Elena Gheorghe nu este străină de piese festive, artista încântând în trecut ascultătorii cu "De Crăciun", "Polul Nord", "Îngerii colindă", "Magia sărbătorilor" sau "Colinda Crăciunului". Acum, a venit timpul să adune melodii cu tematică de sărbătoare într-un album întreg, intitulat "Crăciunul e IUBIRE". Materialul va fi lansat integral pe 20 noiembrie în format digital, iar la începutul lunii decembrie vor exista și câteva variante limitate în format fizic.
Elena Gheorghe: "<<Crăciunul e IUBIRE>> nu este doar un proiect muzical, este o poveste, o mărturie, o moștenire"
Artista a apelat la platformele de social-media pentru a oferi vestea. A împărtășit câteva cuvinte pentru fani, acompaniate de o serie de fotografii tematice, inclusiv coperta albumului.
"Dragii mei, vă anunț cu inima plină că pe 20 noiembrie voi lansa albumul <<Crăciunul e IUBIRE>>! Veți descoperi atât piese noi, cât și melodii dragi, lansate de-a lungul timpului în perioada Crăciunului. La început de decembie va exista și o variantă fizică, într-o ediție limitată.
<<Crăciunul e IUBIRE>> nu este doar un proiect muzical, este o poveste, o mărturie, o moștenire. Un dar pentru voi, pentru noi, pentru istoria pe care o scriem împreună. Oricare ar fi vremurile, graba sau uitarea, știm cu toții: Crăciunul e iubire. Și tot ce e bun a început la un Crăciun."
Elena Gheorghe și-a început cariera muzicală ca solistă a trupei Mandinga, alături de care a adus în mainstream ritmuri latino și balcanice. După despărțirea de formație, artista a pus bazele unei cariere solo de succes, explorând genuri muzicale diverse, de la pop și latino, la dance și etno. A reușit să îmbine tradiția cu modernitatea, lansând inclusiv piese în limba aromână, ce reflectă rădăcinile ei culturale.
De-a lungul timpului, s-a făcut remarcată prin vocea ei unică, cu hituri în limba aromână precum "Lună Albă", "Ela Ela" și "Steaua imshata", dar și alte piese de succes precum "Ecou", "Disco Romancing", "The Balkan Girls", "Mamma mia" și "Până dimineața", care au cucerit publicul și topurile de specialitate de-a lungul timpului. Printre cele mai recente single-uri ale artistei se numără "Numele tău", "Vulnerabili", "Ochelarii de soare", "Cel mai bun om de pe pământ", "Colț de Pământ", "De neuitat" (ft. Florin Ristei) sau "Piesa de la radio".



















































