Raisa Radu nu a luat lecții de canto, a studiat totul singură și exersează așa cum se pricepe mai bine. Adolescenta și-a demonstrat și în trecut apetența pentru cântat când a participat la Românii au talent 2022. Atunci, i-a impresionat pe jurați cu o piesă de la Billie Eilish, Bobonete chiar oferindu-i Golden Buzz.
Nu cu mult timp în urmă, Raisa s-a alăturat unei trupe de tineri, împreună susținând concerte și învățând unul de la celălalt. În audițiile de la Vocea României, concurenta a interpretat "Don't You Remember" și a întors toate scaunele. A ales să meargă în echipa Irinei Rimes alături de care a și cântat aceeași "Don't You Remember", acompaniate pe alocuri de Tudor Chirilă.
Raisa s-a diferențiat de restul concurenților tocmai prin lipsa unor studii profesionale de muzică. De la etapă la etapă, adolescenta a reușit să scoată la lumină o voce caldă și curată, o fragilitate controlată și o emoție reală. Un artist complet este acela care ajunge la sufletul omului nu prin corectitudinea interpretării, ci prin imperfecțiunea trăirii.
Dacă Raisa s-a făcut remarcată la audiții, în restul etapelor nu a făcut decât să evolueze. Confruntările au găsit-o în duel muzical cu Maria Petre pe melodia "I Am Woman". În ceea ce privește Knockout-urile, adolescenta a impresionat cu doina "I-auzi, mândră, pițigoiul", făcându-l pe Smiley să declare:
"Raisa, chiar ne-ai băgat în atmosfera aia! Eu n-ascult doine acasă niciodată, dar când am ocazia să ascult doine, foarte bine interpretate, mă bucur și intru în atmosfera asta."
Nu doar Smiley a fost mișcat de interpretarea ei, ci și românii din fața televizoarelor. Un comentariu spune: "A rupt absolut tot Raisa. Nimic nimic nimic nu a mai rămas. Uluitor, cutremurător, hipnotic, dumnezeiesc. O interpretare pe care eu o pun în ramă pentru o veșnicie. Parcă a vorbit mama natură și spiritul strămoșilor prin ea. De poveste!", în timp ce alt utilizator a vorbit despre stările prin care a trecut în timpul melodiei: "Doamne, ce moment! Ce moment! M-au trecut toți fiorii, toate frigurile, toate lacrimile! Nu mă satur să o ascult! Bravo, Raisa, copil frumos și talentat! Toți sunt buni, dar tu ești VOCEA!"
Cu siguranță, momentul Raisei din Knockout va rămâne vreme îndelungată în memoria colectivă, însă și prestația sa din live-uri este demnă de laudat. Tânăra a purtat publicul într-o călătorie sensibilă prin intermediul cântecului "Derniere Danse".
"Ești minunată! Cred că ai o inocență și un adevăr care sunt aproape imposibil de reprodus", i-a mărturisit Irina Rimes.
Theo Rose a fost în asentiment, menționând:
"Ai o inocență și o naivitate care eu nu cred că pot fi jucate în vreun fel, și sper să nu poată nimeni să-ți ia asta!"






















































