9000 de oameni au acceptat invitația lui Smiley de a păși într-o lume în care muzica și emoția s-au împletit perfect. "Armonie" l-a dezvăluit pe cântăreț așa cum publicul nu l-a văzut foarte des, alături de orchestra grandioasă dirijată de maestrul Daniel Jinga. Pe lângă demonstrația de artist complet care umple de energie, hit, dans, sensibilitate și show orice concert pe care-l susține, Smiley s-a dovedit a fi extrem de emoționat pe parcursul uneia dintre piesele din program. Sensibila "Confesiune", foarte rar interpretată în concertele sale, l-a făcut să-și arate în fața publicului numeros cea mai vulnerabilă, dar umană latură a sa.
"Am ales să inserez în <<Armonie>> piesa <<Confesiune>> pe care am dedicat-o părinților mei, care au și fost prezenți în show-ul de vineri în sala de concert. De obicei, nu o cânt în concerte, pentru că am compus-o într-un moment greu pentru familia mea care m-a marcat profund și pentru că știu că nu pot să o duc la final fără să mă emoționez până la lacrimi. O cânt cu ochii închiși, dar și așa, vineri seara, știindu-i pe ai mei în lojă, n-am putut, m-am tot oprit între strofe și lacrimi. Le mulțumesc celor prezenți la Sala Palatului că m-au înțeles, m-au susținut și au empatizat cu mine", a mărturisit emoționat Smiley care a dedicat toate piesele de dragoste din show soției sale, Gina, și fetiței lor, Josephine.
O echipă mixtă, românească și internațională, formată din peste 200 de profesiniști, au făcut din concertul pop-simfonic "Armonie" un show grandios, de gală, care avut doua reprezentații cu casa închisă, pe 30 și 31 octombrie, la Sala Palatului.
Pe scena de la Sala Palatului, Smiley a fost acompaniat de maestrul Daniel Jinga și de trupa sa, denumită #ceamaitaretrupădinsudestuleuropei. Acestora li s-au alăturat nume celebre din industria muzicală românească. Dorian a cântat alături de artist "Aprinde scânteia", Theo Rose a strălucit cu "Ultimul dans", Alex Velea și Connect-R au cântat "Nu mă ierta" și "Cum te-a făcut mama ta", de pe albumul pe care îl pregătesc de lansare alături de Smiley, Irina Baianț a ridicat "Insomnii" la cele mai înalte cote, Horia Brenciu și-a amintit de "O secundă" a trupei SIMPLU pe care a prezentat-o într-un show cu 25 de ani în urmă, iar Feli a plutit pe cea mai frumoasă interpretare a piesei "Vals".
Concertul "Armonie" va ajunge în mai multe orașe din țară
În urma succesului de la Sala Palatului, Smiley va duce conceptul "Armonie" în mai multe orașe din țară. Turneul național a fost confirmat de echipa artistului, urmând ca în cel mai scurt timp să ofere informații despre itinerariul muzical și biletele de acces.





















































