Pentru români, întâlnirea cu Mariza este deja o poveste continuă, fiecare revenire a sa însemnând o explozie de aplauze, lacrimi și recunoștință. Pe 23 februarie 2026, Mariza va reveni pe scena Sălii Palatului într-un concert-eveniment, ce promite să fie o celebrare a feminității, a melancoliei și a forței lăuntrice.
Mariza nu este doar o voce. Este un simbol viu al Portugaliei contemporane. Este un univers sonor care poate fi accesat din nou de publicul român pe 23 februarie 2026.
Născută în Mozambic și crescută în Lisabona, Mariza a crescut într-un cartier popular unde muzica fado era o parte firească din viața de zi cu zi. De mică, a fost fascinată de vocea Amáliei Rodrigues și de emoția sinceră pe care o transmite acest gen muzical, bazat pe dor, iubire, pierdere și melancolie. Mariza a devenit, în scurt timp, moștenitoarea modernă a acestei tradiții, aducându-i o forță scenică și o rafinată eleganță interpretativă care au făcut-o inconfundabilă.
Debutul ei discografic, "Fado em Mim" (2002), a fost un adevărat fenomen - un album care a readus fado-ul pe scenele internaționale și a făcut-o pe Mariza un nume respectat în întreaga lume. Următoarele materiale, precum "Fado Curvo" (2003), "Transparente" (2005), "Terra" (2008) sau "Mundo" (2015), au arătat o artistă curajoasă, care a împletit tradiția portugheză cu influențe de jazz, gospel, muzică africană și pop.
De-a lungul anilor, Mariza a cântat pe cele mai mari scene din lume - Carnegie Hall, Royal Albert Hall, Sydney Opera House - și a colaborat cu artiști precum Sting, Cesária Évora sau Gilberto Gil. A fost nominalizată de mai multe ori la Latin Grammy și a primit distincții pentru contribuția sa la cultura portugheză.
Cât costă biletele de acces la concertul Mariza de la Sala Palatului?
- Prețul biletelor variază între 500 lei și 194 lei în funcție de categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
















































