Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Powerplay de noiembrie: 4 Non Blondes și Nicki Minaj, într-o asociere neașteptată

Luna noiembrie a venit cu doi artiști demni de rubrica Powerplay: 4 Non Blondes, cu piesa "What's Up" și Nicki Minaj cu "Beez in the Trap". Asocierea este atipică, însă s-a bucurat de popularitate pe rețelele de socializare, demonstrând că muzica poate uni cu succes cântăreți din generații și stiluri diferite.

Publicat

pe

4 Non Blondes și Nicki Minaj
4 Non Blondes și Nicki Minaj │ FOTO: captură YouTube

Muzica are darul de a transcende timpul și spațiul, iar uneori, o simplă coloană sonoră dintr-un film sau un trend viral pe TikTok poate readuce în prim-plan un artist sau o piesă uitată, oferindu-le o nouă viață. În cadrul rubricii Powerplay, explorăm artiștii și melodiile care au captat atenția publicului, fie că este vorba de un hit legendar redescoperit sau de o voce debutantă care a cucerit internetul. În fiecare lună, analizăm fenomenul și povestea din spatele succesului, evidențiind impactul pe care noile generații îl au asupra muzicii de ieri și de azi.

În ultimele săptămâni, TikTok-ul a fost acaparat de un nou trend ce are ca fundal muzical un mash-up între "What's Up" și "Beez in the Trap". Remixul a fost creat de DJ Auxlord, un utilizator al platformei mai sus menționate, iar formatul trendingului este următorul: două persoane stau spate în spate; prima face playback pe versurile din "What's Up?", iar cealaltă preia partea de rap din "Beez in the Trap".

Rezultatul este un "paradox muzical" suficient de absurd ca să fie viral, ca dovadă fiind miile de clipuri care au folosit această combinație audio. Dincolo de muzică, trendul poate fi văzut ca un mix între generații de artiști, dar și de ascultători, stiluri, și tematici abordate în versurile melodiilor.

Numeroase vedete s-au implicat în "viralizarea" acestui trend, de la Kevin Bacon și soția sa, Kyra Sedgwick, la Jimmy Fallon și activita Malala Yousafzai, Sabrina Carpenter, Kylie Jenner sau Khloe Kardashian. Poate unul dintre cele mai interesante clipuri le are ca protagoniste pe Jennifer Lopez și pe nimeni alta decât Linda Perry, solista 4 Non Blondes. Cea din urmă chiar a declarat pentru Rolling Stones că trendul e "ridicol în cel mai bun mod posibil" și a recunoscut că fenomenul a făcut să viziteze TikTok.

La rândul ei, Minaj Minaj a folosit remixul "What's Up" și "Beez in the Trap" într-o postare pe rețelele de socializare, încurajându-i pe fani să perpetueze acest trend: "Barbz [n.r. denumirea fanilor Nicki Minaj], arătați-le iubire celor care fac acest trend. Vă iubesc. Sunteți drăguți. Sau ceva."

AUDIO: Remix "What's Up" și "Beez in the Trap"

Mai multe despre 4 Non Blondes și Nicki Minaj

4 Non Blondes a fost o trupă americană de rock alternativ formată în San Francisco, în 1989, care a ajuns la statutul de fenomen datorită unei singure piese: "What’s Up?", lansată în 1993. Deși cariera sa a fost extrem de scurtă (trupa s-a destrămat în 1994, dar au existat încercări de reuniune în 2014 și 2025), impactul pe care l-a lăsat asupra memoriei colective este uriaș.

Primul și singurul album discografic, "Bigger, Better, Faster, More!" (1992), a fost un succes internațional, urcând în topurile din întreaga lume și fiind certificat multi-platinum. După destrămarea trupei, solista Linda Perry a devenit una dintre cele mai importante compozitoare și producătoare, lucrând pentru artiști precum Christina Aguilera ("Beautiful"), P!nk ("Get the Party Started"), Gwen Stefani, Alicia Keys, Adele și mulți alții.

"What’s Up?" rămâne un imn universal al confuziei, al întrebărilor existențiale și al energiei raw a generației '90, fiind reinterpretat în zeci de filme, seriale, coveruri și trenduri virale. Scrisă de Linda Perry, piesa combină estetica rock alternativă a erei grunge cu o sensibilitate melodic-folk. Versurile vorbesc despre frustrare, căutarea sensului și sentimentul de a fi copleșit de lume - de aici și celebrul vers "And I scream from the top of my lungs: What's going on?".

Nicki Minaj este una dintre cele mai influente și prolifice artiste ale ultimelor două decenii. Recunoscută pentru versatilitatea ei vocală, pentru personajele multiple pe care le integrează în rap (Roman, Barbie etc.), dar și pentru mixul între rap hardcore și pop melodic, Minaj a redefinit standardele pentru aparițiile feminine din hip-hop.

A debutat spectaculos cu albumul "Pink Friday" (2010), care a inclus hitul "Super Bass" și a ajuns pe locul 1 în Billboard 200. De atunci, Minaj a lansat albume care au dominat topurile, printre care "Pink Friday: Roman Reloaded", "The Pinkprint", "Queen" sau Pink Friday 2".

Pe lângă albume, Nicki Minaj a bifat mai multe reușite: a devenit una dintre rapperițele cu cele mai multe piese în topurile muzicale, are zeci de premii importante și nominalizări, a deschis drumul pentru alte femei din rap și este recunoscută pentru colaborările care au devenit instant hit: "Bang Bang", "Side to Side", "Tusa" sau "Monster".

"Beez in the Trap" este una dintre piesele reprezentative ale începutului de carieră pentru Nicki Minaj, o demonstraţie de flow minimalist și atitudine de siguranță și încredere. Realizată în colaborare cu 2 Chainz și produsă de Kenoe, piesa are un beat trap simplist, dar hipnotic. Termenul "beez in the trap" e un slang cu mai multe interpretări: "a fi în joc", "a fi prezentă peste tot", "a face bani constant", dar și un fel de declarație că Nicki își menține statutul în industrie indiferent de competiție. Piesa s-a bucurat de succes, a acumulat sute de milioane de vizualizări și a cimentat imaginea lui Nicki ca un veritabil artist feminin într-un domeniu dominat de prezența masculină.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Trending