Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Ana-Maria Mărgean vine astăzi la Vocea României 2025: "Am crescut visând la scena aceasta"

La 4 ani de la câștigarea trofeului Românii au Talent, Ana-Maria Mărgean urcă pe scena la care visează din copilărie. Tânăra în vârstă acum de 16 ani a venit la audițiile de la Vocea României 2025. Momentul ei va fi difuzat astăzi, de la 20:30, la PRO TV.

Publicat

pe

Ana-Maria Mărgean la audițiile de la Vocea României 2025
Ana-Maria Mărgean la audițiile de la Vocea României 2025 │ FOTO: Captură Instagram Ana-Maria Mărgean

În 2021, Ana-Maria Mărgean primea Golden Buzz de la Andra la audițiile de la Românii au talent. Avea doar 11 ani când numărul ei excepțional de ventrilocie îi cucerea pe jurați și pe cei din public, deopotrivă. Ana povestea atunci că perioada izolării din pandemie a ajutat-o să își dezvolte această pasiune, având mai mult timp la dispoziție pentru a exersa. A luat atunci lecții de dicție și chiar a confecționat o serie de păpuși din șosete.

Evoluția sa în cadrul concursului este deja bine știută. Ana-Maria a câștigat marele trofeu Românii au Talent, momentul ei din finală fiind considerat spectaculos. "Măi, fata mea, poți să te apuci de orice, ești genială!", i-a spus atunci Florin Călinescu.

Ana-Maria Mărgean: "Cu emoție, bucurie și recunoștință vă pot spune în sfârșit că am 16 ani și particip la Vocea României"

Îndemnul juratului de la Românii au Talent a avut, se pare, efect. Ana-Maria Mărgean a îmbrățișat o altă mare pasiune a sa: muzica. Și după mai multe scene mari pe care a urcat, inclusiv cea de la America's Got Talent, Ana-Maria vine astăzi la Vocea României 2025.

"Sunt momente în viață când inima bate mai tare decât orice logică, iar pentru mine, acesta este unul dintre ele. Cu emoție, bucurie și recunoștință vă pot spune în sfârșit că am 16 ani și particip la Vocea României!!!

Am crescut visând la scena aceasta, cânt de la vârsta de 5 ani, pentru oameni, păpuși, camere și suflete. Urmează o nouă experiență — una plină de emoție și multă muzică. Stați aproape… vineri, 20:30, pe PRO TV", a anunțat Ana-Maria Mărgean pe pagina ei de Instagram.

Momentul susținut de Ana-Maria la Vocea României 2025 va fi difuzat, așadar, astăzi, 24 octombrie, pe PRO TV. Până atunci, vă invităm să urmăriți un alt moment al Anei de la Duelul Pianelor, emisiune difuzată pe TVR 2. În clipul de mai jos o puteți urmări interpretând un cover după Whitney Houston.

VIDEO: Ana-Maria Margean - "I have nothing" (cover Whitney Houston) la Duelul Pianelor

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2026 începe în curând; Urmărește primul teaser - VIDEO

Toamna aceasta, Vocea României ajunge la cel de-al 14-lea sezon. În 2026, misiunea antrenorilor rămâne aceeași, dar provocările vor fi diferite, iar noii concurenții vor avea audiții care vor impresiona și vor rămâne în istoria emisiunii. Urmărește primul teaser video cu noul sezon de la Vocea României.

Publicat

pe

Imagine din teaser-ul video pentru Vocea României 2026
Imagine din teaser-ul video pentru Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Instagram

Cel de-al 14-lea sezon Vocea României va avea în curând premiera la PRO TV. Show-ul de talente revine cu noi concurenți și noi reguli în competiție. Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă.

Juriul de la Vocea României 2026 rămâne neschimbat. Irina Rimes, Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu revin în scaunele antrenorilor. Mai jos puteți urmări primul teaser video al sezonului 14.

VIDEO: Vocea României 2026 începe în curând

Primele detalii despre noii concurenți au fost oferite de producătorul show-ului, Bubu Cernea. Invitat la Nostalgia Radio, acesta i-a povestit Anei Baniciu că este impresionat de tinerii care vin la preselecții.

"Generația asta de copii, 16 - 17 ani, mi se pare că sunt mai căutători ca niciodată. Eu când eram în liceu, aveam dorința de nou, dar oamenii ăștia sunt x 10 (de 10 ori mai hotărâți). Momentele cu care ei vin la preselecții (la Vocea României) sunt făcute de ei: cum pot, cum reușesc ei să le producă. Sunt senzaționale. Efectiv, generația asta care vine din urmă, cu toată tehnologia care există, ei își fac cut-uri, stopuri. Sunt plăcut impresionat", a mărturisit Bubu.

Tot în cadrul discuției de la radio, acesta a dezvăluit că a fost fan al show-ului înainte să devină producătorul emisiunii.

"Eu sunt mare fan al acestei emisiuni, de când a apărut. Mi se pare că emisiunea asta mereu a avut voci bune și spectaculoase și momente foarte mișto. Și sigur că show-ul a crescut. Ăsta este al 14-lea sezon. Pentru mine este al 5-lea sezon, ca producător muzical. Am mai avut două sezoane doar în echipa Irinei, în care am ajutat-o pe ea cu momentele", a povestit Bubu.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online. Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon. Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

Citește în continuare

Lifestyle

Un tricou semnat de Smiley, Delia și ZAZ este oferit într-o campanie care strânge bani pentru copiii bolnavi de cancer

Un tricou semnat la Flight Festival de artiști precum Delia, Smiley, Theo Rose, ZAZ și Tinie Tempah este oferit într-o campanie de strângere de fonduri pentru Spitalul "Louis Țurcanu" din Timișoara. Donațiile se pot face online, cea mai generoasă urmând să primească tricoul.

Publicat

pe

Tricoul se,mnat de Smiley, Delia, Zaz și mulți alți artiști în cadrul Flight Festival 2026
Tricoul se,mnat de Smiley, Delia, Zaz și mulți alți artiști în cadrul Flight Festival 2026 │ FOTO: PR

Un tricou purtat timp de trei zile la Flight Festival 2026 s-a transformat într-o mărturie a întâlnirilor, emoțiilor și energiei unei întregi comunități. Acum, creatorul proiectului unudintm vrea să transforme această amintire într-un ajutor concret pentru copiii tratați în secția de oncologie a Spitalului "Louis Țurcanu" din Timișoara.

Pe tricou se regăsesc semnăturile unor artiști precum Delia, Smiley, ZAZ, Tinie Tempah, Theo Rose, Guess Who, Mihail, COMA, Jurjak, Rareș și Cojo, alături de cele ale membrilor trupelor și ale altor artiști prezenți la festival.

Tricoul semnat de artiști la Flight Festival 2026 (față/verso)

Tricoul semnat de artiști la Flight Festival 2026 (față/verso)

"Valoarea acestui tricou nu stă în numele artiștilor și nici în numărul semnăturilor. Valoarea lui stă în povestea pe care o spune: povestea unei comunități care a ales să se unească în jurul unei idei simple – aceea de a face bine", spune inițiatorul proiectului unudintm.

De la o amintire de festival la un ajutor real

Campania lansată pe platforma 4fund.com are ca obiectiv strângerea sumei de 5.000 de euro. Toate fondurile colectate vor fi donate secției de oncologie a Spitalului de Copii "Louis Țurcanu". Banii strânși vor contribui la îmbunătățirea condițiilor și la sprijinirea copiilor care trec prin una dintre cele mai grele încercări ale vieții lor.

La momentul redactării acestui articol, campania ajunsese la 2073 de euro. Pentru atingerea obiectivului mai trebuie strânși 2927 de euro.

Tricoul va ajunge la persoana care face cea mai mare donație

În semn de recunoștință pentru implicare, persoana care va face cea mai mare contribuție individuală în cadrul campaniei va primi tricoul înrămat.

Tricoul este o piesă unică, care spune povestea celor trei zile de Flight Festival 2026. Fiecare semnătură reprezintă un om, o amintire și un moment din povestea comunității.

"Dacă, prin ceea ce construiesc, pot deveni o punte între oamenii care au posibilitatea de a ajuta și cei care au nevoie de sprijin, atunci simt că proiectul unudintm își îndeplinește cu adevărat scopul", adaugă inițiatorul.

Cum poți dona

Donațiile pot fi făcute direct pe pagina campaniei. Orice contribuție, indiferent de valoare, apropie campania de obiectivul său și poate transforma o amintire de festival într-un sprijin real pentru copiii tratați la Timișoara.

Despre 4fund.com

4fund.com este una dintre principalele platforme europene de crowdfunding, care sprijină persoane fizice, organizații și inițiative sociale în strângerea eficientă de fonduri. Platforma a fost fondată în Polonia, iar astăzi gestionează aproape un milion de campanii și reunește sute de mii de utilizatori.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Andra, VAMA, Alina Sorescu și Cristian Porcari completează lineup-ul Big Little Festival 2026

După ce primii artiști confirmați au fost Smiley și Antonia Grigore, organizatorii Big Little Festival 2026 au anunțat noi nume care vor urca pe scenă: Andra, VAMA, Alina Sorescu și Picii lu' Soreasca și Cristian Porcari. Află în ce zile vor concerta, precum și alte detalii utile despre ediția din acest an.

Publicat

pe

Videoclip Alina Sorescu și Picii lu' Soreasca - Poți Să Faci Orice
Videoclip Alina Sorescu și Picii lu' Soreasca - Poți Să Faci Orice │ FOTO: captură YouTube

Big Little Festival revine între 21 și 23 august 2026 și promite trei zile de muzică, spectacole și activități interactive pentru copii și părinți, într-unul dintre cele mai frumoase spații din apropierea Capitalei - Palatul Mogoșoaia. Programul muzical de anul acesta îi reunește pe Smiley, artist prezent la toate edițiile festivalului până acum și unul dintre cele mai așteptate nume ale evenimentului, Andra, VAMA, Alina Sorescu și Picii lu' Soreasca, Antonia Grigore și Cristian Porcari.

Pe lângă concerte, festivalul va include o zonă generoasă de food court și șapte spații tematice dedicate familiilor. Vizitatorii vor avea la dispoziție ateliere creative, spectacole de teatru interactive, activități educative, jocuri în aer liber, parade și numeroase experiențe gândite pentru toate vârstele.

Program concerte Big Little Festival 2026

Vineri, 21 august

  • Antonia Grigore
  • VAMA

Sâmbătă, 22 august

  • Alina Sorescu și Picii lu' Soreasca
  • Andra

Duminică, 23 august

  • Cristian Porcari
  • Smiley

Aplicația care reduce timpul petrecut la cozi

Una dintre facilitățile apreciate la ediția precedentă revine și în 2026. Big Little Festival continuă să folosească aplicația oficială pentru comandarea mâncării, actualizată pentru o experiență mai rapidă și mai intuitivă.

Participanții vor putea scana codurile QR amplasate în zona festivalului, vor comanda direct de pe telefon, vor plăti online și vor primi o notificare atunci când preparatele sunt gata de ridicare. Organizatorii spun că soluția îi ajută pe părinți să petreacă mai mult timp alături de copii și mai puțin la cozi, evitând aglomerația și expunerea prelungită la soare.

Cum se ajunge la festival

Pentru cei care aleg mașina personală, în apropierea festivalului există un număr limitat de locuri de parcare, atât gratuite, cât și cu plată, în zone precum Parcarea Lukoil, Parcarea Poliției Locale și pe Strada Constantin Brâncoveanu.

Organizatorii recomandă însă utilizarea parcării Park & Ride Străulești, de unde participanții pot ajunge rapid la festival cu autobuzul 436.

Festivalul poate fi accesat și cu transportul public:

  • cu metroul, până la stația Străulești, urmat de autobuzul 436;
  • cu trenul, coborând în halta Mogoșoaia Parc (nu la Gara Mogoșoaia), aflată la aproximativ 18 minute de mers pe jos;
  • cu taxi sau servicii de ride-sharing.

Prețuri bilete Big Little Festival 2026

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețurile de 129 lei (bilet pe zi) și 159 lei (abonament). Există și un pachet aniversar pentru cei care vor să își serbeze ziua de naștere la festival. Costă 3000 lei și include: 20 de bilete pentru o zi pentru acces în festival, spațiu dedicat în cadrul evenimentului cu masă și băncuțe pentru toată gașca, animator Big Little Festival dedicat momentului tortului, pentru un plus de veselie, 10 pizza delicioase, 1 tort pentru 20 de persoane, băuturi incluse: 2 ape plate (500 ml) / persoană & 2 răcoritoare (500 ml) / persoană și decorațiuni festive + veselă de unică folosință.
Citește în continuare

Trending