Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Vama, Cargo și Mircea Baniciu vin la Guitar Meeting 2025; Vezi programul pe zile și ore

Guitar Meeting devine în 2025 festival de edutainment care transformă muzica rock în experiență. Între 5 și 7 septembrie, evenimentul va găzdui la Sibiu concerte Legacy ale unor trupe și artiști consacrați precum Vama, Cargo, Trooper sau Mircea Baniciu. Tot în cadrul festivalului vor cânta peste 1200 de chitariști din toată țara, ei fiind headlinerii Concertului Manifest, un moment emblemă al Guitar Meeting.

Publicat

pe

VAMA live la Arenele Romane în 2023
VAMA live la Arenele Romane în 2023 │ FOTO: captură YouTube / Vama Music

Programul propune nu doar muzică, ci și alte forme de expresie artistică și culturală: creație, artă, literatură, pictură, fotografie, street art, street dance și filme – o adevărată platformă multidisciplinară al cărui punct comun este cultura rock.

Accesul la Guitar Meeting 2025

Accesul în zona de festival din Muzeul ASTRA se face prin achiziționarea online a unui abonament de 3 zile sau a unui bilet de o zi, disponibile pe site-ul Muzeului ASTRA, precum și fizic la Poarta I, Pavilionul Muzeal Multicultural al Muzeului ASTRA. Copiii sub 12 ani au acces gratuit, însoțiți de un adult cu bilet/abonament.

  • Preț abonament 3 zile - 125 lei
  • Preț bilet de o zi - 50 de lei

Festival de edutainment – spațiul în care educația întâlnește distracția

Începând de vineri, 5 septembrie, Sibiul devine epicentrul muzicii și spiritului rock. Line-up-ul muzical include:

  • concertele Legacy cu importanți artiști rock și folk,
  • seria de concerte Young Revolution, ce aduce în atenție trupe tinere din noul val, din toată țara,
  • recitalurile Un om și o chitară cu momente muzicale acustice,
  • serenadele Street Guitar, susținute de 10 grupuri de chitariști din toată țara, care vor anima mai multe locații din centrul istoric al Sibiului.

Programul concertelor Legacy la Guitar Meeting 2025:

Vineri, 5 septembrie

  • 19:00 - Revolter
  • 20:00 - Trooper
  • 21:30 - Cargo

Sâmbătă, 6 septembrie

  • 15:00 - Mircea Vintilă
  • 19:30 - Radu Almășan (Bosquito)
  • 20:30 - Antract
  • 21:45 - Vama
  • 23:00 - Crocodile Paradox

Duminică, 7 septembrie

  • 17:30 - Fără Zahăr
  • 19:00 - Mircea Baniciu Band

Peste 1.200 de chitariști din toată țara sunt headlinerii Concertului Manifest

Festivalul debutează cu un eveniment de Warm-Up, dedicat chitariștilor și publicului larg, având acces liber: vineri, 5 septembrie, ora 16:00.

Coiotu' și Balauru' de la formația Trooper invită publicul în Piața Mare să intre în atmosfera plină de viață a Guitar Meeting Festival și să participe apoi la evenimentele desfășurate în Muzeul ASTRA. Chitariștii prezenți vor cânta alături de ei piesele din playlist – "Destin" și "Trec anii (Zi după zi)", dar și două cântece semnate de trupa Cargo: "Românie, te strig!" și "Zi de zi".

Tribut Ozzy Osbourne în cadrul Guitar Meeting 2025

În premieră, se organizează și un moment special: tribut dedicat lui Ozzy Osbourne. Chitariștii comunității Pune Mâna pe Chitară aduc un omagiu unuia dintre cei mai mari artiști ai rock-ului mondial, cel care a lăsat în urmă piese cu greutate ce au scris istorie și au inspirat generații. Chitariștii vor cânta două dintre cele mai cunoscute piese ale artistului: "Mama, I’m Coming Home" și "Dreamer".

Concertul Manifest – momentul-vedetă al Guitar Meeting Festival, cu chitariști din peste 50 de orașe

După încălzirea din ziua de vineri, Muzeul ASTRA va găzdui sâmbătă, 6 septembrie, Concertul Manifest – momentul-vedetă al Guitar Meeting Festival. Începând cu ora 17:00, chitariști individuali și grupurile din peste 50 de orașe se reunesc la Sibiu și cântă la unison 19 piese românești și internaționale, alături de artiștii invitați, în cadrul unui show complex de peste 2 ore, prezentat de Cristian Hrubaru.

Ce piese sunt incluse în playlist-ul concertului manifest și ce artiști urcă pe scenă:

  • Tudor Chirilă (Vama) – "Perfect fără tine", "Epilog"
  • Coiotu’ & Balauru’ (Trooper) – "Destin", "Zi după zi (Trec anii)"
  • Radu Almășan (Bosquito) – "Două mâini", "Omul perete"
  • Antract – "Trebuie să crezi", "Iubirea"
  • Fără Zahăr – "Născut Liber"
  • Mircea Baniciu – "Vara la țară", "Andrii Popa"
  • Mircea Vintilă – "Vinovații fără vină"
  • Alte 7 hit-uri internaționale The Beatles, Metallica, Ozzy Osbourne, Pink Floyd, Guns N’ Roses, Linkin Park, Benson Boone, cântate de artiști locali.

Peste 30 de activități și experiențe pentru orice vârstă

În ceea ce privește activitățile dedicate copiilor, tinerilor și adulților, Zona Playground va fi mai activă ca oricând. Aici se vor desfășura o serie de ateliere creative, cât e ziua de lungă, ce îmbină creativitatea și cultura rock: sâmbătă și duminică, în intervalul 11:00-17:00.

  • Atelier de producție muzicală (Mellowdy Studios)
  • Atelier de chitară cu VIO
  • Atelier de cusut instrumente muzicale din fetru și Atelier de pictură - semn de carte pe lemn (Naty's Quiet Books)
  • Atelier de pictură instrumente muzicale pe sticlă & pânză, magneți de frigider și Atelier de pictură pe pietre negre (Patricia's Arts&Crafts)
  • Atelier de desen – instrumente muzicale (Colțul colorat – „Chitara în stilul cubist a lui Picasso”)
  • Atelier de colaje pe ritmuri de chitară (RaColaj)
  • Atelier de confecționat cercei și coliere cu instrumente muzicale din lemn (Ateliere Play)
  • Guitar artcraft și Rhythm & Knots (Iulia Lavu)
  • Atelier de street art – Wall of Expression (PARA)
  • Atelier de lipit licheni și Atelier de împletit brățări (Atelier Creativ)
  • Atelier de olărit
  • Atelier de modelat lumânări din ceară naturală de albine (Lumânări decorative Sibiu).

Activități culturale la Guitar Meeting 2025

Programul din weekend-ul 5 - 7 septembrie este îmbogățit și de o serie de alte activități menite să extindă dimensiunea culturală a festivalului:

  • Rock Talks – conversații relaxate cu artiști rock, moderate de Radu Vancu:
    • sâmbătă, 6 septembrie – Alin Dincă (Trooper),
    • duminică, 7 septembrie – Radu Almășan (Bosquito) și Dragoș & Andra Varga;
  • Testări de instrumente la Cortul Try & Play: chitară, clape, percuție etc.;
  • Little Main Stage – „cea mai mare scenă mică”: concerte ad-hoc, jam sessions, apariții surpriză ale artiștilor;
  • Tuf-Taf Concert – în premieră se organizează primul concert dedicat toboșarilor, similar Concertului Manifest pentru chitariști, desfășurat vineri, 5 septembrie, ora 15:00, în Piața Mare (acces liber);
  • Expozițiile Guitar Afterlife (chitare recondiționate) și Guitar Heroes (fotografii tip portret ale chitariștiilor) – de vineri până duminică;
  • Rock the Screen – proiecție de filme cu tematică de muzică rock (vineri și sâmbătă, de la ora 23:00)
  • Rockotecă – o petrecere pe muzică rock ca în vremurile bune, până târziu în noapte (vineri și sâmbătă, de la ora 23:30)
  • Oaza de armonie a Bibliotecii ASTRA
    • Povești muzicale în lectura bibliotecarilor de la Biblioteca Astra pentru publicul tânăr și foarte tânăr (sâmbătă, 6 septembrie, ora 12:00–14:30),
    • Atelierul "TU și Biblioteca ASTRA compuneți – chitara lui Vio răspunde" (sâmbătă, 6 septembrie, ora 14:30–16:00);
  • Painted Sounds – tinerii artiști se lasă inspirați de muzică ș pictează live pe chitare, în timpul Concertului Manifest;
  • Street Dance cu Young Till Death – spectacol ce prezintă istoria dansurilor de stradă, urmat de un atelier pentru public (duminică, 7 septembrie);
  • Rock the Screen – proiecții de filme cu tematică muzicală.

Guitar Meeting este un eveniment organizat de Asociația Culturală PLAY și co-organizat de Muzeul ASTRA.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Începe Bucharest Town Charity Run 2026; Vezi programul pe ore

Festivalul caritabil Bucharest Town Charity Run 2026 începe astăzi, 17 iulie. Până duminică, pe 19 iulie, Arena Națională va găzdui concerte ale unor trupe precum Cargo, Paraziții și Phoenix. Consultă în articol programul festivalului, pe zile și ore.

Publicat

pe

Cargo
Cargo

Între 17 și 19 iulie 2026, la Arena Națională din București are loc Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care aduce împreună muzica, comunitatea și dorința de a face o diferență reală pentru copiii aflați în tratament, în cadrul secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile. Printre artiștii confirmați se numără Zob, Cargo, Macanache, Paraziții, Phoenix și Jurjak. Mai jos regăsești programul complet, pe zile și ore.

Programul pe zile și ore la Bucharest Town Charity Run 2026:

Vineri, 17 Iulie

  • 15:50 – 16:20 | Andrei Arad
  • 16:20 – 16:50 | Disciples
  • 17:00 – 17:30 | Cozmetic
  • 17:45 – 18:15 | Omul Din Pod
  • 18:30 – 19:15 | Alex & The Fat Penguins
  • 19:30 – 20:30 | Tavi & Emma
  • 20:45 – 21:45 | Zob
  • 22:00 – 23:00 | Dirty Shirt

Sâmbătă, 18 iulie

  • 16:30 – 17:00 | Boom Boom
  • 17:00 – 17:20 | Pareia Pilisterlu
  • 17:30 – 17:50 | Raisa
  • 18:00 – 18:50 | Cabron
  • 19:00 – 19:50 | CRBL
  • 20:00 – 20:50 | Macanache
  • 21:00 – 21:50 | Dan Gerosu
  • 22:00 – 23:00 | Paraziții

Duminică, 19 iulie

  • 17:00 – 17:30 | Deep Zone
  • 17:45 – 18:15 | Natalia Bendre
  • 18:30 – 19:15 | Jurjak
  • 19:30 – 20:15 | Anton
  • 20:30 – 21:30 | Phoenix
  • 21:45 – 23:00 | Cargo

Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.

Bucharest Town Charity Run este un festival caritabil dedicat susținerii copiilor aflați în tratament, construit în jurul ideii că implicarea colectivă poate genera schimbări reale. Evenimentul aduce împreună muzica live, comunitatea moto și publicul larg într-un format care îmbină divertismentul cu responsabilitatea socială.

Prin direcționarea fondurilor către achiziția de echipamente medicale, festivalul contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. În același timp, promovează valori precum solidaritatea, implicarea și puterea comunității de a face bine.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Cargo caută basist cu vârsta între 10 și 16 ani; Află detalii

Tinerii fani ai trupei Cargo, pasionați de chitară și bas, au ocazia de a urca pe scenă alături de formație. Până pe 31 iulie se pot înscrie la un concurs ce le va testa abilitățile, iar dacă membrii Cargo vor fi convinși că pot prelua partea de bas, vor cânta pe 18 septembrie alături de trupă. Condițiile de înscriere sunt disponibile în articol.

Publicat

pe

Poster concert Cargo "The Chem" la Arenele Romane
Poster concert Cargo "The Chem" la Arenele Romane

"Hey. Sunt Alin de la Cargo. Pune mâna pe bas, învață două piese, "Anarhia" și "Țepeș", și te chem pe 18 septembrie să împărțim scena la Arenele Romane", spune Alin Achim într-un reel publicat pe pagina de Facebook a postului de radio Rock FM.

Mesajul se continuă cu detalii privind concursul. Dacă ai între 10 și 16 ani și dorești să participi, trebuie să te filmezi și să te înscrii pe rockfm.ro până pe 31 iulie. Tot acolo este și regulamentul complet.

Cargo revine la Arenele Romane cu show-ul "Te Chem"

Pe 18 septembrie, scena de la Arenele Romane găzduiește concertul "Te Chem", un nou spectacol conceptual Cargo. Evenimentul va fi o producție specială, ce va include piesele care au definit generații de iubitori de rock. Din setlist nu vor lipsi piese precum "Ziua Vrăjitoarelor", "Nu mă lăsa să-mi fie dor" sau "Doi pași în urma ta". Concertul vine la un an după momentul memorabil din 2025, când trupa a sărbătorit 40 de ani de existență printr-un show aniversar organizat tot la Arenele Romane.

"Anul trecut am trăit alături de voi un moment uriaș – 40 de ani de Cargo, sărbătoriți la Arenele Romane. Am rămas în suflet cu atmosfera de prietenie și cu energia voastră incredibilă. Pentru noi, fiecare astfel de întâlnire înseamnă foarte mult. Am legat o comunitate foarte frumoasă, formată din oameni extraordinari, în călătoria noastră de a ne îndeplini visurile. Datorită vouă, ne aflăm pe acest drum de peste patru decenii. De aceea, pe 18 septembrie vă chemăm din nou acolo, la o mare revedere, unde să cântăm împreună, să ne eliberăm de necazuri și să ne bucurăm. Suntem mereu aproape de voi!", a declarat trupa Cargo.

Bilete la concertul Cargo "Te Chem":

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 59 lei și 159 lei. Găsești mai multe detalii în agenda InfoMusic.

Cargo este una dintre cele mai longevive și iubite formații din România. Fondată în 1985 la Timișoara, trupa a evoluat de-a lungul decadelor de la heavy metalul dur al începuturilor spre un rock melodic. Formația a reușit să atingă un echilibru rar între sensibilitate lirică și energie brută.

Citește în continuare

Muzică nouă

Vama lansează "Căderea mea", o piesă despre iubiri care îneacă rațiunea

Vara aceasta, Vama ne oferă soundtrack-ul iubirilor cu final sfâșietor. "Căderea mea", noua piesă a trupei, descrie acele relații în care o inimă deschisă și plină de speranță ajunge să fie străpunsă de îndoieli și dezamăgiri.

Publicat

pe

Imagini din videoclipul "Doare" al trupei Vama
Imagini din videoclipul "Doare" al trupei Vama │ FOTO: Captură YouTube

Noul single Vama abordează un subiect des întâlnit în "literatura" muzicii pop. Iubirile toxice sunt descrise în piesa "Căderea mea", o baladă care, înainte de a fi lansată, este promovată prin diverse teasere. Aici poți asculta un fragment din noua piesă, iar mai jos regăsești o parte din versurile melodiei. Single-ul integral, cu videoclip, apare joi, pe 9 iulie.

"Pot să văd prea limpede-n privirea ta

Cum poți să mă rănești

Și cum mă vei trăda...

Ce repede am ajuns o cauză pierdută

Cu inima-n franjuri, multă durere mută.

Și am toate motivele să-ți rezist

Îmi recunosc căderea în ochii tăi triști...

Și am toate motivele să-ți rezist

Și nu-ți rezist, nu, nu-ți rezist.

"De ce-ai vrut să te bagi tu în așa ceva?"

Mereu se mai găsește să întrebe cineva", cântă Tudor Chirilă.

Tot din campania de teasing fac parte și capturile din imaginea recomandată a articolului. Aflăm astfel că videoclipul va avea drept protagonistă o tânără actriță. Puteți urmări un fragment din videoclip aici.

Vara aceasta, Tudor Chirilă și colegii din VAMA vor urca pe scena de la Arenele Romane. Trupa aniversează 20 de ani de activitate în cadrul unui concert programat pe 25 iulie.

Muzica, crede Tudor Chirilă, nu este doar pentru cei care vor să urmeze o carieră în domeniu. Vocalistul Vama sfătuiește părinții să-și dea copiii la o școală de muzică, chiar dacă aleg altă direcție în viață. Studiind un instrument muzical, îți însușești aptitudini precum "disciplină, organizare, coordonare, răbdare", toate extrem de importante, indiferent de parcursul profesional ales. "Nu am niciun sfat de parenting. Am un sfat de viață. Dați-vă copilul la o şcoală de muzică. Dați-i șansa asta, dacă puteți", a spus Tudor. Găsești declarația sa completă în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending