Briana Magdaș iubește muzica cu o intensitate molipsitoare și este membră în singura trupă de fete din orașul ei, un detaliu care spune deja totul despre inițiativă, curaj și ambiție. A urcat pe scenele concursurilor și festivalurilor de profil, adunând premii și confirmări că locul ei este sub lumina reflectoarelor, cu microfonul în mână. Deși abia a gustat din vârsta majoratului, Briana se prezintă ca un artist cu o respectabilă coinduită profesională, energie, prospețime și o determinare aproape sfidătoare.
Contactul cu muzica a luat naștere în copilărie, când și-a etalat talentele la un eveniment de familie. Potențialul a fost apoi fructificat prin cursuri și lecții de profil, iar la Vocea României 2025 s-a înscris pentru a prezinta rezultatele muncii sale.
Emoționată, dar și plină de entuziasm, adolescenta a avut o audiție spectaculoasă cu melodia "Wildflower" de la Billie Eilish. În ultima clipă s-au întors Irina Rimes, Tudor Chirilă, Theo Rose & Horia Brenciu.
"Te vreau foarte tare în echipa mea, dar înainte de asta aș vrea să remarc calitatea matură a interpretării tale și cred că nu am chiar vocea ta în echipa mea, deci dă-mi șansa să lucrez cu tine chiar dacă nu eram pe radarul tău de la început", a fost discursul lui Tudor.
Briana i-a oferit această șansă și bine a făcut. În Confruntări, concurenta a făcut echipă cu Florentina Matei și împreună au cântat "Killing Me Softly". A trecut mai departe în Knockout-uri, surprinzând cu piesa "Mr Bojangles". Tudor Chirilă a ales-o pe ea, văzându-se nevoit să le elimine pe Denisa Puițău și Andreea Silvestru.
În live-urile de la Vocea României 2025, chiar în ziua majoratului său, Briana a emoționat atât prin tehnica vocală, cât și prin cea actoricească. A interpretat "She used to be mine" din musicalul "Waitress".
"Îmi place foarte mult cum strălucești vocal. Astăzi cred că ai strălucit foarte mult emoțional. Astăzi ți-a ieșit minunat! Mi-a plăcut foarte mult și piesa, și interpretarea, tot ce s-a întâmplat în scenă. Felicitări!", a spus Irina.
Într-un mod aproape neobișnuit, Tudor Chirilă a fost lăsat fără cuvinte de Briana, antrenorul mulțumindu-se doar să savureze momentul artistic și să îi ureze un cald "la mulți ani", alături de câteva versuri din piesa "18 ani".
Astfel de "cadouri" a primit și din partea internauților:
- "Nu există cuvinte care să poată descrie ce am simțit când te-am ascultat. Ți-am văzut sufletul în fiecare sunet pe care l-ai emis. Ești o artistă, Briana Magdaș! Ești vocea noastră a tuturor celor care te iubim și credem în tine!"
- "La Mulți Ani și felicitări! Ai fost impresionantă, și nu doar voce, ci și prezență, caracter și emoții transmise! După ce te-am văzut cântând, mi se parea că rezultatele nici nu mai contează, ești câștigătoare prin tot ce te reprezintă. Felicitări ție, dar și celor care te-au ajutat să fii cea de azi!"
- "M-ați transpus într-o altă viață, alt vis, altă realitate cu melodia asta! Mulțumesc, Briana, mulțumesc, Tudor!"



















































