Trailerul arată descoperirile de groază pe care oamenii legii le fac în casa lui Ed Gein. Aceștia găsesc bucăți de piele atârnate la uscat și chipurile unor victime așezate atent la vedere, ca într-o expoziție horror.
"Ce te șochează cel mai mult la el? Cum a făcut-o? Ce fel de copilărie a avut?", întreabă naratorul.
Clipul arată apoi secvențe cu Ed Gein în timp ce profanează morminte și cadavre, cu scopul de a o recrea pe mama sa decedată. Vocea acesteia se aude pe fundal, spunând:
"Lucrezi prea repede! Fă-o încet și consecvent."
Crimele lui Ed Gein au inspirat mai multe filme horror clasice, inclusiv "Tăcerea mieilor", „Psycho” și "The Texas Chain Saw Massacre". "Monster: The Ed Gein Story" va avea premiera pe 3 octombrie pe Netflix.
"Criminal în serie. Jefuitor de morminte. Psihopat. În câmpurile înghețate ale Wisconsin-ului rural din anii 1950, un pustnic prietenos și blând pe nume Eddie Gein trăia liniștit la o fermă dărăpănată - ascunzând o casă a ororilor atât de macabră încât avea să redefiniască coșmarul american. Conduse de izolare, psihoză și o obsesie covârșitoare pentru mama sa, crimele atroce ale lui Gein au dat naștere unui nou tip de monstru care avea să bântuie Hollywood-ul timp de decenii. De la <<Psycho>> la <<The Texas Chain Saw Massacre>> și <<Tăcerea mieilor>>, moștenirea macabră a lui Gein a dat naștere unor monștri fictivi născuți după chipul și asemănarea sa și a aprins o obsesie culturală pentru criminalul deviant. Ed Gein nu a influențat doar un gen - a devenit un tipar pentru horror-ul modern", sună rezumatul "Monster: The Ed Gein Story".
În rolul principal joacă Charlie Hunnam. Acestuia i se alătură Tom Hollander, Laurie Metcalf, Suzanna Son, Vicky Krieps, Olivia Williams, Lesley Manville, Joey Pollari, Charlie Hall, Tyler Jacob Moore, Mimi Kennedy, Will Brill și Robin Weigert.

















































