Andreea, sau Dreea, cum îi spun prietenii, vine din Straja și este instructor de snowboard. Îi plac drumețiile, sporturile extreme și viața în vârful muntelui. Tânăra de 22 de ani îmbină viața activă cu îndeletniciri artistice precum cântatul, actoria și baletul. Muzica este marea sa pasiune și visează să-i devină carieră, iar în trecut a participat atât la X Factor, cât și la One True Singer.
În audiții, Andreea a ales piesa "De la 1 pân' la 3" și a întors toate scaunele.
"Te urmăresc pe TikTok, ți-am share la multe chestii, ești o ființă foarte puternică, pe lângă faptul că ai o voce foarte puternică. Îmi place foarte mult de tine! Ai energie și masculină, și feminină, și cred că aici te-ai completa foarte bine cu mine. Tare mi-aș dori să te am în echipă mai ales că eu de mult nu am câștigat Vocea României, mai precis niciodată și mi-aș dori o dată măcar", a spus Irina.
Theo a continuat:
"Te plac foarte mult și îți mulțumesc că ai acceptat să cânți piesa asta, piesa mea, la Vocea României. Știu că nu e neapărat o piesă de Vocea României, dar ai dat în ea ca surdu-n clopot."
Tudor i-a transmis concurentei:
"Mie mi s-a părut că vocea ta a ieșit tot timpul din valuri. Mie îmi place mult să mă dau cu kite-ul și, din când în când, sunt valuri mari și trebuie să ieși din valuri și să te ridici peste val, să sari."
Antrenorul nu s-a rezumat doar la aceste vorbe, ci a pus și o înregistrare cu Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Vocea României 2023, care a spus următoarele:
"Dacă auzi mesajul ăsta, înseamnă că Tudor își dorește foarte mult să vii la el în echipă. Și lasă-mă să-ți dau câteva motive pentru care ar trebui să alegi echipa Tudor. Am fost o mână de oameni, n-am fost mulți, dar nu contează. Când ai ajutorul ăla, la orice oră poți să trimiți un mesaj și știi că cineva îți răspunde. Tudor are experiență și alege piesele care ne pun în valoare vocea pe care o avem."
Pentru Smiley a fost apăsat butonul MUTE de către Theo Rose, însă chiar dacă nu a putut să vorbească, artistul a găsit o soluție ingenioasă. A apelat la ajutorul unei doamne din public care i-a devenit "voce". Doamna Mariana îi atrăsese de ceva timp atenția lui Smiley pentru că îi făcea semne la ce concurenți să se întoarcă. Acum, cu ocazia oferită de Theo, femeia chiar a putut să își verbalizeze intențiile:
"Bună, Andreea, îmi pare bine să te cunosc! O să-ți spun câteva cuvinte care o să te determine să faci o alegere corectă pentru vocea ta și pentru ceea ce-ți dorești în viitoarea carieră. Îți sugerez să nu-l ignori pe Smiley. Nu zic că ceilalți antrenori nu ar fi de bun augur, dar Smiley, pentru tine, o să fie calea ta de succes."
Mișcarea artistului și discursul doamnei Mariana au funcționat pentru că Andreea l-a ales pe Smiley.
"Doamnă, sunteți fantastică! Ați vorbit foarte frumos! Vreau să știți că nu ne-am cunoscut niciodată, doar prin semne. Mi s-a părut atât de simpatică și atât de implicată în fiecare set de înregistrare, dânsa e aici până la 1 noaptea", a completat Smiley.






















































