Așternându-și gândurile pe o linie melodică ce se rupe de clasicul pop, Irina Rimes cântă despre iubire și neîmplinire fără reținere, așa cum a făcut-o și până acum. "Imnul celor care au iubit" are ceva din Jeff Buckley, fără a copia. "Hallelujah" ar putea fi, însă, una dintre sursele de inspirație pentru această melodie cu mesaj vindecător.
"Cât face o clipă dacă dorul e etern
Și ce-nseamnă iubire dacă totu-i efemer
Și câte lacrimi într-o pernă-ncap
Și câte oftaturi mai sunt până la ultimulÎn câte bucăți mă voi sfâșia
Și câte mesaje de adio se vor da
Câte? Câte?
Câte? Câte?
Câte vieți până te voi uita?", cântă Irina Rimes, trezind emoții puternice printr-un refren rostit cu patimă.
"Imnul celor care au iubit" a fost publicată pe YouTube în format audio fără un anunț în prealabil. Compusă de Irina Rimes împreună cu Alex Cotoi, această nouă melodie ar putea fi una dintre acele piese despre care artista vorbea în luna octombrie. Înainte de a pleca în vacanță în Japonia, Irina presăra puțin suspans. Fără a dezvălui vreun titlu, le dădea de veste fanilor că urmează să lanseze niște piese de suflet.
AUDIO: Irina Rimes - "Imnul celor care au iubit"
Irina Rimes este una dintre cele mai influente artiste din industria muzicală românească. Cu un stil distinctiv și o voce inconfundabilă, ea a reușit să cucerească atât topurile radio și TV, cât și inimile a milioane de fani.
Concertul sold-out Descântatele susținut de Irina Rimes anul acesta la Arenele Romane este disponibil integral pe Voyo. Show-ul s-a bucurat de prezența unor invitați speciali precum Delia și David Ciente, redefinind limitele dintre pop, rock, EDM și folclor. Arena a fost la capacitate maximă, mii de persoane cântând și dansând împreună cu Irina și invitații ei.
Irina Rimes are o piesă înregistrată împreună cu Delia. Titlul și data lansării nu au fost încă dezăluite.




















































