Din dorința de a-și forma cele mai puternice echipe, antrenorii de la Vocea României 2025 vor lupta pentru fiecare concurent care îi face să apese butonul. Argumentele vor deveni la fel de intense ca emoțiile de pe scenă. Fiecare decizie contează pentru că unul dintre concurenții care urcă pe scenă, în această etapă, poate fi marele câștigător Vocea României.
Tudor Chirilă și Smiley, față în față cu "o voce senzațională"
"Ce știu că este nevoie la Vocea României pentru fiecare concurent cu o voce de asemenea dimensiune și care are de bătut o asemenea audiție pe care ai făcut-o acum este că tu, de fapt, trebuie să faci vocea asta să fie văzută. Eu, prin tot ce am acumulat și ca actor, aș vrea să-mi dai voie să-ți ofer experiența asta 360 în care tu să-ți faci vocea nu doar auzită, ci și văzută", va spune Tudor Chirilă în încercarea de a convinge un concurent să vină în echipa sa.
Nu se va lăsa mai prejos nici Smiley, care va încerca să convingă concurentul prin aprecieri binemeritate.
"Ești o voce senzațională pe care România trebuie să o audă, m-aș bucura foarte tare să-ți fiu antrenor", va spune Smiley.
Pledoariile și luptele antrenorilor îi vor pune pe concurenți în situații dificile, dar vor fi nevoiți să facă cele mai bune alegeri pentru parcursul lor în competiția vocilor:
"Este extrem de greu, mă simt captivă într-un vis atât de frumos. Trăiesc un vis și nu vreau să mă trezesc", va spune unul dintre concurenți.
Un concurent din primul sezon al show-ului Vocea României se întoarce la ediția din 2025
Pentru unul dintre concurenți, momentul de audiții va fi extrem de special. Acesta se reîntoarce pe scenă după mai bine de un deceniu, pentru a demonstra că merită un loc într-una dintre echipe.
"În sezonul 1 am lăsat emoțiile să mă cuprindă, am cântat un pic gâtuit, îmi aduc aminte ca și cum a fost ieri. Acum vreau să las vocea să iasă, să spună povestea, iar rezultatul va veni."
Toate aceste momente vor putea fi urmărite de la 20:30, la Vocea României 2025.
Cum a decurs ediția precedentă de la Vocea României 2025
În episodul anterior, voci spectaculoase s-au făcut auzite. Victoria Cristiu, Vasile Mălai și Anita Petruescu s-au numărat printre concurenții care i-au impresionat pe antrenori. Poți urmări cele mai tari audiții pe InfoMusic.
























































