Lansat în prag de sărbători, primul cântec în română lansat de Iulia Vântur de când a cucerit Bollywood-ul ca artistă, este un îndemn la emoție autentică trăită alături de cei dragi.
"Această piesă este un vis împlinit, o dorință ce stătea la dospit, ca un cozonac de Crăciun. În toți anii aceștia, am avut multe idei și propuneri de a cânta în română, însă mă bucur nespus că prima mea piesă în română este un colind, așa a fost menit. Așa încep călătoriile mele binecuvântate… cu un colind, născut din dor de țară, de tradițiile românești, de casă, dintr-o dorință profundă de reconectare cu rădăcinile mele, din dorința de a veni mai des acasă. Vin foarte des să-mi văd părinții, oamenii dragi, însă niciodată nu-i de ajuns", mărturisește artista Iulia Vântur.
Iulia Vântur: "Când am fost invitată să cânt la Vatican, în prezența Papei, am ales să cânt colindul meu preferat"
"Colinde, Corinde" are muzica și versurile scrise de Rimenescu, Eugenia Nicolae, Cezar Cazanoi-Caval, producția semnată de C&P Viral Nation România, iar povestea ei, una menită să devină realitate.
"Îmi doresc de ani de zile să lansez un colind românesc, îmi plac mult colindele. E ca un vis împlinit. Este conexiunea mea cu copilăria, cu casa, cu România, cu părinții mei. În fiecare an, negreșit, îmi colind părinții, chiar dacă sunt la mii de km distanță, îi colind pe video-call, este tradiția noastră specială de Crăciun. Mama plânge în fiecare an, de emoție, câteodată și tata, iar eu mă simt din nou un copil. Este cel mai frumos moment de Crăciun.
În plus, datorită unui colind foarte special pentru mine a început și călătoria mea muzicală în India. În urmă cu 14 ani, am cântat un colind românesc care a atins sufletele celor din India și așa mi-au propus să cânt o piesă în hindi. Datorez mult colindelor, toată bucuria mea de a cânta de la colinde a plecat.
Când am fost invitată să cânt la Vatican, în prezența Papei, am ales să cânt colindul meu preferat și am cântat în premieră noul meu colind "Colinde, Corinde" pentru că sunt cu adevărat speciale pentru mine, am simțit că așa pot reprezenta esența mea românească", mărturisește Iulia Vântur.
"Colinde, Corinde" este lansată împreună cu un videoclip filmat în Londra, dar și în România, alături de cele mai dragi ființe din viața artistei: părinții.
VIDEOCLIP: Iulia Vântur - "Colinde, Corinde"
""Colinde, corinde" nu este doar un colind, este o emoție, este dor și dragoste de acasă, este împlinirea de a fi lângă părinți, de Crăciun. Este colindul pe care poți crea noi amintiri speciale, împreună cu cei mai dragi oameni din viața ta. Colindul aduce emoție, căldură și bucurie, aduce sunetul pur românesc, tradițional, dar cu un sound nou, ce-ți merge direct la suflet… și în playlist!", spune Iulia Vântur.
În perioada următoare, Iulia Vântur va interpreta live această piesă în cadrul unor evenimente cu tematică de Crăciun.
















































