Pentru generații întregi, Horia Moculescu a fost sinonim cu eleganța, sensibilitatea și rafinamentul melodiilor de altădată. Cu peste 500 de compoziții și peste 200 de premii în carieră, el rămâne o figură definitorie a muzicii ușoare românești.
Născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie cu rădăcini italiene, Horia Moculescu a descoperit muzica la doar șase ani. Tatăl său, ofițer în armata română, i-a trimis de pe front un acordeon. „Am învățat singur să cânt, iar acel acordeon mi-a deschis drumul spre pian”, povestea artistul în interviurile sale.
După școala primară la Vâlcea și liceul la Turda, tânărul Moculescu și-a dorit să studieze la Conservator, însă originea sa și cariera militară a tatălui i-au închis acea ușă. A ales, în schimb, Facultatea de Mine din Petroșani, dar muzica a rămas marea sa iubire. Cânta cu orchestra facultății și visa la o carieră artistică – vis care avea să se împlinească în scurt timp.
Puțini își amintesc că Horia Moculescu nu a fost doar compozitor, ci și interpret. A cântat cu farmec inconfundabil propriile sale melodii – „Singurătatea mea”, „Rugă”, „Primăverii n-ai ce-i face” – și a realizat duete cu Corina Chiriac sau Sergiu Zagardan.
La Televiziunea Română, a fost gazda emisiunii „Atenție, se cântă!”, un show cult al anilor 2000, care readucea în prim-plan artiștii autentici și melodiile cu mesaj.
Într-un interviu cu Dan Negru, întrebat dacă se teme de moarte, spunea simplu: „Nu, nu mi-e frică de moarte. Mi-e frică doar de suferință. Voi ajunge în fața lui Dumnezeu fără să fi comis vreodată un rău voluntar.”
Fiica sa, Nidia Moculescu, a publicat un mesaj sfâșietor după aflarea veștii: „Erai aerul meu. Erai drumul meu. Mi-ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum sunt doar copila ta căzută…” – cuvinte care au emoționat întreaga țară.
