Fanii pot urmări acum online filmarea integrală a concertului Scorpions de la București, în care trupa a trecut prin momente emblematice precum „Wind of Change”, „Send Me an Angel”, „Still Loving You” sau explozivul final cu „Rock You Like a Hurricane”. Show-ul a inclus și solo-ul de tobe spectaculos semnat de Mikkey Dee, dar și energia debordantă a lui Klaus Meine și Rudolf Schenker, care au demonstrat că spiritul SCORPIONS rămâne la fel de puternic ca în anii de început.
Turneul aniversar, început în aprilie la Las Vegas, a bifat deja concerte în America Latină și Europa, cu opriri în Brazilia, Mexic, Spania, Portugalia, Italia, Franța și Germania, înainte să ajungă la București. Urmează show-uri în Albania, Egipt și Emiratele Arabe Unite.
Organizat de D&D East Entertainment și Marcel Avram, concertul de la Romexpo a atras atenția și prin pretențiile speciale ale trupei: limuzine cu escortă pentru transfer, cazare la un hotel de lux din centrul Capitalei și un meniu bio, bazat pe fructe, legume și gustări sănătoase. Biletele pentru public au fost disponibile pe Entertix, Eventim și IaBilet, la prețuri ca 366 lei (General Access) sau 488 lei (Golden Circle).
Cu 19 albume de studio, peste 5.000 de concerte live și milioane de fani din întreaga lume, SCORPIONS continuă să scrie istorie. La Romexpo, trupa a arătat încă o dată de ce nume precum „The Zoo”, „Big City Nights” sau „Blackout” nu lipsesc niciodată din poveștile rock-ului mondial. Un concert electrizant, care a confirmat că, la 60 de ani de carieră, SCORPIONS rămân o forță vie a scenei internaționale.
Iata setlist-ul cu timestamp-uri pentru video:
- 00:00 Intro
- 03:08 Coming Home
- 07:05 Gas In The Tank
- 10:48 Make It Real
- 15:00 The Zoo
- 21:50 Coast To Coast
- 27:20 Top Of The Bill / Steamrock Fever / Speedy's Coming / Catch Your Train
- 36:15 Bad Boys Running Wild
- 40:30 Delicate Dance
- 46:00 Send Me an Angel
- 50:23 Wind of Change
- 56:05 Loving You Sunday Morning
- 1:00:15 New Vision (Mikkey Dee drum solo)
- 1:07:37 Tease Me Please Me
- 1:13:05 Big City Nights
- 1:22:25 Still Loving You
- 1:28:45 Blackout
- 1:33:10 Rock You Like a Hurricane






















































