Între 5 și 7 septembrie 2025, Balkanik Festival va reveni cu cea de-a XII-a ediție la Grădina Uranus - loc emblematic al Bucureștiului care își deschide porțile doar o dată pe an, pentru acest eveniment. Aici, pe scena mare, vor avea loc concerte cu artiști din întreaga lume, accesul realizându-se pe baza abonamentului sau a biletului. În paralel, Strada Uranus va fi închisă traficului și transformată într-un spațiu deschis oamenilor și bucuriei, cu un târg de artizanat cu intrare liberă, o scenă de DJ, ateliere și activități pentru cei mici și cei mari, zone de relaxare și dans.
Balkanik Festival 2025 va aduce pe scenă artiști care, prin tradiții reinventate, împletiri sonore și povești, celebrează acea formă de bucurie care nu ignoră realitatea, ci o înfruntă cu frumusețe, energie, solidaritate și un profund simț al comunității.
Programul pe zile - Scena mare, Grădina Uranus
Vineri, 5 septembrie
- 18:00 - Karpov not Kasparov (România)
- 19:30 - MiASiN (Armenia - Franța)
- 21:30 - Lupii lui Calancea (Republica Moldova)
Sâmbătă, 6 septembrie
- 17:30 - Kottarashky & The Rain Dogs (Bulgaria)
- 19:30 - Ivo Papasov & His Wedding Band (Bulgaria)
- 21:30 - Omar Souleyman (Siria)
Duminică, 7 septembrie
- 17:30 - Kanizsa Csillagai (Ungaria)
- 19:30 - Balkan Taksim (România)
- 21:30 - Mahala Rai Banda ft. Jony Iliev (România - Bulgaria)
Pe lângă concertele live, festivalul propune și în acest an DJ seturi, demonstrații meșteșugărești, dezbateri, jam sessions, ateliere pentru copii și adulți, bucătării internaționale și tot ce face din Balkanik Festival un eveniment unic în Europa de Est. Turnul de apă din Grădina Uranus va fi însuflețit și pus în valoare la această ediție de video mapping, cu animații realizate de artistul Adistu, cu sprijinul Epson, lider mondial în domeniul videoproiectoarelor.
Strada Uranus se transformă într-un spațiu pietonal cu acces gratuit
Pe durata celor trei zile, Strada Uranus va fi închisă traficului și transformată într-un spațiu pietonal plin de culoare și viață, cu intrare liberă pentru toți cei care vor să simtă energia Balkanik Festival. Aici se va desfășura un amplu târg de artizanat cu obiecte lucrate manual - de la ceramică, bijuterii și textile tradiționale până la piese de design contemporan inspirate din motive vechi.
O scenă de DJ va electriza cu ritmuri diverse, de la funk și afrobeat până la remixuri balcanice, transformând strada într-un dancefloor în aer liber. Pentru cei mici și cei mari, vor exista ateliere interactive - de la pictură pe ceramică, țesut și gravură, la inițieri în instrumente muzicale tradiționale sau dansuri din diferite culturi.
Dezbateri culturale la Balkanik Festival 2025
Dezbaterile din acest an de la Balkanik Festival sunt organizate împreună cu BRD Groupe Société Générale și vor explora tema "Bucuria ca formă de rezistență culturală și comunitară", cu invitați din domeniile artelor, filosofiei, antropologiei și activismului. O întrebare persistă: ce înseamnă bucuria într-o lume în care totul pare să se fractureze? Răspunsurile pot fi descoperite între 5 și 7 septembrie.
Bilete Balkanik Festival 2025:
- Abonamentele pentru Balkanik Festival sunt disponibile online la prețul de 280 lei, iar biletele pe zile pot fi achiziționate la prețul de 140 lei. La intrarea în festival, biletele vor costa 168 lei. Copiii cu vârsta de până la 9 ani se bucură de intrare liberă la festival, însoțiți de adulți. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.





















































