lucrurile s-au schimbat pentru Alessia în etapa Confruntărilor. A cântat "Nu sunt prost, dar nici deștept" împreună cu Rebeca Iana, însă nu a fost aleasă de Theo Rose & Horia pentru a merge mai departe în echipa lor. Tudor și Smiley, încă marcați de audiția sa, au apăsat butonul pentru a o salva. Alessia l-a ales în final pe Chirilă.
În Knockout-uri, sub un nou mentorat, Alessia a interpretat "Până când nu te iubeam" și a fost aleasă de Chirilă pentru live-uri. Acolo, a prezentat o nouă latură vocală cu piesa "Beggin".
"Foarte bună alegerea pentru tine. Foarte dinamică! Te-a scos din tot ce știam despre tine. Mi-a plăcut foarte tare. L-am simțit pe rockerul Tudor într-un performance", a fost de părere Smiley.
Briana Magdaș (echipa Tudor Chirilă)
Briana are 17 ani și vine din Oradea. Este membră în singura trupă de fete din oraș, intitulată Garaju' 18. Cele cinci tinere au fost inspirate de faptul că repetă în garajul casei cu numărul 18. Emoționată, dar și plină de entuziasm, adolescenta a avut o audiție spectaculoasă cu melodia "Wildflower" de la Billie Eilish. În ultima clipă s-au întors Irina Rimes, Tudor Chirilă, Theo Rose & Horia Brenciu.
"Te vreau foarte tare în echipa mea, dar înainte de asta aș vrea să remarc calitatea matură a interpretării tale și cred că nu am chiar vocea ta în echipa mea, deci dă-mi șansa să lucrez cu tine chiar dacă nu eram pe radarul tău de la început", a fost discursul lui Tudor.
Briana i-a oferit această șansă și bine a făcut. În Confruntări, concurenta a făcut echipă cu Florentina Matei și împreună au cântat "Killing Me Softly". A trecut mai departe în Knockout-uri, surprinzând cu piesa "Mr Bojangles".
În live-urile de la Vocea României 2025, chiar în ziua majoratului său, Briana a emoționat atât prin tehnica vocală, cât și prin cea actoricească. A interpretat "She used to be mine" din musicalul "Waitress".
"Îmi place foarte mult cum strălucești vocal. Astăzi cred că ai strălucit foarte mult emoțional. Astăzi ți-a ieșit minunat! Mi-a plăcut foarte mult și piesa, și interpretarea, tot ce s-a întâmplat în scenă. Felicitări!", a spus Irina.
























































