Pe 3 septembrie, Lidia Buble urcă pe scena AUMA (Strada Ramuri Tei 39, București) cu un spectacol special, unde va interpreta, pentru prima dată, toate piesele de pe album în variantă live. Va fi un eveniment multimedia care aduce la viață povestea albumului - prin muzică, vizualuri cinematice și o confesiune sinceră transmisă direct către public.
"Albumul ăsta s-a scris din bucăți de suflet. "Fragil" nu e doar un titlu, e ceea ce sunt când dau jos toate zidurile", spune Lidia.
Albumul "Fragil" cuprinde 11 piese, fiecare cu propria vibrație, construind un univers sonor care trece prin iubire, pierdere, speranță și regăsire. Pe lângă piesele deja lansate și îndrăgite – precum "Amândoi", "Maria, Maria" sau "Buzele tale" – albumul aduce și compoziții noi. Printre ele se numără "Un bărbat mai bun", "În curtea școlii", sau "Tic Tac" – o metaforă muzicală despre timpul care schimbă, dar nu uită.
"Este un album cu totul și cu totul real. Este desprins și scris din trăiri personale. Altele mai frumoase, altele mai dureroase, dar toate au făcut parte din viața mea la un moment dat și m-au maturizat și m-au făcut să fiu omul care sunt astăzi și îmi place să spun că sunt mândră", mai spune Lidia.
Bilete la concertul de lansare a albumului "Fragil":
- Acces General - 199,65 lei
- Doar 150 de bilete sunt disponibile.
- În prețul unui bilet este inclus și un cadou: un CD cu albumul "Fragil", oferit în exclusivitate participanților. Va fi o amintire fizică a acestui moment special.
Lidia Buble și-a început cariera în 2014 cu piesa "Noi simțim la fel", iar în același an a câștigat premiul "Best New Act" la Romanian Music Awards. Au urmat single-uri ca "Inima nu știe", "Le-am spus și fetelor" (feat. Amira), "Mă cerți" (feat. Adi Sînă) și "Mi-e bine" (feat. Matteo), piese ce au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.




















































