Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Filmul "Springsteen: Deliver Me From Nowhere" poate fi urmărit în avanpremieră în cinematografele din România pe 22 octombrie

Inspirat de volumul "Deliver Me from Nowhere", semnat de Warren Zanes, filmul explorează o etapă definitorie din viața și cariera lui Bruce Springsteen: procesul de creație al albumului "Nebraska". Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Trailer "Springsteen: Deliver Me From Nowhere"
Trailer "Springsteen: Deliver Me From Nowhere" │ FOTO: captură YouTube / 20th Century Studios

"Springsteen: Deliver Me From Nowhere" (Springsteen: Eliberează-mă De Nicăieri), noul film semnat de 20th Century Studios, aduce pe marele ecran o parte esențială din viața unuia dintre cei mai îndrăgiți artiști ai lumii. Producția va putea fi urmărită în avanpremieră în cinematografele din România începând cu 22 octombrie, în formatele 2D și Dolby Atmos.

Dincolo de povestea personală a artistului, pelicula devine un comentariu social asupra Americii anilor '80, abordând teme precum sănătatea mintală, fidelitatea față de propriile valori și lupta pentru autenticitate într-o lume aflată în schimbare. Realizat într-un registru profund uman, "Springsteen: Deliver Me From Nowhere" se adresează nu doar fanilor artistului, ci tuturor celor care caută o poveste autentică și care depășește granițele convenționale ale unui film biografic.

Filmul spune povestea unui artist aflat într-un moment de cumpănă, care își regăsește echilibrul prin muzică, în timpul procesului de creație al albumului "Nebraska" (1982). După succesul remarcabil al discului "The River", Bruce Springsteen se confruntă cu tensiuni interioare și cu amintiri dintr-o copilărie marcată de relația complicată cu tatăl său. Pelicula explorează felul în care aceste experiențe personale se transformă într-o expresie artistică unică și profundă.

Sub regia și scenariul lui Scott Cooper, care a colaborat îndeaproape cu Bruce, "Springsteen: Deliver Me From Nowhere" este produs de Ellen Goldsmith-Vein, Eric Robinson, Scott Stuber, Scott Cooper, avându-i drept producători executivi pe Tracey Landon, Jon F. Vein și Warren Zanes.

Distribuția este formată din Jeremy Allen White (Bruce Springsteen), Jeremy Strong (Jon Landau), Paul Walter Hauser (Mike Batlan), Stephen Graham (Doug Springsteen), David Krumholtz (Al Teller), Gaby Hoffmann (Adele Springsteen), Harrison Sloan Gilbertson (Matt Delia), Grace Gummer (Barbara Landau), Marc Maron (Chuck Plotkin), Matthew Pellicano Jr. (Bruce în copilărie) și Odessa Young (Faye Romano).

TRAILER "Springsteen: Deliver Me From Nowhere":

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Muzică nouă

Bruce Springsteen a lansat cântecul de protest "Streets of Minneapolis" - AUDIO

Bruce Springsteen este unul dintre numeroșii oameni marcați de recentele evenimente tragice din SUA. Artistul și-a vărsat supărarea, frustrarea și durerea în "Streets of Minneapolis", o compoziție proaspăt scrisă. Poate fi ascultată în articol.

Publicat

pe

Artwork Bruce Springsteen - Streets of Minneapolis
Artwork Bruce Springsteen - Streets of Minneapolis │ FOTO: captură YouTube

"Streets of Minneapolis" a fost scrisă ca răspuns la ceea ce Springsteen numește "teroarea de stat la care este supus orașul Minneapolis", adică tensiunile și violențele recente din orașul american. Melodia vorbește despre "vecinii noștri imigranți" și îi onorează pe Renee Good și Ales Pretti, locuitorii împușcați de agenții ICE.

"Am scris această piesă sâmbăta trecută, am înregistrat-o ieri și astăzi v-o ofer vouă, ca răspuns la terorismul de stat care s-a abătut asupra orașului Minneapolis. Piesa este dedicată oamenilor din Minneapolis, vecinilor noștri imigranți nevinovați și memoriei lui Alex Pretti și Renee Good. Rămâneți liberi", a transmis legendarul artist.

Cântecul în mare parte acustic, sunetul chitarei și al muzicuței îmbrățișează versuri sfâșietoare ce fac trimitere la tensiunile care s-au acumulat în urma desfășurării Operation Metro Surge, un efort de creștere a prezenței agenților federali, inclusiv ai Immigration and Customs Enforcement (ICE) și ai Customs and Border Protection (CBP), în regiune.

Titlul piesei amintește de "Streets of Philadelphia", piesa lui Bruce Springsteen despre criza SIDA, extrasă de pe coloana sonoră a filmului "Philadelphia".

Bruce Springsteen este unul dintre cei mai importanți artiști rock americani, cu o carieră ce depășește patru decenii și care a influențat nu doar muzica, ci și cultura pop și discursul social. Debutând la începutul anilor '70 și devenind cunoscut la nivel mondial odată cu albume precum "Born to Run" (1975), "Darkness on the Edge of Town" (1978) și "Born in the U.S.A." (1984), Springsteen a construit un repertoriu vast care combină rock-ul clasic cu teme profunde despre viața americană, muncă, familie și justiție socială.

AUDIO: Bruce Springsteen - Streets of Minneapolis

Citește în continuare

Trending