Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Godsmack vine iar în România în 2026! Unde vedem trupa?

Pe fondul hype-ului generat de Rockstadt Extreme Fest 2025, zilele astea se tot anunţă formaţii noi şi headlineri. Iar Godsmack tocmai a ajuns cap de afiş pentru ediţia Rockstadt Extreme Fest 2026. Alte detalii găsiţi mai jos.

Publicat

pe

Sully Erna (Godsmack) în concert la București (2025)
Sully Erna (Godsmack) în concert la București (2025) │ FOTO: Ciprian Vladut / InfoMusic.ro

După Accept şi Halloween, după Lamb of God şi În Flames, acum Godsmack a confirmat pentru Rockstadt Extreme Fest 2026. Festivalul se mută la Ghimbav pentru prima dată în istoria sa, Rasnovul devenind neîncăpător. Am sărit de 15.000 de oameni pe zi anul acesta, iar unele voci spun chiar 24.000 la Gojira.

Ca să nu mă lungesc inutil, vă spun impresii de la ultimele 2 concerte Godsmack la care am fost:

2022 Arenele Romane:

Sully şi ai lui au fost impecabili, ca energie, livrare, sonorizare, interacţiune cu publicul. Trupa a venit de parcă avea ceva de dovedit, atât nouă, cât şi ei însăşi. Deşi era clar cât îi apreciem, după 2 concerte şold out în două zile la Bucureşti în 2019 şi încă o oprire la Arenele Române în 2015. E multă iubire pentru Godsmack la Bucureşti, în România şi am văzut şi scoţieni şi spanioli prin public, oameni veniţi special pentru acest grup.

2025 Laminor Arena:

Se întâmplă și surprize plăcute. Și complet neașteptat, concertul de pe 24 martie 2025 a fost o experiență excelentă. Sonorizare peste așteptări, vocile soliștilor peste așteptări, sunete de chitară perfecte și sample-uri năucitoare de la P.O.D., Sully Erna magic, plin de zâmbete, cu o voce bubuitoare și răspicată, plus un talent la chitară pe care până acum nu i-l bănuiam, nu la un așa nivel.

E drept că Godsmack a venit cu jumătate de trupă schimbată, dar nu am simțit nimic nelalocul său. Simt că merită P.O.D. și un concert separat, pentru a se desfășura mai bine, poate la un festival. I-aș vedea cu dragă inimă, fie și numai pentru energia lui Sonny Sandoval.

Iar pentru fanii Godsmack, trupa a anunţat de câţiva ani că e gata cu lansările de albume şi că se va axa doar pe cariera live de acum încolo.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri luni, 27 iulie 2026

Rockstadt Extreme Fest 2026

Loc
Ghimbav
Comentează

Concerte & turnee

Rockstadt Extreme Fest 2026: descoperă programul pe zile

Organizatorii Rockstadt Extreme Fest 2026 au conturat un program inițial pe zile, menționând că urmează să mai anunțe în lineup noi trupe, inclusiv un co-headliner pentru vineri, 31 iulie.

Publicat

pe

O parte din lineup-ul Rockstadt Extreme Fest 2026
O parte din lineup-ul Rockstadt Extreme Fest 2026

Cea mai nouă ediție a festivalului Rockstadt se apropie cu rapiditate. Între 27 și 31 iulie, participanții sunt așteptați la Ghimbav, în noul de desfășurare al evenimentului, ce le-a permis organizatorilor să pregătească un lineup memorabil, cel mai mare realizat vreodată în istoria festivalului. Mai mult, mutarea la Ghimbav facilitează aducerea întregii producții de către trupe, cu un program de turnee mult mai flexibil în ceea ce privește desfășurarea concertelor în această parte a Europei, o situație care a fost întotdeauna o provocare atunci când a venit vorba de coordonarea cu alte evenimente europene majore care au loc în aceeași săptămână.

Încă de la înființarea sa din 2013, Rockstadt Extreme Fest a devenit unul dintre cele mai iubite evenimente rock și metal din Europa de Est. Ajuns la cea de-a noua ediție (hiatus în perioada pandemiei), Rockstadt continuă să respecte viziunea cu care a pornit la drum: muzică de calitate, sute de artiști, trei scene în aer liber și zile întregi de metal.

Program pe zile Rockstadt Extreme Fest 2026

Luni, 27 iulie

Adrian Rugină Stage

  • Sabaton
  • Heaven Shall Burn
  • Implant Pentru Refuz
  • Hackneyed

Brașov Stage

  • Marilyn Manson
  • Black Label Society
  • Of Mice & Man
  • Vended
  • Necrotted

Andrei Calmuc Stage

  • Fu Manchu
  • Alcest
  • Death Angel
  • Crowbar
  • Panzerfaust
  • + 2 trupe ce urmează să fie anunțate

Marți, 28 iulie

Adrian Rugină Stage

  • Godsmack
  • Hatebreed
  • Igorrr
  • Bleed From Within
  • Glutalax

Brașov Stage

  • In Flames
  • Nevermore
  • Orbit Culture
  • Elder
  • + 1 trupă ce urmează să fie anunțată

Andrei Calmuc Stage

  • Deafheaven
  • Grave
  • Non Est Deus
  • Immolation
  • Cryptopsy
  • Tribulation
  • Employed To Serve

Miercuri, 29 iulie

Adrian Rugină Stage

  • Lamb of God
  • Arch Enemy
  • In Extremo
  • Municipal Waste
  • Allt

Brașov Stage

  • Slaughter To Prevail
  • Accept
  • Thy Art Is Murder
  • Vader
  • + 1 trupă ce urmează să fie anunțată

Andrei Calmuc Stage

  • Deicide
  • Candlemass
  • Perturbator
  • The Ghost Inside
  • Animals As Leaders
  • Novembers Doom
  • Annisokay
  • Slowcrush

Joi, 30 iulie

Andrei Rugină Stage

  • Helloween
  • Satyricon
  • Trooper
  • Fit For An Autospy

Brașov Stage

  • Airbourne
  • Amorphis
  • Northlane
  • Serrabulho

Andrei Calmuc Stage

  • Coroner
  • Wolves In The Throne Room
  • Malevolence
  • Bucovina
  • Conservative Military Image
  • Monolord
  • Cripling Alcoholism
  • Machukha

Vineri, 31 iulie

Adrian Rugină Stage

  • The Prodigy
  • + co-headliner ce urmează să fie anunțat
  • Carcass
  • Decapitated
  • + 1 trupă ce urmează să fie anunțată

Brașov Stage

  • The Gathering
  • Periphery
  • Feuerschwanz
  • Signs Of The Swarm
  • Raised By Owls

Andrei Calmuc Stage

  • Misþyrming & Negral perform Behemoth's Sventevith
  • Insomnium
  • HVNDS
  • Evergrey
  • Felt To Die
  • Voivod
  • Psychonaut
  • Heavy//Hitter

Prețuri bilete Rockstadt Extreme Fest 2026

Abonamentele și biletele pe zi sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 550 lei și 1250 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Trending