Asia Express - Drumul Eroilor a avut un debut plin de adrenalină. Echipele ajung într-un port, unde descoperă că prima misiune este să ajungă pe o nouă insulă cu bărcile pescarilor locali. Pentru că pentru că acestea nu pot ancora la mal, concurenții se văd obligați să își care bagajele pe o plută. Emoțiile ating cote maxime iar Raluca Bădulescu, speriată de apă și de valurile deloc prietenoase, declară la doar câteva minute de la start că ar vrea să renunțe și să plece acasă.
Nici pentru celelalte echipe situația nu e mai ușoară: lupta cu bagajele, pluta și valurile se transformă într-o probă de curaj și adaptabilitate. Iar greul nu se oprește aici: odată ajunși la mal, concurenții sunt întâmpinați de o ploaie torențială, astfel că "ud" devine cuvântul de ordine al primului episod. Prima noapte de cazare are loc pe o insulă izolată, dar cu peisaje de poveste.
Misiunea din piață
Concurenții trebuie să își caute rucsacurile într-o piață, în zona de pește. Descoperă că acestea sunt prinse în lanțuri și pentru a le elibera trebuie să îndeplinească o misiune grea: să adune mai multe produse din piață, să le numere corect și să facă calcule pentru a descifra cifrul lanțurilor. Provocarea a testat răbdarea concurenților.
"Îmi vine să vomit!", a recunoscut Olga Bacari, afectată de mirosurile puternice din piață.
Primul joc de amuletă
La primul joc de amuletă, echipele formate din Emil Rengle și Alejandro, respectiv Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, au avut de rezolvat un puzzle cu harta primei țări de pe Drumul Eroilor. Misiunea nu a fost doar o lecție de geografie în aer liber, ci și un test de rezistență și strategie, care a pus concurenții în situații tensionate, cerându-le concentrare maximă și spirit de echipă. În final, câștigători au fost Emil Rengle și Alejandro.
Ce avantaj le aduce Joker-ul
Inițial, Emil și Alejandro visau la hotelul cu serviciu de spălat haine, dar odată ce au tras cartonașul, au aflat că Joker-ul oferă un avantaj mult mai strategic și neașteptat: pot fura masina altei echipe întâlnite pe drum.
VIDEO: Cine a câștigat primul joc de amuletă de pe Drumul Eroilor
Asia Express - Drumul Eroilor va purta cele 9 perechi de concurenți prin sate pierdute în junglă și insule care par desprinse din vis. Așa cum publicul este deja obișnuit, emisiunea se difuzează în patru seri consecutive - duminică, luni, marți și miercuri.
Cine sunt concurenții de la Asia Express 2025 - Drumul Eroilor:
- Mara Bănică și Serghei Mizil,
- Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin,
- Anda Adam și soțul ei, Joseph,
- Catinca Roman și fiica ei, Calina,
- Ștefan Floroaica și Alexandru Ion,
- Supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina,
- Foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa,
- Dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro,
- Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari.

















































