La 24 de ani de la despărțirea trupei The Beatles, și la 14 ani de la moartea tragică a lui John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr s-au reunit pentru a crea muzică nouă pentru proiectul Anthology. O colaborare completă a devenit posibilă atunci când Yoko Ono Lennon le-a înmânat o casetă audio care conținea o compoziție neterminată de John Lennon.
Scurtmetrajul "A Song Reborn" prezintă exact acel moment. Regizat de Oliver Murray, materialul este compus din filmări de studio din 1994, nemaivăzute până acum, restaurate 4K de compania regizorului Peter Jackson. Secvențele îi prezintă pe cei trei ariști punându-și creativitatea la lucru și povestind cum s-au unit pentru a transforma demo-ul lui John în single-ul "Free As A Bird", câștigător al premiului GRAMMY.
Acum, în 2025, acest eveniment capătă noi valențe. Latura muzicală a Colecției Anthology - inițial curatoriată de George Martin - a fost recent remasterizată de Giles Martin pe trei albume duble cu înregistrări rare. Aceste albume dezvăluie evoluția timpurie a unor cântece care aveau să devină unele dintre cele mai emblematice capodopere ale industriei muzicale.
Colecția se extinde și cu Anthology 4, care prezintă 13 demo-uri și înregistrări de sesiune nelansate anterior, alături de alte materiale rare. Include mixuri noi din 2025 ale pieselor "Free As A Bird" și "Real Love", premiate cu GRAMMY, remixate de producătorul lor original, Jeff Lynne.
Și pentru prima dată în 30 de ani, seria documentară Anthology a fost complet restaurată și remasterizată și este disponibilă pe Disney Plus. Celor opt episoade originale li se adaugă unul nou, ce prezintă mult mai multe imagini inedite cu Paul, George și Ringo în studio în perioada 1994-1995.




















































