Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață pe 28 decembrie 2025, la vârsta de 91 de ani. Dispariția actriței a fost anunțată de Fundația Brigitte Bardot, organizația pe care aceasta a înființat-o în 1986 pentru protejarea animalelor.
Brigitte Bardot s-a născut pe 28 septembrie 1934 la Paris. În adolescență a luat lecții de balet, iar la 15 ani - ca foto-model - a apărut pe coperta revistei Elle, de 8 martie 1950. Apariția i-a deschis drumul spre cinematografie. Chiar dacă a fost refuzată la o primă audiție, atunci l-a întâlnit pe Roger Vadim, alături de care va cunoaște și dragostea, și faima ca actriță.
Mai întâi, a captat atenția publicului cu rolul de adolescentă rebelă din musicalul „Cette sacrée gamine” (Naughty Girl, 1956). Au urmat comedia „ En effeuillant la marguerite” (Domnişoara strip-tease, 1956) și drama romantică „La mariée est trop belle” (Mireasa e prea frumoasă, 1956), alături de Louis Jourdan.
Adevărata consacrare a venit odată cu „Et Dieu… créa la femme” (Și Dumnezeu...a creat femeia, 1956), regizat de Roger Vadim, soțul ei de atunci. Filmul a avut mare succes în Franța și în străinătate, propulsând-o pe Bardot ca star internațional.
Actrița a renunțat la cariera artistică în 1973, în plină glorie, după 47 de filme, alegând să se dedice complet cauzei animalelor. Devenind o înverșunată „protectoare a necuvântătoarelor”, Bardot a reușit prin activismul său să schimbe percepții și chiar legi. În 1986 a înființat Fundația Brigitte Bardot, recunoscută oficial ca organizație de utilitate publică în 1992.
S-a implicat inclusiv în problema câinilor fără stăpân (și eutanasierea lor) din România în anii 2000–2010. A trimis scrisori oficiale autorităților române și a finanțat campanii de sterilizare.
Brigitte Bardot și muzica
Pe lângă cea cinematografică, Bardot a avut în paralel și o carieră muzicală, lansând zeci de piese în anii ’60, cele mai multe în colaborare cu Serge Gainsbourg. Relația ei cu Gainsbourg a influențat una dintre cele mai cunoscute piese din istoria muzicii franceze. Brigitte a fost interpretă inițială în duetul „Je t’aime… moi non plus”, dar ulterior, a dorit să se retragă. Compozitorul i-a respectat dorința, reînregistrând viitorul hit cu Jane Birkin.
Brigitte Bardot a influențat și moda anilor ’50–’60 prin coafura „BB”, eyeliner-ul accentuat, rochiile cu umeri goi. Actrița a contribuit la popularizarea orașului Saint-Tropez ca destinație turistică internațională.












































